Cinci persoane au murit şi alte nouă au fost grav rănite după ce un autocar care transporta foşti agenţi ai carabinierilor a căzut de pe un pod, în Italia. La bordul autocarului erau 23 de persoane, membri ai unei asociaţii a foştilor angajaţi ai carabinierilor. Accidentul a avut loc pe şoseaua de legătură dintre autostrăzile A13 şi A4, între oraşele Padova şi Bologna, în apropierea localităţii Legnaro. Dimineaţă, în jurul orei 8.00, şoferul autocarului a pierdut controlul, iar vehiculul a căzut de la înălţimea de aproximativ 50 de metri, după ce a rupt bara de protecţie a podului rutier.
Ministrul desemnat al economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat astăzi că în acest an nu va creşte preţul gazelor nici pentru populaţie, nici pentru consumatorii noncasnici. Afirmaţia a urmat discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene. El a adăugat că România are o întârziere în adoptarea legislaţiei privind energia şi gazul, acte normative care "se regăsesc" în Parlament. "De asemenea, ne-am asumat că legea gazelor va fi aprobată prin ordonanţă de urgenţă", a mai spus el. Totodată, ministrul a confirmat că de anul viitor preţul gazelor va fi majorat.
Pe de altă parte, Chiţoiu a susţinut că managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăţi vizate sunt Hidroelectrica şi Transgaz. Alături de Transgaz şi Hidroelectrica, Oltchim, Romarm şi Electrica Furnizare se numără printre societăţile de stat la conducerea cărora vor fi numiţi manageri privaţi.
Iată rezultatele complete al etapei a XXV-a:
Farul Constanţa- Dinamo II 2-1
Săgeata Năvodari- Gloria Buzău 4-0
FC Botoşani- Callatis Mangalia 2-0
Astra II Giurgiu- CSMS Iaşi 2-4
CS Otopeni- FCM Bacău 1-3
CF Brăila- Viitorul Constanţa 0-2
Victoria Brăneşti- FC Snagov (nu s-a disputat)
mâine, ora 11:00
Dunărea Galaţi- Delta Tulcea (în direct Dolce Sport 2)
update:
FC Botoşani a câştigat cu 2-0 jocul cu Callatis. Au marcat Ciprian Dinu în minutul 63 şi Tudor Homneac în minutul 80.
A început repriza a doua de la scorul de 0-0
În minutul 15, FC Botoşani- Callatis 0-0. Cele două echipe nu au avut încă nicio ocazie
Iată componenţa celor două formaţii
FC Botoşani : V. Curileac- A. Patache, C. Dinu, R. Atudorei, V. Bordeanu- D. Bălan, G. Vaşvari, D.Todoran, De Souza- M. Matei, Fl. Chişu.
antrenorul principal: Costel Orac
Callatis Mangalia: C. Mitrea- Samson, R. Damian, I. Posteucă, R. Miron- I. Florea, E. Cogali (cpt.), C. Bardu, A. Sin- C. Cojenel, D. Calagi.
Antrenor principal: Mugurel Cornăţeanu
Arbitru: Valentin Ionuţ Iugulescu (Târgovişte)
Asistenţi: Cătălin Guloiu, Dan Popescu(ambii Buzău)
Rezervă: Bogdan Anghelinei
Obs. FRF: Sorin Boca (Iaşi), Aurel Daicu (Suceava)
Trupa lui Costel Orac primeşte vizita formaţiei din Mangalia într-un meci care va conta pentru etapa a XXV-a a seriei I liga a II-a. O victorie în acest meci i-ar menţine pe botoşăneni în prima parte a clasamentului.
Un român cercetat de autorităţile italiene pentru agresarea sexuală a zece femei a fost arestat în România şi extrădat în Italia. Românul George Mustaf este suspectat că a agresat sexual zece femei, în centrul istoric al oraşului sicilian Ragusa. După comiterea infracţiunilor, bărbatul în vârstă de 25 de ani a fost arestat la Călăraşi, iar acum a fost extrădat în Italia, unde va fi judecat.
Socialistul François Hollande este creditat cu 52% din intenţiile de vot, înaintea scrutinului prezidenţial care va avea loc mâine în Franţa, Nicolas Sarkozy fiind cotat cu 48%, diferenţa dintre cei doi candidaţi reducându-se la doar patru procente, conform ultimelor sondaje.
Potrivit sondajului Ifop-Fiducial, Sarkozy s-a apropiat la doar patru procente de adversarul său socialist, deşi distanţa dintre cei doi era de zece procente acum o săptămână. François Hollande a pierdut trei procente în ultimele zile, iar Sarkozy a câştigat trei procente în ultima săptămână şi unul în ultimele 24 de ore. Sondajul a fost difuzat aseară, în ultima zi a campaniei electorale din Franţa.
Cel de-al doilea bărbat găsit căzut într-o groapă cu petrol din comuna prahoveană Predeal Sărari a fost scos mort de pompieri, poliţiştii spunând că există indicii conform cărora cei doi se aflau în apropierea sondei petroliere la furat. Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Marina Dinu, a declarat că cel de-al doilea bărbat găsit căzut într-o groapă cu petrol din apropierea unei sonde din comuna Predeal Sărari, sat Poienile, a fost scos mort. Victima avea 30 de ani şi era fratele primului bărbat scos de către pompieri din groapa cu petrol.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, cei doi bărbaţi nu erau angajaţi ai sondei petroliere, iar în apropierea gropii cu ţiţei au fost găsite mai multe unelte care îi conduc pe poliţişti către ipoteza conform căreia cei doi s-ar fi aflat în zonă la furat. Anterior, pompierii au scos din groapa cu ţiţei un tânăr decedat, în vârstă de 22 de ani. Cei doi au fost găsiţi căzuţi în groapă de către angajaţii sondei petroliere. Anchetatorii cred că aceştia au stat în groapa cu petrol timp de câteva ore.
O femeie care a furat dintr-o locuinţă din Capitală bijuterii, ceasuri şi parfumuri în valoare de aproximativ 150.000 de euro a fost reţinută de poliţişti, aceasta fiind dată în urmărire după ce a fost condamnată la închisoare pentru o faptă similară comisă în 2009. Femeia este cercetată de poliţiştii Secţiei 4 pentru furt, violare de domiciliu şi fals privind identitatea.
Anchetatorii au stabilit că, în după-amiaza zilei de 3 mai, femeia, îmbrăcată în negru (doliu) şi ţinând în mână o coroană mortuară, a intrat într-o locuinţă de la etajul doi al unui imobil din strada Sevastopol, în Sectorul 1 al Capitalei, profitând de neatenţia muncitorilor care făceau lucrări de reamenajare în curte. Femeia a furat din locuinţă o cutie în care se aflau bijuterii din aur şi ceasuri de mână bărbăteşti, precum şi mai multe parfumuri, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 150.000 de euro. O zi mai târziu, femeia a fost oprită şi legitimată de poliţiştii Secţiei 4 - Biroul de Investigaţii Criminale, la intersecţia Şoseaua Nicolae Titulescu cu Calea Griviţei, după ce au văzut-o că, îmbrăcată în negru şi cu o coroană mortuară în mână, se oprea la societăţile comerciale din zonă şi cerea ajutor pentru o înmormântare.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că datele de identitate furnizate de femeie aparţin altei persoane. Femeia era dată în urmărire, pe numele ei existând un mandat de executare emis de către Judecătoria Braşov, prin care a fost condamnată la pedeapsa închisorii pentru un furt comis în anul 2009. Prejudiciul în valoare de aproximativ 150.000 de euro a fost recuperat în proporţie de 30 la sută.
Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au reţinut pe judecătorul Sever Dumitraşcu şi cer, astăzi, instanţei Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a magistratului pentru 29 de zile, fiind acuzat că a lovit cu maşina un copil de trei ani, apoi a părăsit locul accidentului.
Sever Dumitraşcu, judecător la Tribunalul Mehedinţi, este cercetat de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie după ce, joi, a intrat cu maşina pe o stradă cu "acces interzis" din Drobeta-Turnu Severin şi a accidentat un copil în vârstă de trei ani, apoi a părăsit locul faptei. Imediat după accident, un trecător aflat în zonă a apelat serviciul de urgenţă, copilul fiind transportat la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, în prezent având piciorul în gips şi fiind în afara oricărui pericol. Judecătorul Sever Dumitraşcu a fost găsit de poliţişti ieri, la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde era internat la secţia de Cardiologie, fiind dus la Bucureşti pentru audieri. Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul instanţei supreme au dispus, ieri, reţinerea pentru 24 de ore a judecătorului Dumitraşcu.
CSM a încuviinţat, ieri, reţinerea şi arestarea judecătorului Sever Dumitraşcu, de la Secţia de contencios a Tribunalului Mehedinţi.
Consilierii locali s-au întrunit astăzi în şedinţă pentru a vota o nouă rectificare bugetară pozitivă a municipiului Botoşani, în cuantum de 6,9 milioane de lei. De la şedinţă au lipsit şase consilieri municipali, respectiv Ovidiu Portariuc, Gheorghe Vâzdoagă, Ana Bărculeţ, Gabriel Cârlan, Petru Tupiluş şi Constantin Bidaşcă. Aceşti consilieri au înaintat consiliului cereri de învoire. Fondurile care au făcut obiectul rectificării au fost direcţionate, în mare parte, către proiectele cu finanţare europeană. Alte sume au fost alocate unor unităţi de învăţământ (lucrări de investiţii şi reparaţii), dar şi pentru un studiu de fezabilitate în vederea realizării unui skatepark. Au fost asigurate fonduri şi pentru activitatea de combatere a căpuşelor şi ţânţarilor. "Sunt bani bani care vin în completarea bugetului iniţial, un buget foarte bine întocmit şi foarte echilibrat" a declarat în finalul şedinţei, Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului.
Grădiniţa 3 din municipiul Botoşani va funcţiona, începând cu anul şcolar viitor în incinta Şcolii 4. Aleşii locali au alocat astăzi 50.000 de lei pentru reabilitarea Şcolii 4 şi amenajarea de spaţii în vederea mutării Grădiniţei 3. Municipalitatea botoşăneană caută soluţii şi pentru mutarea Grădiniţei 24, care funcţionează într-un imobil retrocedat. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, una dintre variante este mutarea în imobilul de pe Bulevardul Eminescu, unde şi-au desfăşurat activitatea funcţionnarii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate. Un alt spaţiu luat în calcul este imobilul unde a funcţionat fosta Şcoală 5.
Aleşii locali şi-au dat astăzi votul pentru garantarea cu venituri de la bugetul local a creditului de 20 de milioane de lei pe care municipalitatea botoşăneană îl va contracta cu CEC Bank. Şi la celelalte credite contractate, municipalitatea a garantat cu venituri de la bugetul local, însă, de această dată, potrivit reglementărilor legale, a fost necesară şi o hotărâre de Consiliu Municipal. "Este o procedură nouă care prevede ca aleşii locali să-şi dea votul pentru garantarea cu aceleaşi sume şi nu cu bunuri ale municipalităţii, doar cu sume din conturile primăriei pentru ca, în caz de nevoie, să fie executate acele conturi. Dar nu va fi cazul. Noi avem credite de aproape nouă ani de zile, unele aproape le-am şi terminat de plătit şi nu am avut niciun fel de problemă şi nu vom avea nici pe viitor" a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimarul municipiului.
Poliţia sârbă a arestat cinci albanezi originari din sudul Serbiei, bănuiţi de crime de război comise în timpul unui conflict din această zonă din anul 2001. Arestaţi în sudul Serbiei, cei cinci bărbaţi au fost transferaţi într-un centru de detenţie din Belgrad. Printre suspecţi figurează un bărbat angajat drept interpret de către misiunea în Serbia a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Misiunea OSCE la Belgrad a confirmat că un angajat trimis la Buianovici (sud) a fost arestat. "Misiunea va susţine autorităţile sârbe în ancheta lor, respectând total principiul prezumpţiei de nevinovăţie", a transmis OSCE.
Operaţiunea forţelor de poliţie s-a derulat în regiunea Buianovici, la o distanţă de 400 de kilometri la sud de Belgrad, care a fost în 2001 scena unui conflict armat între forţele guvernamentale sârbe şi o gherilă albaneză din sudul Serbiei, numită Armata de Eliberare a Presevo, Buinovici şi Medvedia. UCPMB a revendicat alipirea oraşelor Presevo, Buianovici şi Medvedia, unde albanezii erau majoritari, la Kosovo care şi-a proclamat unilateral independenţa faţă de Serbia în februarie 2008.
Cel puţin şase insurgenţi au fost ucişi în această dimineaţă într-un atac al unui avion fără pilot american în regiunea tribală a Pakistanului, în apropierea frontierei afgane, conform unor responsabili pakistanezi ai securităţii. Avionul fără pilot a lansat două rachete care au distrus un complex al insurgenţilor din Shawal, situat la 70 de kilometri de Miranshah, principalul oraş din Waziristanul de Nord, cunoscut a fi bastionul talibanilor şi al militanţilor Al-Qaida. Doi oficiali pakistanezi ai securităţii în Miranshah au confirmat atacul şi bilanţul. Potrivit lor, insurgenţii foloseau complexul ca bază de antrenament.
Un jucător a fost eliminat din joc la un meci din liga a cincea norvegiană pentru că a contestat un penalty dictat de arbitru în favoarea echipei sale.
Talat Abunima, atacant al echipei Sandved, un mic oraş din estul Norvegiei, i-a explicat arbitrului că a căzut singur în suprafaţa de pedeapsă şi că nu a fost atins de niciun jucător al adversarilor. Arbitrul i-a acordat mai întâi cartonaşul galben jucătorului pentru afirmaţiile sale şi, cum acesta a insistat să suţină că nu este penalty, centralul l-a eliminat.
"Fotbaliştii nu cunosc legile jocului", a explicat arbitrul decizia luată.
FC Braşov - Voinţa Sibiu 2-0
sâmbătă, 5 mai
"U" Cluj - Sportul Studenţesc, ora 17:00, Digi Sport
Dinamo - CFR Cluj, ora 21:45, Digi Sport
duminică, 6 mai
Ceahlăul Piatra Neamţ - CS Mioveni, ora 17:30, Digi Sport
Oţelul Galaţi - Pandurii Târgu Jiu, ora 19:30, Digi Sport
Petrolul Ploieşti - Astra Ploieşti, ora 20:00, Gsp TV
Rapid - FCM Târgu Mureş, ora 21:30, Digi Sport
luni, 7 mai
Concordia Chiajna - Steaua, ora 19:00, Dolce Sport
SC Vaslui - Gaz Metan Mediaş, ora 21:30, Digi Sport