Prima pagina:

prima pagina

Sondaj: Consideraţi că ar trebui să se renunţe definitiv la taxele auto?
Da
Nu
Nu ştiu
Nu mă interesează

Comentarii »
Sondaje vechi »

Autentificare: Autentifica-te cu Facebook

sau
foloseste contul creat pe site-ul Monitorul
Tine-ma minte
Am uitat parola
Inregistrare
Newsletter:

Abonează-te la newsletter-ul nostru zilnic.

Detalii »

Contact: Aleea Mihail Kogalniceanu 4 , Botosani
Telefon:
0231 515053
Fax
0231 515130
E-mail: monitorul(a) monitorulbt.ro
polivalenta
Dedicatii RadioFix Live
pressshop
Coalitia pentru o presa curata


« Alte stiri din categoria Editorial

Oportunitate ratată de Consiliul Local Botoşani

Editorial - Florin Simion EGNER - primar în mandatul 2000-2004
(citeste alte articole de acelasi autor »)


În ultima şedinţă publică din anul 2016 consilierii locali au amendat nefavorabil interesului public o hotărâre luată în anul 2013 privind achiziţia celui mai mare imobil din Centrul Istoric al municipiului, Casa Ankele, cunoscută înainte de 1989 ca magazinul Bucuria Copiilor.
Practic s-a hotărât să nu se mai facă achiziţia, având în vedere - în opinia consilierilor - starea de degradare a imobilului şi preţul de achiziţie considerat prea mare. Abandonarea clădirii de către administraţia locală - care înseamnă până la urmă abandonarea integrării Centrului Istoric în dinamica de dezvoltare şi în identificarea istorică şi culturală a municipiului Botoşani - este urmare a propunerii surprinzătoare şi nepregătită, venită din partea unui grup de consilieri, de condiţionare a achiziţiei. S-a propus ca, înainte de cumpărare, să se facă o expertiză tehnică a imobilului, o a doua expertiză tehnică la subsolurile din vecinătate, să fie apoi expertizate mostre prelevate din fundaţie, care să fie obiectul unei a treia expertize, în laboratoare specializate.
În fine, să se facă de către Consiliul local o a doua evaluare a imobilului (prima a fost făcută  de Consiliul Local în urmă cu un an), de un alt expert, specializat de ANEVAR.
Dincolo de faptul că aceste expertize pot întârzia foarte mult (ştim foarte bine cum se mişcă, de regulă, autorităţile locale), esenţial este faptul că ele nu pot fi angajate legal de Consiliul Local decât după cumpărarea clădirii. A le solicita vânzătorului este iarăşi lipsit de motivaţie, acesta oferind spre vânzare imobilul în condiţiile stabilite anterior: evaluare făcută de cumpărător şi negociere finală a preţului de vânzare făcută de cele două părţi plecând de la evaluarea făcută  de Consiliul local.
Trebuie spus că desfiinţarea unei hotărâri atât de importante pentru oraşul nostru a iscat discuţii controversate, în ambele tabere politice din Consiliul local. Surprinzător, discuţiile au vizat numai aspecte tehnice sau de specialitate, care sunt însă exclusiv de competenţa Executivului. Deşi era lucrul cel mai important, niciunul dintre consilierii aleşi nu a discutat oportunitatea pentru municipiul Botoşani a investiţiei de achiziţie a imobilului, hotârâre luată de vechiul Consiliul Local, dar neîndeplinită de Executiv. Hotărârea viza salvarea prin dobândirea de funcţionalitate publică a Centrului Istoric, realizând achiziţia imobilului, reabilitarea lui şi mutarea aici a unor activităţi publice importante: Poliţia Comunitară, serviciul de evidenţa populaţiei, serviciul de  urbanism şi Casa Căsătoriilor. În acest mod, administraţia locală avea în vedere atragerea zilnic în Centrul Istoric al unui mare mare de locuitori ai municipiului, cu beneficiile subsecvente pentru întrega zonă.
Altfel, toate problemele invocate de consilieri reprezentanţi din ambele tabere - pe alocuri pasional, aşa cum ne-am obişnuit deja - sunt reglementate de legislaţia de administraţie publică:
- nu era de discutat evaluarea, pentru acest lucru există proceduri stabilite cu mult înainte chiar de consilierii locali. Consiliul Local are stabilită prin vot o listă cu evaluatori agreaţi. Alţi evaluatori calificaţi (de ANEVAR sau de alte organisme de certificare) ar putea completa această listă, este însă o altă problemă. Mai mult, consilierii locali nu păreau informaţi că această etapă fusese parcursă de mai bine de un an şi Primăria plătise deja, cu acordul consilierilor, lucrarea de evaluare a imobilului.
- nu era de discutat suma de achiziţie. Şi pentru acest lucru există proceduri stabilite cu mult timp înainte de consilierii locali. După evaluarea (cu expert desemnat de consilierii locali), o comisie formată tot dintre consilieri mai face o negociere a sumei cu vânzătorul şi atunci se stabileşte de fapt preţul final al achiziţiei. Pentru această negociere finală a iniţiat Primarul acel proiect de hotărâre, în intenţia evidentă de a se depăşi un punct în care se blocase vechiul Consiliu Local.
- nu este de discutat starea clădirii. După achiziţie, reabilitarea rămâne în sarcina administraţiei la fel ca şi celelalte clădiri proprietate publică din Centrul Istoric. Centrul Istoric al Botoşanilor este monument de arhitectură de patrimoniu naţional.
Aşadar, adevărata  problemă de administraţie publică (dar nediscutată de consilieri) rămâne  aceea a oportunităţii şi celerităţii achiziţiei.
Pentru municipiul Botoşani prin clădirile proprietate publică din Centrul Istoric reabilitate în perioada 2000-2011, administraţia publică locală a făcut deja o investiţie care a ajuns la aproape 10 milioane de euro, fiind una dintre cele mai importante realizări locale din perioada postdecembristă. A fost un efort făcut în timpul a trei administraţii locale şi în tot acest timp prioritar a fost interesul public, redând identitatea şi istoria unui oraş de care mulţi botoşăneni sunt mândri.
S-a ajuns astăzi la etapa în care achiziţia imobilului Casa Ankele a rămas singura şansă de a păstra în timp acest ansamblu arhitectonic absolut remarcabil, el având în componenţă şi alte simboluri ale oraşului: biserica Uspenia unde a fost botezat Mihai Eminescu, locaţia casei în care s-a născut Poetul Naţional, Monumentul Eroilor Neamului sau biserica Sfântul Gheorghe - patronul spiritual al Botoşanilor. Pentru bugetul municipiului, cheltuiala reprezintă o sumă mai mică de 3% din investiţia deja făcută. Dar aceşti 3% ar reda imediat funcţionalitate publică întregului Centru Istoric în loc de a aştepta vreun întreprizător privat să cumpere această clădire, situaţie puţin probabilă într-un viitor apropiat.
În acest context hotărârea consilierilor locali din 20 decembrie este greu de acceptat de locuitorii municipiului. Opinia publică şi mass-media locală au cerut - cu vehemenţă de multe ori – ca  Centrul Istoric să nu fie abandonat de administraţie locuitorilor din zonă. Cum poate fi explicată dualitatea consilierilor care altfel  se declară ”revoltaţi” că Centrul Istoric este controlat de romi şi după lăsarea serii acesta rămâne pustiu.
Hotărârea de acum a consilierilor aminteşte nefericit de o altă hotărâre de administraţie publică. În anul 2001 Consiliul local a hotărât achiziţionarea de terenuri în Bucovina şi în Cişmea şi din anul 2001 până astăzi s-au construit două superbe cartiere de locuinţe. Ei bine, în acea perioadă a mai existat oportunitatea achiziţionării unui teren pentru un al treilea cartier de locuinţe, în zona Rediu. Dar pentru că preţul terenurilor a crescut atunci peste noapte, administraţia locală a refuzat achiziţia. Fără a prevedea că Botoşanii au pierdut atunci şansa de a avea astăzi un al treilea cartier modern. Dincolo de costurile de atunci, beneficiile ar fi fost mult mai mari pe termen lung.
Consiliul Local şi Executivul au hotărât în anul 2001 cu mentalitatea unui agent economic. Timpul a arătat că administraţia publică are un management diferit, şi pentru asta botoşănenii îşi aleg reprezentanţi în administraţia publică locală.

 
 
Vizualizari: 638. |   Noteaza articolul :
  • Currently 3.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  |  Nota curenta: 3.3 din 3 voturi
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: Decât să cari laptele şi să îngheţe, mai bine mergi cu recipientul în original.
    Parerea mea:
    Diverse: Horoscop

    Vremea:
    Acum: 4°C.
    La noapte: 4°C.
    Maine: 12°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR:   4,5157 lei
    USD:   4,2854 lei

    Chestionar

    Dacă aţi fi parlamentar de Botoşani, ce proiecte de lege aţi propune dezbaterii publice?

    Raspunsuri »
    Chestionare vechi »
    Sumarul editiei:
    Joburi Bancul Zilei Lumea digitala Mozaic Monitorul femeilor