sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăCaleidoscopGrappa, băutura italienilor

Grappa, băutura italienilor

Este o băutură seducătoare care a urcat pe treptele sociale odată cu trecerea timpului.

 

Grappa este o băutură unică distilată care a apărut în Italia încă din Evul Mediu. Grappa a fost iniţial făcută în Bassano del Grappa, un oraş de aproximativ 40.000 de rezidenţi din Italia, regiunea de nord Veneto.

În mod tradiţional, este făcută din tescovină, seminţe de struguri, codiţe şi tulpini, rămase în urma procesului de vinificaţie. Ceea ce rezultă este un fel de coniac, al cărui gust şi tărie variază în funcţie de producător.

 

Băutura oamenilor săraci

 

În trecut, grappa era populară în rândul oamenilor săraci din Italia, fiind suficient de tare pentru a-i face pe aceştia să reziste în faţa iernii. Timp de generaţii, italienii au sorbit grappa după mese şi se spune despre ea că ajută în procesul de digestie. De asemenea, Grappa este utilizată şi drept remediu naturist împotriva durerii de dinţi şi a reumatismului.

În prezent, grappa este băută de toată lumea, indiferent de clasa socială. După ce a fost popular numai în Italia, gustul de Grappa este astăzi cunoscut în întreaga lume.

 

Cizelată de o femeie

 

Grappa a fost la început o băutură brută, dar nu deosebit de gustoasă. Ocazional, unii producători adaugă puţin sirop pentru a îndulci această băutură. Similar cu coniacul, grappa de astăzi are aproximativ 40%-45 % alcool.

Începând cu 1960 „caracterul” său a fost schimbat datorită eforturilor unei femei – Giannola Nonino. Distileria Nonino – din Percoto Italia – produce grappa din 1897. La începutul anilor ’70, ea a dezvoltat producţia de grappa dintr-un singur soi de strugure, diferit faţă de fabricarea uzuală, care uzita un amestec de soiuri de struguri. A urmărit să producă o băutură de calitate care să rivalizeze cu bine cunoscută „eaux-de-vie” din Franţa. A depus o muncă titanică, cu rezultate nesemnificative la început, dar în timp, eforturile sale au fost încununate de succes. Prima dată Distileria Nonino a utilizat în procesul de distilare must din struguri Picolit. Astăzi peste o duzină de soiuri de struguri sunt folosiţi pentru obţinerea de must single grappa, numit „monovitigno” grappa – un termen inventat de Giannola Nonino.

 

Grappa din fructe

 

În 1984 aceeaşi distilerie Nonino a obţinut aprobarea guvernului italian pentru a produce grappa şi din alte fructe. Dacă la început s-au folosit numai struguri, astăzi Grappa este produsă şi din alte fructe ca pere, cireşe, caise, piersici, zmeura… Căutând să scoată în evidenţă noile produse, Distileria Nonino este, de asemenea, responsabilă pentru buteliile elegante în care se vinde acum Grappa, înlocuind treptat recipientele vechi, gen sticle de medicamente.

Grappa se păstrează în locuri răcoroase, întunecate, ferite de lumină şi căldură pentru a-şi păstra proprietăţile mai mulţi ani, deşi odată cu trecerea timpului se pierde parfumul băuturii.

Tradiţional, grappa este servit rece, în pahare mici, ca şi digestiv.

În Italia, Grappa este adăugat în espresso, pentru a crea Caffe Corretto.

 

A cucerit lumea

 

Dacă la început Grappa era necunoscută în afara Italiei, astăzi Grappa este produsă peste tot în lume: Oregon (SUA), Australia, Africa de Sud. De exemplu, în Oregon se utilizează struguri Pinot Noir oferind variaţii unice şi savuroase pornind de la Grappa italiană. Totuşi, o grappa adevărată se obţine în Italia, San Marino sau în partea italiană a Elveţiei.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...