« Alte stiri din categoria Sport
Botoşaniul va găzdui în premieră un meci internaţional de rugby. Primarul Cătălin Mugurel Flutur a dezvăluit ieri că Federaţia Română de Rugby (FRR) i-a solicitat să pună la dispoziţia naţionalei de seniori Stadionul "Municipal" în vederea disputării jocului din Cupa Europei pe Naţiuni cu Spania. Partida este programată a se desfăşura pe 27 martie şi contează şi pentru calificările la turneul final al Cupei Mondiale. "Oficialii FRR mi-au propus să găzduim acest meci internaţional. Dorim să intrăm şi noi în circuitul echipei naţionale şi chiar să dăm o atenţie mai mare acestui sport şi pe plan local", a menţionat Cătălin Mugurel Flutur.
Discuţia pe care edilul şef a purtat-o cu oficialii FRR a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, cu ocazia jocului dintre Rusia şi România încheiat la egalitate, 21-21. Cătălin Mugurel Flutur a făcut parte din delegaţia oficială care a însoţit naţionala la meciul de la Soci. "Acesta a fost motivul absenţei mele de pe stadion la meciul din debutul returului al FC Botoşani. Pe lângă acest joc pe care l-am văzut, am primit din partea oficialilor FRR propuneri şi am discutat despre oportunitatea de a face rugby şi la Botoşani", a mai spus edilul şef.
Cătălin Mugurel Flutur s-a arătat dezamăgit de faptul că "stejarii" nu au reuşit să se impună în Rusia. Acest rezultat a anulat şansele naţionalei de a ocupa locul secund în grupă, ultimul care asigură calificarea directă la Cupa Mondială, unde vor merge Rusia şi Georgia. În acest moment, România mai poate spera la locul 3, cel care duce în recalificări. Pentru a ocupa acest loc "stejarii" au nevoie de victorie în meciurile cu Georgia şi Portugalia, jocul contra Spaniei de pe 27 martie fiind considerat mai uşor. Turneul final din 2011 ar putea fi primul din istorie care se va disputa fără naţionala României la start, în cazul în care "stejarii" vor rata calificarea.
Clasamentul grupei
1. Georgia 8 7 1 0 288-110 23
2. Rusia 8 6 1 1 235-128 21
3. Portugalia 8 4 1 3 213-114 174. ROMÂNIA 7 3 1 3 192-114 14
5. Spania 7 1 0 6 114-214 9 6. Germania 8 0 0 8 30-392 8
Programul României
13 martie: România - Georgia
20 martie: Portugalia - România
27 martie: România - Spania
Rezultatele obţinute în campania de calificareSpania - România 10-19
Germania - România 0-22
România - Rusia 19-28
Georgia - România 28-23
România - Portugalia 21-22
România - Germania 67-5
Rusia - România 21-21
Primarul vrea secţie de rugby în judeţ
Primarul Cătălin Mugurel Flutur îşi doreşte să înfiinţeze din vară o secţie de rugby la Liceul cu Program Sportiv (LPS). Edilul şef vrea ca modelul halterelor să fie copiat şi de rugby. "Am avut acest succes formidabil cu halterele şi putem încerca şi cu rugby acelaşi lucru cu un proiect solid pe o finanţare de la Federaţia Internaţională de Rugby. Există această posibilitate, de a înfiinţa o secţie de rugby, de a dezvolta acest sport la Botoşani şi am discutat despre această oportunitate atât cu preşedintele FRR, cât şi cu vicepreşedintele Pompilu Borş, care este botoşănean. Ne putem gândi în viitor şi la formarea unei echipe care să evolueze în liga naţională, însă acum dorim doar dezvoltarea rugby-ului la nivel juvenil", a subliniat Cătălin Mugurel Flutur.
La fel ca şi la secţia de haltere a CS Botoşani, unde Federaţia Română de Haltere a anumit un antrenor federal, Constantin Urdaş, şi la viitoarea secţie de rugby a LPS Botoşani va veni un antrenor federal care va fi trimis de FRR.Echipă de rugby la Dorohoi
În acest moment în judeţ există o singură echipă de rugby, înfiinţată de aproximativ jumătate de an. Formaţia "Nordic Sport" din Dorohoi a început să obţină rezultate notabile, clasându-se la sfârşitul anului trecut pe primul loc la "Cupa 1 Decembrie", învingând echipe de tradiţie şi mult mai bine cotate din Iaşi sau Gura Humorului. Echipa este formată din elevi din Dorohoi şi din localităţile învecinate.
Deşi încă nu are un statut oficial, formaţia are susţinerea financiară a unui om de afaceri din Dorohoi, iar de pregătirea ei se ocupă un fost component al lotului naţional de juniori la rugby, Constantin Iacobuţă. Acesta are 22 de ani şi a făcut junioratul la CSŞ Gura Humorului, iar în cariera sa a evoluat la "Cleopatra Mamaia" şi CSM Bucovina Suceava, club la care este legitimat şi în prezent.
Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.


Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat! |