« Alte stiri din categoria Economic
Compania energetică germană E.ON a început construcţia a două turbine de 400 megawaţi la o centrală electrică din Rusia, care va fi cea mai mare din lume la terminarea construcţiei. Construcţia face parte dintr-un program de investiţii de 76 miliarde ruble (3,29 miliarde dolari) pe care E.ON vrea să le facă până la sfârşitul lui 2011 la compania pe care a cumpărat-o în Rusia, OGK-4.
Construcţia celor două turbine va costa 19 miliarde ruble (821,8 milioane dolari) şi este făcută de compania General Electric, în parteneriat cu firma turcească de inginerie Gama. După terminarea proiectului, capacitatea totală a centralei electrice Surgut Nr.2 va fi de 5,6 gigawaţi, au spus reprezentanţii OGK-4.
Centrala este amplasată în regiunea Kanti-Mansiisk, bogată în petrol, iar în Surgut se află sediul Surgutneftegas, a patra companie petrolieră din Rusia. "Acesta este un spaţiu în care este foarte important să construim noi capacităţi", a spus directorul general al OGK-4, Andrei Kitaşiov.
Spre deosebire de principalii săi concurenţi din sectorul de energie electrică din Rusia, E.On nu vrea să integreze pe verticală producţia de electricitate şi activele de furnizare şi transport, dar se concentrează asupra producţiei de electricitate. "Am studiat chestiunea integrării pe verticală şi am decis să nu ne mişcăm în această direcţie", a spus directorul de dezvoltare al E.ON Russia Power, una dintre unităţile din Rusia ale companiei.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |