« Alte articole din categoria Actualitate
Un bărbat plin de sânge şi lovit la cap a zăcut aproape o oră pe trotuar la nu mai mult de 500 de metri de poarta Spitalului Dorohoi, deşi trecătorii au sunat de nenumărate ori la 112 solicitând o ambulanţă. În timp ce oamenii aşteptau sosirea echipajului, două maşini ale Serviciului de Ambulanţă au trecut prin zonă fără să oprească. “În oraşul ăsta mori cu zile. Am sunat de mai multe ori la 112 şi ni s-a spus că Dorohoiul nu are ambulanţe disponibile, iar salvarea va veni de la Botoşani. De când aşteptăm aici două ambulanţe au trecut pe lângă noi, echipajele s-au uitat pe geam şi au plecat. Cred că nu pierdeau mai mult de cinci minute să-l ducă la spital ţinând cont că sunt doi paşi până acolo”, a declarat revoltat Corneliu I., unul din martorii la eveniment.
După zeci de minute de aşteptare, o patrulă a Biroului Poliţiei Urbane Dorohoi a plătit un taxi pentru a-l duce la spital pe bărbatul care mirosea puternic a alcool. Contactat telefonic, Nicuşor Curteanu, şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă, a confirmat că maşinile de la Dorohoi sunt plecate la alte urgenţe în judeţ şi a precizat că a trimis o ambulanţă de la Botoşani pentru a interveni în acest caz. “Sincer îmi pare rău că se întâmplă astfel de neplăceri. Îmi doresc să avem şi la Dorohoi acelaşi număr de ambulanţe ca la Botoşani şi drept dovadă facem demersuri în acest sens. În scurt timp vor fi trei echipaje acolo. Pentru acest caz am trimis o ambulanţă cu medic care trebuie să ajungă dintr-un minut în altul”, a declarat Nicuşor Curteanu. El a mai precizat că din informaţiile primite de la dispeceratul de urgenţe viaţa pacientului nu este pusă în pericol de această aşteptare prelungită.
Echipajul Ambulanţei a ajuns la câteva minute după ce bărbatul a fost îmbarcat în taxi.
La Urgenţe, dorohoianul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral şi mai multe hematoame la cap, medicii precizând că rănile nu sunt severe, iar starea de inconştienţă se datorează probabil alcoolului. Pacientul a fost pus imediat sub strictă observaţie medicală.
Ambulanţa trebuie să intervină în maxim 10 minute
Conform procedurilor actuale, timpii de reacţie pentru echipajele de urgenţe în cazul apelurilor 112 sunt de 10 minute în oraş şi 20 de minute în afara acestuia, timpi care pot fi cu greu respectaţi în cazul ambulanţei de la Dorohoi care deserveşte peste 100.000 de locuitori cu doar două maşini. The European Emergency Number are stabilit foarte clar timpii de reacţie pentru intervenţii în ţările vestice şi monitorizează permanent ca aceştia să fie respectaţi.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

















































Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |