« Alte stiri din categoria Actualitate
Actori tineri la Teatrul VasilacheÎncepând cu 1 august, Teatrul pentru Copii şi Tineret “Vasilache” va angaja patru tineri actori. Este vorba de Tudor Rotaru, Claudiu Mihai Gălăţeanu, Ancuţa Elena Ştefan şi Ramona Mihaela Hriscu, toţi absolvenţi ai Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi. Ei au susţinut ieri concurs pentru ocuparea posturilor de actori debutanţi, organizat de conducerea instituţiei teatrale botoşănene.
Potrivit lui Marius Rogojinschi, directorul Teatrului Vasilache, cei patru tineri vor fi nucleul noului Teatru pentru Copii şi Tineret deoarece sunt actori cu dublă specializare, atât în arta animaţiei cât şi în arta teatrului dramatic. “Sunt un grup de actori care excelează printr-o disciplină liber consimţită, un bogat bagaj de cunoştinţe profesional intelectuale, lucru absolut de admirat la un tânăr actor”, a mai declarat Marius Rogojinschi. Directorul teatrului a adăugat că tinerii actori vor evolua şi în spectacolele pentru tineri care vor fi puse în scenă din toamna acestui an.
Debutanţii au arătat că au fost primiţi într-un mod deosebit, lucru care-i obligă să fie la înălţime în viitoarea prestaţie artistică. “Au contat oamenii care ne-au primit aici. Deşi a trebuit să dăm un concurs, deşi a trebuit să vorbim protocolar, am simţit că ne cunoaştem cu oamenii care ne ascultau”, a precizat Tudor Rotaru.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |