« Alte articole din categoria Actualitate
În ultimele zile a crescut îngrijorător numărul botoşănenilor muşcaţi de câinii comunitari. Persoanele care au avut de suferit de pe urma acestora au cerut cu insistenţă Primăriei să ia măsuri. Unii botoşăneni au semnalat prezenţa unui număr mare de câini extrem de agresivi în zona Bisericii „Sfântul Dumitru”. În urmă cu câteva zile, câinii l-au atacat pe un bărbat de 80 de ani. Luat prin surprindere, bătrânul a căzut, situaţie în care câinii l-au muşcat chiar şi de cap. „L-au atacat vreo şapte–opt câini. Nu ştiu ce ar fi făcut un copil în situaţia bătrânului. Este strigător la cer ce se întâmplă şi solicităm să se ia de urgenţă măsuri”, a declarat o rudă a bătrânului.
Viceprimarul Florin Ghiorghiţă a precizat ieri că a dat dispoziţie ca hingherii să acţioneze în zona bisericii „Sfântul Dumitru”. „Acolo este şi o casă părăsită, iar câinii sunt protejaţi de persoane fără adăpost care se adună în zonă. Ştiu că în această perioadă câinii sunt agresivi şi de asta am cerut hingherilor să acţioneze”, a adăugat Florin Ghiroghiţă. Potrivit acestuia, şi în alte zone a fost semnalată prezenţa unor haite.
Contract fără randament prelungit şase luni
Contractul cu firma Pavra Com, în baza căruia a fost externalizat serviciul de capturare a câinilor, a fost prelungit pe încă şase luni. Cu toate acestea, Florin Ghiorghiţă nu se declară mulţumit de ritmul de prindere a câinilor, reamintind că anul trecut s-a cheltuit doar un sfert din bugetul de 100.000 de lei alocat pentru prinderea acestor animale. Oficialul a solicitat conducerii firmei să se acţioneze în aşa fel încât să fie capturaţi cât mai mulţi câini.Iubitorii de animale nu îi doresc acasă
Problema câinilor comunitari rămâne controversată şi de fiecare dată când este adusă în discuţie se formează două tabere. Una este reprezentată de persoanele care au făcut cunoştinţă cu colţii patrupedelor fără stăpân. În cealaltă tabără se plasează iubitorii de animale, care susţin că aceşti câini ar trebui protejaţi. Puţini sunt însă cei care revendică vreunul dintre maidanezii prinşi de hingheri, cei mai mulţi iubitori de animale rezumându-se doar la a cere un tratament corespunzător pentru animalul considerat cel mai bun prieten al omului.800 persoane muşcate de câini în 2009
Anul trecut aproape 1.000 de persoane au necesitat tratament profilactic antirabic după ce au fost muşcate de animale. Dintre acestea, 800 de persoane au fost muşcate de câini. Contravaloarea tratamentelor antirabice administrate a depăşit 250.000 de lei, sumă de două ori mai mare decât cea folosită în acelaşi sens în 2008. Anul trecut, muncitorii Primăriei au prins 800 de câini, iar după externalizarea serviciului, alţi 600 de comunitari au fost ridicaţi de pe străzi de angajaţii Pavra Com. Reprezentanţii municipalităţii susţin că pe raza municipiului ar mai fi aproximativ 2.000 de câini fără stăpân.
Monitorul de Botosani nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastră vă revine în exclusivitate.









Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!