Prima pagina:

prima pagina

Sondaj: Cum credeţi că va evolua salariul dumneavoastră în acest an?
Va creşte
Va scădea
Va rămâne la fel
Nu ştiu

Comentarii »
Sondaje vechi »

Autentificare: Autentifica-te cu Facebook

sau
foloseste contul creat pe site-ul Monitorul
Tine-ma minte
Am uitat parola
Inregistrare
Newsletter:

Abonează-te la newsletter-ul nostru zilnic.

Detalii »

Contact: Aleea Mihail Kogalniceanu 4 , Botosani
Telefon:
0231 515053
Fax
0231 515130
E-mail: monitorul(a) monitorulbt.ro
polivalenta
pressshop
Coalitia pentru o presa curata


« Alte stiri din categoria Sport

Halep, pregătită de primul Mare Şlem

Sport

Simona Halep a câştigat primul turneu la care a participat în 2018. S-a impus la Shenzhen, competiţia care a ajutat-o să se antreneze pentru primul Mare Şlem al anului, Australian Open, atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu.

Simona Halep a câştigat proba de simplu după ce a învins-o pe Katerina Siniakova, cu 6-1, 2-6, 6-0. Românca de 26 de ani a devenit prima jucătoare de la Serena Williams care reuşeşte să câştige un turneu, din postura de numărul unu mondial. Americanca reuşise acest lucru în 2016, la Wimbledon. De atunci, Angelique Kerber, Karolina Pliskova şi Garbiñe Muguruza au mai ajuns pe prim poziţie a ierarhiei mondiale, dar niciuna nu a triumfat într-o competiţie, din această postură.

Depăşind adversităţile create de amânări succesive din cauza ploii (n.r. - meciul a început cu o întârziere de aproape cinci ore faţă de ora iniţială) şi de mutarea finalei în sală, Halep a început cu dreptul, a câştigat primul ghem, iar în al doilea a avut două mingi de break, dar Siniakova a egalat, 1-1. Românca a fost de neoprit şi a făcut punct după punct, încheind primul set cu 6-1. În actul secund, Simonei nu i-a mai intrat serviciul la fel ca în primul set, Siniakova a profitat de acest lucru şi a controlat ostilităţile, iar de la 3-2 în favoarea sa nu a mai putut fi oprită, adjudecându-şi setul cu 6-2. Halep a început perfect setul decisiv, cu break, iar în ghemul al doilea a depăşit cu bine un moment de cumpănă (15-30), pentru ca apoi să domine clar disputa, contul de Twitter al turneului consemnând că „numărul unu mondial joacă precum numărul unu mondial”’. Simona a încheiat setul cu 6-0, după doar 21 de minute.

Românca a câştigat pentru a doua oară trofeul la Shenzhen, după ce îl cucerise şi în 2015. Cu această ocazie, şi-a luat şi revanşa în faţa Katerinei Siniakova, care anul trecut a eliminat-o în optimile de finală şi în cele din urmă a câştigat competiţia.

„Îmi place să joc pe arenele mari, dar şi pe asemenea terenuri, cum a fost cel din finală (n.r. - care s-a desfăşurat în sală). Mi-a adus aminte de momentele în care evoluam la juniori, a fost ceva deosebit. Mă bucur că am putut să câştig. Azi (n.r. - sâmbătă) a fost grozav, din punctul meu de vedere. Am încheiat săptămâna cu o victorie, nu contează unde eşti, important e să fii pe un teren de tenis”, a declarat Simona Halep, care a câştigat 163.260 de dolari şi 280 de puncte WTA.

În urma rezultatelor de săptămâna trecută de la simplu, cea mai bună jucătoare a lumii şi-a asigurat postura de cap de serie unu la Melbourne.

 

Primul trofeu la dublu pentru liderul mondial

 

La Shenzen, Simona Halep a reuşit şi prima victorie într-un turneu de dublu. Liderul mondial a făcut pereche cu Irina Begu şi s-a impus în finală cu scorul de 1-6, 6-1, 10-8 în faţa cehoaicelor Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, principalele favorite.

Cehoaicele au dominat primul set în care Begu şi Halep au scăpat printre degete câteva ghemuri în care au avut avantaj. Româncele au fost surclasate cu 6-1, nereuşind să obţină decât opt puncte pe serviciul lor. Situaţia a fost exact invers în actul secund, când Begu şi Halep au condus ostilităţile şi s-au impus cu 6-1, după ce au avut 5-0, la fel cum se întâmplase în setul inaugural cu cehoaicele la cârmă. În super tiebreak, româncele au avut 2-0, 5-3, 7-4, Krejcikova şi Siniakova au egalat, 7-7, dar reprezentantele noastre au reuşit două puncte la rând, iar apoi au câştigat cu 10-8, după 63 de minute de joc.

Liderul mondial a ţinut să o laude pe Irina Begu pentru jocul bun din meciurile de dublu şi a afirmat că Irina are un nivel mai bun aceste meciuri. „Mă bucur că am putut-o ajuta pe Irina şi am reuşit să câştigăm. Bineînţeles că ea a jucat mai bine din nou, la fel cum a făcut-o şi în semifinale, dar cred că am făcut o echipă bună şi am bătut două jucătoare de dublu foarte bune, ceea ce înseamnă mult”, a adăugat Halep.

În ce priveşte viitoarele turnee la care cele două ar urma să joace împreună, Irina Begu susţine că totul depinde de programul Simonei. „Cu siguranţă o să mai jucăm şi la alte turnee, am jucat şi la Madrid în 2017 şi am ajuns până în semifinale. Depinde foarte mult de Simona, e numărul 1 WTA, e normal să se concentreze mai mult pe simplu. Eu joc mai mult dublu, iar atunci când are timp şi vrea să jucăm vom încerca să o facem. E special să joci cu o româncă, mai ales care este numărul 1 mondial. Eu şi Simona ne ştim de când eram nişte copile. Pentru mine e mai uşor să joc cu ea, ne-am distrat foarte mult jucând la dublu”, a spus Begu.

Câştigătoarele s-au ales cu un cec de 26.031 dolari şi 280 puncte WTA la dublu.

 
 
Vizualizari: 488. |   Noteaza articolul :
  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: Câinele de pază păzeşte. Indiferent de mărimea maşinii.
    Parerea mea:
    Diverse: Horoscop

    Vremea:
    Acum: 0°C.
    La noapte: -3°C.
    Maine: 0°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR:   4,6614 lei
    USD:   3,7984 lei

    Chestionar

    Raspunsuri »
    Chestionare vechi »
    Sumarul editiei:
    Sport Interviu Editorial Puls Ultima ora
    Bancul Zilei Caleidoscop Mozaic