ANUNŢURI ONLINE: RSS
Prima pagina:

prima pagina

Sondaj: Aveţi presiune scăzută la gaz?
Da
Nu
Nu am centrală

Comentarii »
Sondaje vechi »

Autentificare:
Tine-ma minte
Am uitat parola
Inregistrare
Newsletter:

Abonează-te la newsletter-ul nostru zilnic.

Detalii »

Contact: Aleea Mihail Kogalniceanu 4 , Botosani
Telefon:
0231 515053
Fax
0231 515130
E-mail:
monitorul.at. monitorulbt.ro
polivalenta
Dedicatii RadioFix Live
pressshop

Marime text:

« Alte stiri din categoria Actualitate

Sute de datornici lăsaţi fără utilităţi

Actualitate

Furnizorii de utilităţi au o politică diferită în privinţa sancţionării rău platnicilor. Cel mai sever în relaţia cu clienţii pare să fie furnizorul de gaz, care decide debranşarea de la sistem a celor care nu achită cu regularitate contravaloarea cantităţii de gaz consumat. Debranşarea de la reţeaua de apă este aplicată mai ales în cazul celor care locuiesc la case. În schimb, conducerea societăţii de termoficare nu ia în calcul această măsură, deoarece se fac eforturi pentru menţinerea sau chiar atragerea de noi clienţi.

Reprezentanţii E.ON Gaz România spun că la nivelul judeţului 200 de consumatori nu beneficiază de gaze naturale, deoarece nu au achitat consumul conform obligaţiilor contractuale. „Aplicarea unor măsuri restrictive de sistare a fost şi va rămâne ultima soluţie la care a recurs compania noastră. Sistarea serviciilor e departe de a fi în avantajul vreuneia dintre părţi şi de aceea căutăm întotdeauna soluţii pentru evitarea acesteia”, se arată în comunicatul companiei. Termenul de scadenţă la plată a facturii pentru consumatori este de 30 zile de la emitere, iar în termen de 60 de zile de la scadenţă se efectuează operaţiunea de debranşare.

Compania E.ON Moldova nu a dat detalii despre numărul debranşărilor. Purtătorul de cuvânt al companiei, Sorin Munteanu, a solicitat mai mult timp pentru documentare, însă nu a furnizat datele cerute, deşi au trecut mai multe zile de la solicitarea lor.

Anul trecut, reprezentanţii Apa Grup au efectuat 30 de debranşări de la reţea, principalul motiv invocat fiind cel de neplată a facturilor. În 13 cazuri s-a reluat alimentarea în urma achitării integrale a sumelor propuse de către consumatori, eşalonarea plăţii sau recuperarea acestora în instanţă.

Pe de altă parte, alţi 16 clienţi, şase agenţi economici şi 10 persoane fizice, nu beneficiază de apă curentă. Conform celor declarate de Maricel Georgescu, directorul Apa Grup, cele mai multe persoane fizice care au rămas fără apă locuiesc la case. La blocuri procedura de debranşare este mai dificilă.

Debranşări anulate pentru a nu pierde clienţi

Spre deosebire de furnizorii de apă rece şi gaz metan, conducerea societăţii de termoficare nu ia în calcul debranşarea datornicilor de la sistemul centralizat. Unul dintre motive este şi acela că firma de experţi care asigură consultanţa în vederea accesării finanţării europene a recomandat menţinerea clienţilor, pentru a se justifica infuzia de capital european în acest sistem. Ion Diaconu, directorul societăţii, declară că nu se pot lua măsuri cu rău platnicii din moment ce nu există contracte individuale. „Până nu încheiem contracte cu toţi cei care beneficiază de serviciile noastre, ar fi incorect să luăm măsuri cu o întreagă asociaţie. Într-o asociaţie sunt şi locatari care-şi plătesc regulat facturile şi nu au de ce să sufere din cauza celor care se înregistrează la noi cu datorii însemnate”, mai spune Ion Diaconu. Potrivit acestuia, după finalizarea procedurii de încheiere a contractelor individuale, se vor putea lua măsuri care să-i vizeze strict pe datornici. Ion Diaconu mai spune că nu sunt probleme în privinţa agenţilor economici sau instituţiilor bugetare racordate la sistemul centralizat, fiind exclusă măsura debranşărilor în cazul acestora.

Un alt motiv pentru care nu se decide debranşarea datornicilor este că în sezonul rece statul acordă ajutoare la plata încălzirii familiilor sau persoanelor singure cu venituri modeste.

Plăţi către termoficare amânate de asociaţii

Profitând că Termica nu aplică măsura debranşărilor, conducerile multor asociaţii de proprietari preferă mai întâi ca sumele încasate de la locatari să le direcţioneze către furnizorul de gaz şi energie electrică. Practic, plăţile către furnizori nu se fac în raport cu vechimea şi valoarea datoriilor, lucru contestat în repetate rânduri de reprezentanţii Termica. Aşa se face că datoria populaţiei la Termica a ajuns la aproximativ 16 milioane de lei, jumătate din sumă fiind reprezentată de penalităţi.

-Virginia CONSTANTINIU

-Roxana RUSU

-Marian ROTARIU

 

 

 

 
Vizualizari: 2293. |   Noteaza articolul :
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: Iată un indicator pentru care nu te poate condamna nimeni dacă nu îl respecţi. Iar dacă te încumeţi să-l respecţi o faci pe riscul tău.
    Parerea mea:
    Parerea mea
    Diverse: Horoscop Recomandari TV

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 8°C.
    Maine: 19°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR:   4,4463 lei
    USD:   3,4987 lei

    Chestionar

    Ce măsuri economice credeţi că ar trebui să ia Guvernul Boc pentru a ajuta judeţul Botoşani?

    Raspunsuri »
    Chestionare vechi »
    Sumarul editiei: