Explozie la un depozit petrolier

Un om a murit în urma unei explozii produse la un rezervor de ţiţei, aseară, la Parcul Petrolier de Rezervoare Vultureanca, ce aparţine Petrom, situat între localităţile dâmboviţene Morteni şi Răscăieţi, flăcările cuprinzînd alte două rezervoare de ţiţei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Basarab I" Dâmboviţa, Gabriel Gătej, a declarat că nu se cunoaşte ce a declanşat explozia.

Potrivit sursei citate, un bărbat a murit în urma exploziei, care a cuprins alte două rezervoare, în care se află între 2.000 şi 3.000 de litri de ţiţei. Intervenţia pompierilor a fost îngreunată de căldura degajată de rezervoarele în flăcări, iniţial acţionându-se pentru răcirea rezervoarelor, ca apoi forţele de intervenţie să intervină cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului.

Viaţa pompierilor a fost pusă în pericol de un transformator de tensiune, care se afla foarte aproape de locul incendiului, dar s-a reuşit izolarea acestuia.

Articol salvat de pe , edi�ia din 25 Sept 2008. Acest articol este proprietatea Monitorul de Botosani si nu poate fi reprodus f�r� acordul scris al acestora.