« Alte stiri din categoria Actualitate
Un tânăr de 27 de ani, din Neamţ şi-a găsit ieri sfârşitul pe Şoseaua Morţii din judeţul Botoşani, iar prietena acestuia a fost rănită grav, zbătându-se între viaţă şi moarte pe un pat de spital. Teribilul accident a avut loc la ieşirea din localitatea Vlădeni, imediat ce s-a stârnit o furtună puternică.
Poliţiştii susţin că Dacia celor doi tineri, care mergeau spre Suceava, a fost scăpată de sub control într-o curbă la stânga. Intrată pe contrasens, maşina s-a ciocnit de un camion al societăţii Victor Construct, încărcat cu aproape patru tone de piatră. Impactul frontal a fost devastator, Dacia fiind distrusă aproape complet. Deşi au ajuns rapid în zonă, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) nu au putut face nimic pentru şoferul din Roman, Lucian Nicolae Iancu murind strivit de motorul maşinii, care a ajuns până în habitaclul autovehiculului în urma impactului violent. Cadrele medicale susţin că bărbatul a murit pe loc din cauza rănilor severe la cap, torace şi coloană. Prietena acestuia, Laura Dimitriu de 23 de ani, din Roman, a supravieţuit impactului. Eliberată din fiarele contorsionate de pompieri, tânăra a fost preluată de cadrele medicale şi transportată urgent la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean. "Am preluat pacienta în stare critică, Prezenta un politraumatism prin accident rutier, cu un traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism de coloană cervicală, traumatisme de membre superioare şi inferioare şi traumatism de bazin. Prognosticul este rezervat", a precizat Constantin Andone, medic în cadrul SJA.
Angajat de trei ani la societatea Victor Construct, şoferul autocamionului care venea spre Botoşani, a declarat că nu a putut face nimic pentru a evita impactul, Dacia intrând din plin în mastodontul pe care îl conducea. "Mi-a apărut în faţă şi pur şi simplu nu am avut ce să fac", a spus vizibil marcat de cele întâmplate Constantin Simionescu de 55 de ani.
Varianta acestuia este susţinută şi de primele rezultate ale anchetei deschise ieri de criminaliştii şi echipajele Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR). "Din primele verificări am constatat că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive cu care autoturismul marca Logan a intrat într-un viraj, autocamionul circulând regulamentar", a precizat comisarul Teodor Orhei, ofiţer în cadrul SPR Botoşani.
Din păcate, se pare că, pe lângă carosabilul umed şi viteza prea mare, la producerea accidentului a contribuit şi faptul că şoferul, originar din alt judeţ, cunoştea prea puţin capcanele de pe Şoseaua Morţii.
Sute de accidente înregistrate anual pe E58
Porţiunea de drum cuprinsă între Huţani şi Vlădeni este cunoscută pentru numărul mare de accidente înregistrate în principal din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, fiind supranumită "Şoseaua morţii". Anul trecut, pe acest drum s-au produs peste 300 de accidente soldate cu şase morţi, opt răniţi grav şi 56 de răniţi uşor. Pentru a reduce numărul incidentelor, poliţiştii au limitat viteza la 40 de kilometri pe oră. La un moment dat a fost luată în calcul şi varianta montării de radare fixe, însă aceasta a căzut, după ce contractele încheiate în acest sens între primării şi firma Codec au fost declarate ilegale. Având în vedere că aproape nu există săptămână în care să nu se înregistreze măcar un accident pe drumul dintre Botoşani şi Suceava, autorităţile vor trebui să găsească alte măsuri pentru a-i opri pe vitezomani, dar şi pentru a reabilita Drumul European 58 care se transformă într-o capcană la fiecare ploaie.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.








Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |