
Din respect pentru o persoană mai în vârstă, în faţa căreia nu vă permiteţi să faceţi nazuri, veţi accepta nişte condiţii cu care nu sunteţi de acord. În alte împrejurări, aţi fi avut multe de comentat, dar acum nu puteţi.

Vi se cere ajutorul de urgenţă într-o problemă care nu suferă amânare. Ca să fiţi acolo unde sunteţi chemat exact în momentul potrivit, ar trebui să lăsaţi la o parte propriile treburi, ceea ce va aglomera programul de mâine.

Aveţi reţineri mari cu privire la şansele de reuşită ale unei activităţi la care vă aduceţi contribuţia. Aţi ajuns într-un punct mort, în care simţiţi că nimic nu mai merge şi singura soluţie de a restabili echilibrul ar fi să-i puneţi punct aici.

Toată liniştea care se instalase peste planurile dumneavoastră este dată peste cap de un impas. Schimbaţi direcţia, alegeţi altă cale şi nu vă mai bucuraţi înainte de a ajunge la ce v-aţi propus. Surprizele sunt posibile oricând.

Susţinerea prietenilor vă dă curaj să vă implicaţi mai mult într-o acţiune ce necesită energie şi îndrăzneală. Dacă vedeţi că alţii cred în dumneavoastră şi vă spun că e bine să continuaţi, parcă nu mai aveţi atâtea dubii.

Aveţi mult de lucru, dar nu prea vă trage aţa la treabă. Aveţi chef de distracţie, de plimbare, de orice altceva numai de muncă nu! Deşi vă veţi apuca de sarcinile urgente, nu vă puteţi concentra eficient.

Faceţi calcule cu privire la banii de care dispuneţi sau de veniturile ce urmează să apară, dar rezultatul nu este prea optimist. Trebuie să deveniţi mai econom, pentru a nu vă trezi în faţa vreunui dezechilibru financiar.

Sunteţi toată ziua pe drum, în interes de serviciu, umblaţi de la o instituţie la alta, de la un birou la altul, cu un teanc de dosare. Veţi fi frânt de oboseală la sfârşitul zilei, dar mulţumit că aţi dus totul la îndeplinire.

Călătoriile au un efect bun asupra dumneavoastră, vă dau chef de muncă şi dorinţa de a cunoaşte oameni noi. Deci dacă simţiţi că lipseşte ceva în viaţa dumneavoastră, urcaţi în maşină şi plecaţi unde vedeţi cu ochii.

Singurătatea nu vă prieşte. Acceptaţi în preajma dumneavoastră pe oricine, chiar dacă nu sunt exact persoanele de care sufletul dumneavoastră are nevoie. Cel mai mult duceţi dorul unei persoane foarte dragi, care nu vă e alături.

Norocul apare de unde nu vă aşteptaţi, deci nu subestimaţi împrejurările în care vă desfăşuraţi activitatea. Exact de la cel pe care nu-l luaţi în seamă sau din acel loc unde nu doreaţi să ajungeţi, primiţi o soluţie sau o veste de zile mari.

Eraţi atât de liniştit, de mulţumit de nivelul la care aţi ajuns, dar iată că vi se aduce aminte să nu fiţi sigur de succes! Mai pot apărea şocuri neaşteptate ce vă obligă să luptaţi în continuare, chiar şi după ce lucrurile par bine aşezate.