« Alte articole din categoria Actualitate
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a semnat marţi, la Ministerul Dezvoltării, un contract de peste 18 milioane de euro (77,5 milioane de lei) pentru refacerea şi modernizarea a 38,3 kilometri din drumul care leagă localităţile Ţigănaşi, Vlădeni, Şipote, Plugari şi limita judeţului Botoşani. 86,5% din fonduri, respectiv 57 de milioane de lei, sunt asigurate de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Regional.
Implementarea proiectului va dura 29 de luni, reprezentând perioada pentru organizarea procedurilor de achiziţie a serviciilor de proiectare şi realizarea proiectului tehnic, dar procedurile ar putea fi întârziate de eventuale contestaţii.
În ceea ce priveşte noua variantă rutieră care va lega Botoşaniul de Iaşi, aceasta continuă să întârzie din cauza că fosta conducere a CJ nu a avut inspiraţia de a colabora cu ieşenii pentru un proiect regional care să prelungească noul drum modernizat până la drumul european ce trece prin Flămânzi. Astfel, botoşănenii s-ar fi putut bucura de o cale de transport mai scurtă cu aproape 25 de kilometri şi la standarde europene. Actuala conducere s-a gândit la posibilitatea de a realiza acest proiect din fonduri proprii, dat fiind faptul că fondurile europene au fost epuizate. „Contractul menţionat reprezintă reabilitarea de drum exclusiv pe zona Iaşi. Noi avem în vedere realizarea proiectului tehnic la varianta scurtă până la Iaşi şi sperăm ca în 2010 să începem lucrările din bugetul propriu”, a specificat Mihai Ţâbuleac, preşedinte CJ.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |