Iubiţi şi câinii vagabonzi

Aşa cânta Mihai Constantinescu în urmă cu mulţi ani, când aceste patrupede nu erau nici pe departe atât de numeroase ca în prezent. Pe atunci căţeii stăteau legaţi în lanţ şi păzeau ogrăzile gospodarilor. Nu existau ONG-uri care să îi apere, iar cazurile în care vreun cetăţean era muşcat şi trebuia să facă antirabice se numărau pe degete. Vreo două sute de câini au fost eutanasiaţi ieri noapte la padocul din Botoşani, oficial în condiţii legale, prin administrarea unei injecţii nedureroase, pe motiv că exista riscul unei epidemii. Dacă au fost ucişi cu bâtele, este o altă poveste, la fel ca şi comportamentul agresiv al beţivilor angajaţi de primărie la padoc.
Însă, presupunând că autorităţile spun adevărul, îmi scapă de ce televiziunile din Bucureşti s-au năpustit cu atâta lăcomie asupra subiectului. Sau de ce ex-deputatul Marinescu, iniţiatorul legii aberante, importată nemestecată din Occident, prin care a condamnat municipalităţile să aibă câini vagabonzi pe străzi, este atât de revoltat. În general, de ce foarte mulţi oameni atinşi de simţul mimetic devin peste noapte vajnici apărători ai câinilor vagabonzi cu toate că ştiu foarte bine că aceste animale reprezintă o problemă cronicizată a oraşelor noastre, datorită căreia ne este frică să ne lăsăm copiii pe străzi. Începând de la graniţa de vest a ţării, pur şi simplu nu mai există câini lăsaţi liberi în oraşe. Nici măcar unul. Dacă totuşi apare unul din întâmplare, îl culeg asociaţiile de protecţie a animalelor sau îl eutanasiază hingherii după câteva zile.
Cine iubeşte câinii, îi ţine acasă şi le dă de mâncare, îi scoate în zgardă la plimbare, îi duce la veterinar şi se joacă cu ei. Nu se alătură unei minorităţi agresive şi ipocrite care, în numele iubirii de animale, ne sileşte pe toţi să împărţim străzile cu câinii. Spun ipocrită pentru că nu am auzit până în prezent proteste pentru oprirea tăierii porcilor în bătătură sau a vitelor, la abator, care tot animale sunt. Şi nici nu boicotează produsele chinezeşti, ca să protesteze astfel faţă de acest popor care mănâncă cu mare plăcere carne de câine. Sunt în schimb cu miile protestele mute ale celor muşcaţi de câini care, spre deosebire de iubitorii animalelor, nu s-au constituit, din păcate, în nicio organizaţie.
Aşa se întâmplă de fiecare dată când importăm legi de la alţii pentru că una e să prinzi foarte rar câte un maidanez pe care să îl tratezi conform legii şi alta e să ai de-a face cu mii de câini care umblă slobod pe străzi şi se înmulţesc în voie. La o problemă românească nu se pot găsi decât soluţii româneşti. Dacă eutanasierea câinilor vagabonzi a devenit ilegală, atunci îi lăsăm slobozi pe străzi. Sau îi prindem şi îi ducem pe furiş în alt oraş, lăsând o altă municipalitate să se descurce cu ei. Sau îi ucidem pur şi simplu în puterea nopţii, la adăpost de ochii organizaţiilor de protecţie a animalelor, aşa cum a făcut Traian Băsescu pe vremea când era primar general la Bucureşti.
Ar mai fi şi soluţia corectă, anume aceea de a da iubitorilor de câini padocul în primire. Primăria sponsorizează zeci de proiecte ale organizaţiilor sportive şi culturale, aşa că ar avea de unde da bani şi pentru cei de la protecţia animalelor, pentru a-şi construi un padoc încăpător, foarte încăpător chiar. Şi ar rezolva Primăria şi problema maidanezilor. Numai că pentru asta ar fi nevoie ca iubitorii de câini care fac ceva, nu doar vorbesc, să fie mult mai mare. Şi să îşi manifeste iubirea ceva mai mult de zece minute pe zi, în faţa televizorului.