Tot mai puţini sunt astăzi cei care se mai ocupă cu ridicatul evenimentului nupţial la rang de sărbătoare, cum tot mai puţine sunt şi nunţile ce mai păstrează aroma patriarhală a obiceiurilor strămoşeşti. Pe vornicii autentici din ţinutul Botoşanilor îi numeri astăzi pe degetele de la o mână ciungă. Ei care se ocupau în trecut cu vestitul evenimentului, astăzi au fost înlocuiţi cu noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. ''Cumperi o cartelă de cinci dolari şi ai cu ce să anunţi tot satul'', spunea coregraful Mihai Fediuc, unul dintre ce care încă mai fac eforturi pentru păstrarea tradiţiilor populare.

S-a dus vremea nunţilor tradiţionale româneşti, încărcate de nestemate obiceiuri laice şi religioase. Acele nunţi, prilej de izbăvire şi descătuşare prin duh, care atrăgeau ca urdinişul întreaga suflare a unei localităţi. Nunţi de antologie, nemurite în creaţiile a zeci de scriitori şi artişti plastici fascinaţi de frumuseţea datinilor strămoşeşti. Nunţi care durau trei zile ca în basmele cu Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Epoca vitezei şi a venitului minim garantat a transformat şi aceste manifestări ale bucuriei în activităţi lucrative. În trei zile, dacă se grăbesc, mirii au timp berechet şi pentru divorţ. Din păcate, odată cu dispariţia obiceiurilor tradiţionale a apus şi vremea vornicilor de nunţi, acei animatori ai evenimentelor, ce reuşeau, prin vocaţie şi talent, să transforme această îndeletnicire într-o adevărată profesiune de credinţă.

Se mai încumetă şi acum să ducă mai departe ritualul străvechi al nunţilor moldoveneşti doar Mihai Ivancov, de prin părţile Voronei şi Mitică Gânga din Cristeşti. Între ei se duce o concurenţă acerbă, cum ne-a spus chiar Mitică Gânga, pe care l-am vizitat zilele trecute chiar la el acasă. Întâmplarea face ca fostul primar al comunei să fie chiar fratele său. Căci numai la insistenţele lui am reuşit să pătrundem în intimitatea artistică a unuia dintre ultimii vornici botoşăneni. Altminteri ne-ar fi povestit doar despre contribuţia sătenilor la înălţarea unei troiţe şi săpatul unei fântâni, despre vecini şi nepoţi şi mai puţin despre harul ce l-a făcut vestit în tot nordul Moldovei.

''Ieşi, Mitică, afară, că te caută primarul!'' i-a poruncit nevasta, în vreme ce Mitică tocmai îşi făcea siesta de după masă. Stătea tolănit în pat şi, cu creionul în mână, scria capodopere nemuritoare pentru viitoarea nuntă la care urmează a fi invitat. Tulburat din febra creaţiei, a ieşit la lumină în faţa casei şi a început să ne recite. Era un poem „de dragoste” dintre un tânâr boxer din oraş şi un ţăran de prin părţile lui: ''Ai dreptate, măi ficior,/ Eu nici n-am văzut boxiori./dar de-am pus laba pe tine/Şi te-am prins de guler ghine /Şi te scutur de trei ori/Ai să uiţi că eşti boxiori''. Respectând licenţele poetice ale autorului, parcă ne vine să-i dăm dreptate lui Lucian Blaga atunci când spune că veşnicia s-a născut la sat. Cu astfel de discursuri lirice îşi înveseleşte el mesenii la nunţi. Oameni cu un simţ al umorului dezvoltat, moldovenii ştiu să aprecieze orice glumă de bun gust.

Vornicul din întâmplare a devenit un simbol al satului

Atunci când nu este animatorul bunei dispoziţii, când n-o face pe-a responsabilul cu veselia pe la nunţi, Mitică Gânga se pierde în anonimatul satului ca spicul în lan. Vorbeşte numai la plural ''Noi am făcut, noi am dres'', fiindcă el nu concepe viaţa unei comunităţi fără participarea generală a membrilor ei. Dar chiar şi în activitatea cotidiană este un animator al tuturor trebilor obştii. Mai mereu ocupat, ori pe picior de plecare, el preferă să vorbească cu fapta decât să înfăptuiască cu gura realizări care nu-i aparţin. Nu demult, cu ajutorul comunităţii, a făcut în sat un prăznicar în curtea bisericii, o troiţă şi un havuz pentru ostoitul setei celor veniţi la slujbă. Toată suflarea satului a contribuit cu câte ceva, numai că el i-a îndemnat şi la danii şi la muncă. ''Unii au dat mai mult, care se plângeau că n-au bani, alţii au promis mai mult şi n-au mai dat deloc. Până la urmă am scos-o la capăt. Eu îi îndemn la muncă, tot eu îi îndemn şi la băut când e cazul'', povesteşte Mitică Gânga cu aceeaşi savoare cu care-şi distrează şi petrecăreţii la nunţi. Considerând că e cazul a trimis după o carafă de vişinată. Şi uite-aşa, mai la insistenţele noastre, mai la îndemnul nevestei sale a acceptat să ne povestească despre îndeletnicirea lui de o viaţă. Chiar dacă în locul vorbelor, care i se păreau că prea miros a laudă, ar fi preferat să participăm la o nuntă ca să vedem cum se manifestă el.

Se întâmpla în urmă cu vreo 40 de ani, când, invitat la nunta fratelui său, a avut prilejul de a-şi scoate la iveală nişte însuşiri de care până atunci nu se credea vrednic. Să fii vornic la o nuntă era nu numai o onoare, ci şi o responsabilitate, fiindcă o nuntă fără vornic era ca o nuntă fără lăutari sau fără bătaie, toate făcând parte integrantă din specificul acelei manifestări. Fratele său tocmise un alt vornic, care, pe lângă acele calităţi specifice, o mai deţinea şi pe aceea de a nu duce paharul cu vin la urechi. Când la închinatul paharelor, vornicul tocmit închinase deja mai multe şi dormea după sobă. ''Atunci a venit maică-mea la mine şi mi-a spus: «Mitică, tu ai mai fost pe la nunţi. Ştii care-i rânduiala. Ia de aici o batistă şi fii tu vornic». Ce le-am spus atunci la meseni, nu mai ştiu, dar îmi aduc aminte că râdeau de se prăpădeau. De atunci şi până astăzi am fost tocmit la sute de nunţi''.

''Unde sunt nunţile de altădată''

Harul lui Mitică Gânga nu s-a limitat doar la nunţi. De Anul Nou el făcea urăturile din sat. Spunea în ele totul pe faţă, fără ocolişuri. ''Eu, când uram, aialalţi, de râs, nici nu mai puteau să hăiască'', povesteşte vornicul nostru. Chiar şi astăzi la aproape 70 de ani, vornicul Mitică Gânga dezvoltă aceeaşi prezenţă de spirit pe la nunţile tradiţionale ale botoşănenilor. Actorul din el îşi face simţită prezenţa chiar şi atunci când recită de probă iertăciunea: ''Iertaţi-i şi binecuvântaţi-i, căci iertarea părinţilor întăreşte casa fiilor, iar blestemul părinţilor risipeşte casa fiilor''. De aici încolo, nuntaşii merg cu toţi la biserică, după care începe dezmăţul. Sarmale gravide de carne şi orez, fripturi aburinde, carafe pântecoase cu ţuică şi vin, hire şi lăutari întregesc atmosfera unei nunţi tradiţionale româneşti. În mijlocul petrecerii, vornicul Mitică Gânga, cu bastonul şi batista legată de el, îi îndeamnă pe nuntaşi la veselie. ''Unde sunt nunţile de altădată'', filosofează el ca un Villon al zilelor noastre.

 

 

 

 

 

Vizualizari: 2896. |   Noteaza articolul :

• Currently 3.67/5
• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

  |  Nota curenta: 3.7 din 6 voturi

Comentarii