Polițiștii de imigrări din Botoșani continuă verificările în rândul angajatorilor care folosesc forță de muncă din afara Uniunii Europene.
O acțiune desfășurată la începutul acestei săptămâni a vizat o societate din domeniul hotelier și al restaurantelor. Acolo au fost controlați atât angajați români, cât și cetățeni străini.
Potrivit reprezentanților de la Botoșani ai Inspectoratului General pentru Imigrări, în cadrul acțiunii au fost legitimate șapte persoane. Dintre aceștua cinci cetățeni români și doi cetățeni nepalezi, cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani.
Verificările au arătat că străinii au intrat legal în România, în luna septembrie, în baza unei vize de angajare și se află în procedura de obținere a permisului de ședere. De asemenea, contractele individuale de muncă ale acestora erau încheiate în termenul legal, fără nereguli constatate. „Rezultatele controlului confirmă că angajatorii din județ respectă legislația privind încadrarea în muncă a cetățenilor din afara spațiului european. Activitățile de verificare contribuie la menținerea unei piețe a muncii corecte și sigure”, au precizat polițiștii de imigrări botoșăneni.
Aceștia au mai anunțat că acțiunile de control vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea cazurilor de muncă nedeclarată sau de ședere ilegală pe teritoriul județului.




