Prima pagina:

prima pagina

Sondaj: Ar trebui sancţionaţi părinţi care nu-şi vaccinează copiii?
Da
Nu
Nu ştiu
Nu mă interesează

Comentarii »
Sondaje vechi »

Autentificare: Autentifica-te cu Facebook

sau
foloseste contul creat pe site-ul Monitorul
Tine-ma minte
Am uitat parola
Inregistrare
Newsletter:

Abonează-te la newsletter-ul nostru zilnic.

Detalii »

Contact: Aleea Mihail Kogalniceanu 4 , Botosani
Telefon:
0231 515053
Fax
0231 515130
E-mail: monitorul(a) monitorulbt.ro
polivalenta
pressshop
Coalitia pentru o presa curata


« Alte stiri din categoria Editorial

Vara festivalurilor lor

Editorial - Ciprian MITOCEANU - scriitor
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Vara se apropie cu paşi iuţi şi se prevede a fi destul de agitată. Cel puţin la un anume nivel pretins cultural. Dacă aruncăm o privire peste lista de festivaluri şi spectacole ce ameninţă să sufoce judeţul - şi nu e vorba de cazul particular al judeţului Botoşani, ci de o realitate ce se regăseşte în orice colţ de ţară - putem lesne concluziona că în România nu prea mai este nimic de făcut. Adică s-au pus la punct drumurile, s-au definitivat reţelele de distribuţie a apei şi gazelor naturale, grupurile sanitare din fundul curţii au dispărut graţie complexelor reţele de canalizare. Şcoli, spitale, săli de sport... Avem de toate, economia duduie şi înregistrează creşteri record de la an la an... Cam asta se poate concluziona, de vreme ce proiectele cu pretenţii culturale înfloresc ca ciupercile după ploaie în timp ce restul sectoarelor de activitate sunt complet ignorate.

Edilii se dau peste cap să pună la cale tot felul de activităţi care să fie pe placul alegătorilor. Circ să fie, că de pâine se ocupă fiecare după cum poate. Mai ales că cine îşi permite poate să deguste mici, cârnăciori şi ceva bere. Oamenii ies ca la terasă, se mai plimbă prin zonă, mai intră în vorbă cu cei care au tarabe prin zonă, dar de cele mai multe ori doar pentru a face conversaţie, nu pentru a cumpăra ceva. Bani nu prea sunt şi românul, cumpătat cum îl ştim, preferă să-i bage în mici şi bere.

Aleşii cu dare de mână mai asigură şi ceva haleală pentru cei interesaţi şi atunci amatorii de petreceri primesc chiar mai mult decât şi-au imaginat. Nu doar circ, ci şi ceva mici şi cârnaţi la pâine. Şi toată lumea e mulţumită. Edilii pentru că au reuşit să marcheze încă un punct la capitolul realizări personale, genul de realizări care mobilizează pe toată lumea şi asigură câştigarea mandatului următor. Alegătorii pentru că au participat şi ei la ceva ce le-a mângâiat privirea, le-a încântat auzul şi eventual le-a umplut stomacul fără prea multă cheltuială.

Şi viaţa merge mai departe. Cu infrastructura praf, cu economia care duduie dar nu produce mare lucru, cu aleşii care nu mai ştiu cum să se căpătuiască. Şi, că tot veni vorba despre căpătuiala aleşilor, şi festivalurile sunt un mod numai bun de scos parale pentru cine are interes şi se pricepe. În cele mai multe cazuri autorităţile urlă sus şi tare că toată distracţia nu se face pe banii cetăţeanului. Cică e vorba despre sponsorizări. Şi dacă sunt implicaţi sponsorii, cârcotaşii trebuie să tacă. Banul cetăţeanului este cheltuit chibzuit, aşa că nu e loc de comentarii sau discuţii.

Ar fi foarte interesant ca la final de an cheltuielile autorităţilor locale să fie făcute publice - pe un site, nu într-un ziar care apare într-un alt judeţ (că tot veni vorba şi în Basarabia există ziare în limba română, vedeţi că au preţuri modice la publicitate) - şi atunci ar putea vedea tot omul cam cât de gratuite sunt festivalurile şi alte activităţi pe placul electoratului.

Cu aproape un an în urmă, Berti Barbera explica pe înţelesul tuturor cum pot deveni festivalurile profitabile. Reţeta este simplă. Se ia legătura cu artiştii dispuşi la mânărie. Şi de când spectacolele cu casa închisă au devenit o raritate, majoritatea artiştilor s-au adaptat la cerinţele economiei de piaţă. Se negociază un contract pe o sumă fabuloasă, că aşa e România, îşi respectă valorile, mai ales pe cele capabile să binedispună electoratul. Evident, din suma prevăzută în contract cântăreţii primesc doar o parte, restul este returnat binefăcătorului. Dacă v-aţi pus ceva întrebări referitoare la faptul că onorariile celor care cântă pe la festivaluri sunt ţinute la secret, acesta este unul dintre motive. Afacerea mulţumeşte ambele părţi. Edilii pentru că şi-au primit partea, artiştii pentru că reuşesc să supravieţuiasc cu prestaţii adesea îndoielnice în loc să se angajeze în câmpul muncii productive pus la dispoziţie de economia ce duduie la cote maxime.

Festivalurile sunt preferate de edili şi pentru faptul că mânăriile făcute pe seama lor sunt greu de dovedit. Dacă în cazul unei investiţii în infrastructură se poate face lesne diferenţa între ce se regăseşte pe teren şi ce e trecut pe hârtie cu festivalurile e mai greu. De îndată ce s-a spart petrecerea dispar şi urmele. Artiştii au plecat, tarabele dispar din peisaj... Din cauza asta edilii din întreaga ţară s-au cam supărat pe un proiect de lege care vrea să pună frână cheltuielilor ocazionate de festivaluri sau zilele satului ori oraşului. Ei ar vrea să cheltuie mai mult, că cică asta vor alegătorii. Ciudat e că atunci când alegătorii cer drumuri şi reţele de apă şi canalizare nu-i prea aude nimeni.

Dar vara se anunţă plină de petreceri. Distracţie plăcută celor interesaţi. Numai aveţi grijă cum vă deplasaţi de la un festival la altul pentru că drumurile sunt mai rele decât cele de anul trecut.

 

 

 
 
Vizualizari: 893. |   Noteaza articolul :
  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  |  Nota curenta: 5.0 din 6 voturi
Comentarii

Monitorul de Botosani nu este responsabila juridic pentru continutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

    Pentru a putea posta comentarii pe marginea subiectului trebuie sa fii autentificat!

    Autentificare:
    Am uitat parola
    Inregistrare
    Tine-ma minte
    Poza Zilei: Sub anumite clădiri e interzis să intri. Dar nu sub toate.
    Parerea mea:
    Program Filme CineGlobe
    Diverse: Horoscop

    Vremea:
    Acum: 15°C.
    La noapte: 13°C.
    Maine: 26°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR:   4,6225 lei
    USD:   3,9099 lei

    Chestionar

    Raspunsuri »
    Chestionare vechi »
    Sumarul editiei: