« Alte articole din categoria Actualitate
Ieri a fost înfiinţat, oficial, ghişeul unic pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor finanţate din fonduri europene, după ce acesta a fost validat în cadrul şedinţei ordinare a Colegiului Prefectural din 27 ianuarie.
Prin intermediul acestui ghişeu, care stă la dispoziţia tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, se urmăreşte absorbţia fondurilor europene, prin proiectele depuse de primarii comunelor din judeţ, cât şi de reprezentanţii instituţiilor publice. Prefectul Cristian Roman, care a dispus înfiinţarea ghişeelor unice şi la Serviciile de Paşapoarte, respectiv Permise şi Înmatriculări Auto, a subliniat că prin facilitarea obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării acestor proiecte europene, se va recupera din decalajul de dezvoltare a judeţului.
Programul de lucru la acest ghişeu a fost stabilit pentru zilele de marţi şi sâmbătă în intervalul 10.00 – 14.00, timp în care îşi vor desfăşura activitatea doi reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi câte unul al instituţiilor deconcentrate.
Ghişeul ocupă spaţiul fostului Birou Electoral Judeţean din cadrul Instituţiei Prefectului.
Monitorul de Botosani nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!