« Alte stiri din categoria Actualitate
Astfel, înşelăciunea va fi sancţionată cu maxim cinci ani de închisoare, în loc de 12 ani până acum, iar pentru luare de mită, trafic de influenţă şi delapidare, pedeapsa maximă va fi de şapte ani de închisoare faţă de 10-15 ani în prezent. În plus, abuzul în serviciu cu consecinţe grave nu va mai fi incriminat.
În schimb, medicii care produc leziuni fătului în timpul sarcinii riscă închisoare de la unu la şapte ani şi pierderea dreptului de a profesa. O noutate absolută este arestul la domiciliu, după modelul italian.
Tot după modelul european, inculpatul va putea negocia cu procurorul o pedeapsă mai mică, însă doar în infracţiunile mai puţin importante.
Noul Cod Penal pedepseşte cu închisoare de la unu la şase luni hărţuirea prin mesaje, telefoane sau urmărire. În schimb, actele sexuale dintre două persoane majore, aflate în grade diferite de rudenie, nu vor fi considerate infracţiuni decât dacă actele au avut loc fără consimţământ. De asemenea, prostituţia va fi considerată infracţiune doar dacă femeile vor fi constrânse. Legat de vârstă, trebuie precizat că noul Cod penal reduce de la 14 la 13 ani vârsta de la care se răspunde penal, proiectul stabilind sancţionarea minorilor prin măsuri educative neprivative de libertate.
Noul cod de procedură penală permite – chiar dacă nu explicit – utilizarea torturii pentru obţinerea de probe sau informaţii. Un alt articol îngrădeşte discuţiile pe tema dosarelor nefinalizate. Practic, persoanele implicate în cauză şi avocaţii lor nu vor mai putea denunţa actele de corupţie sau incompetenţă ale procurorului sau judecătorului, pentru că săvârşesc presiuni asupra justiţiei. Tot ca noutate trebuie menţionat că determinarea concentraţiei de alcool în sânge, în cazul şoferilor, se va face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări. Astfel se elimină un tertip folosit de şoferii care au comis accidente grave în stare de ebrietate.
Despăgubiri pentru ruperea logodnei
Şi Codul civil aduce modificări care au determinat reacţia opiniei publice. Logodna, dezmoştenirea şi divorţul sunt noutăţile absolute. „Logodnicul care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, precum şi pentru orice alte prejudicii”, se arată în cod. Şi soţul părăsit poate cere despăgubiri de la fostul partener.
Prevederi contestate de jurnalişti
Alte prevederi care au născut dispute sunt cele privind viaţa privată, protecţia datelor cu caracter personal, protecţia demnităţii umane, respectul datorat persoanei decedate şi dreptul la replică şi rectificare.
Organizaţiile jurnaliştilor consideră că introducerea posibilităţii de a fi dat în judecată pentru „atingerea memoriei persoanei decedate” este o prevedere excesivă. De asemenea, prevederile referitoare la protecţia datelor cu caracter personal sunt inutile, regăsindu-se deja în legislaţie. Dar şi „difuzarea unor imagini care prezintă aspecte exterioare ale locuinţei private, fără acordul celui care o ocupă în mod legal" intră în rândul abaterilor care pot aduce atingere vieţii private. Tot la acest capitol sunt sancţionate “difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau reportaje privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză” sau “utilizarea numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în alt scop decât informarea legitimă a publicului”. Totodată, noul Cod penal este plin de articole care definesc infracţiuni referitoare la divulgarea informaţiilor de diverse tipuri: secrete de stat, secrete de serviciu, nepublice, care periclitează securitatea naţională. Consecinţa directă şi imediată va fi probabil instaurarea unei secretomanii la nivelul instituţiilor de stat.
Magistraţii consideră că schimbările sunt benefice
Efectele trecerii la noul sistem se vor vedea în timp. Astfel, unul dintre efecte ar fi pronunţarea unor pedepse mai mici, încurajarea suspendării executării pedepselor, prescripţia mai rapidă a răspunderii pentru multe infracţiuni, inclusiv pentru corupţie, şi scăderea numărului arestaţilor. Mai mult, aceste prevederi ar putea duce la blocarea instanţelor. Dorind să beneficieze de o lege mai favorabilă, cei trimişi în judecată ar putea apela la toate metodele pentru a amâna cât mai mult procesele. Astfel, numărul dosarelor aflate pe rol ar putea creşte în viitorul apropiat, la cauzele vechi, tergiversate, urmând să se adauge dosarele noi. Dincolo de aceste aspecte, magistraţii sunt de părere că noile reglementări vor avea efecte benefice.
Avocaţii s-au ferit să amendeze codurile
Modificările au generat reacţii diferite chiar în rândul magistraţilor. Dacă majoritatea au apreciat reducerea vârstei la care vor răspunde minorii, la celelalte articole opiniile sunt rezervate şi asta pentru că timpul oferit spre dezbatere de Ministerul Justiţiei a fost extrem de scurt - de la una până la două săptămâni. Din acest motiv, declaraţiile oficiale sunt mai mult generice. "Toate aceste modificări au fost impuse în primul rând de evoluţia societăţii şi de practica judiciară. Numărul arestărilor a scăzut de la un an la altul. La fel, multe dintre sancţiuni au fost date cu suspendare. Ar fi fost anacronic să se menţină unele pedepse exagerat de mari când practica instanţelor este alta. Pe de altă parte, cred că se merge pe aplicarea unor sancţiuni graduale, în funcţie de pericolul social al faptei", spune procurorul Aurel Simion, purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Surprinzător, chiar dacă unele dintre noile prevederi vin în avantajul clienţilor lor, avocaţii au fost şi ei rezervaţi în a comenta aceste propuneri de modificări. De exemplu, Vasile Brînză, decanul Baroului de avocaţi Botoşani, a susţinut că în primul rând pachetul de modificări ar trebui comentat de specialişti şi apoi de cei care vor fi nevoiţi să lucreze cu ele.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.


Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |