« Alte stiri din categoria Actualitate
Botoşănenii au marcat sâmbătă seara Ora Pământului, alături de zeci de mii de oameni din întreaga lume. Evenimentul, organizat pentru al treilea an consecutiv în municipiu, a înregistrat o participare numeroasă din partea copiilor şi tinerilor. Din cauza ploii, manifestarea a avut loc chiar sub zidurile Palatului administrativ, acolo unde iniţialele Botoşaniului au fost formate cu lumânări aprinse. În cadrul evenimentului au evoluat artiştii de la „Cheia Sol”, care au prezentat un program de cântece din câteva ţări implicate în campanie, trei sportivi de la Asociaţia de Karate “Shotokan”, elevii Tudor Lăzăruc şi Lorena Palade de la Liceul de Artă şi trupa Icarus cu un recital de muzică folk.
„Am venit pentru a sărbători şi a fixa într-un fel în conştiinţa celor care nu ştiu de Ziua Pământului şi pentru a arăta că ne pasă”, a declarat profesor Mihaela Budeanu Mihalachi, care, alături de profesor Dana Nichiteanu a însoţit grupul de la „Dimitrie Negreanu”.
Câţiva dintre copiii prezenţi au ţinut lumânări aprinse în mâini. „Le transmit oamenilor să aibă grijă de pământ”, a spus Daria Budeanu.
În final, participanţii, care au primit brăţări fluorescente, au creat un lanţ uman.
Alături de municipalitate s-au implicat în organizare mai multe ONG-uri.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |