« Alte stiri din categoria Actualitate
Lucrările pentru deschiderea provizorie a Vămii Rădăuţi Prut au fost finalizate ieri. Astfel, în apropierea Primăriei au fost montate module mobile, racordate la utilităţi şi infrastructura de comunicaţii, unde vor funcţiona opt birouri. Platforma a fost amenajată de societatea Vega din Galaţi, contractată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri (CNAD).
Deschiderea oficială a Vămii este programată pentru luni, la Rădăuţi Prut fiind aşteptaţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, Ioan Buda. Deocamdată, doar cel din urmă a confirmat prezenţa.
Amenajarea vămii s-a făcut în regim de urgenţă, lucrările fiind începute din primele zile ale lunii februarie. Banii necesari proiectului, respectiv 585.000 de lei, au fost primiţi de Consiliul Judeţean de la Guvern.
Următorul proiect al aparatului de specialitate prevede amenajarea Vămii definitive, aceasta urmând să aibă opt benzi de trecere, o clădire modernă şi un heliport. Lucrările vor costa aproape 10,5 milioane de euro, din care şapte milioane vor fi obţinute prin Proiectul Operaţional Comun, iar restul de la Guvern.
Proiect tergiversat cu anii
Ideea construcţiei Vămii a fost vehiculată din 2003, când România şi Republica Moldova au obţinut 11 milioane de euro pentru reconstruirea podului peste Prut. Întrucât podul nu a fost folosit a existat pericolul ca cele două ţări să fie obligate să restituie fondurile obţinute prin PHARE. Partea moldoveană a finalizat lucrările la sediul vămii încă din 2006.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |