marți, martie 19, 2024
AcasăCaleidoscopAnalgezice naturale împotriva durerilor de cap

Analgezice naturale împotriva durerilor de cap

În natură sunt o mulţime de remedii care „iau durerea de cap cu mâna“ şi care ar trebui să fie prima opţiune până la a ajunge la medicamente.

 

Leacurile din grădină sunt de multe ori miracole dovedite pentru durerile insuportabile. Astfel, proprietăţile antiinflamatoare ale plantelor ne pot ajuta să scăpăm de disconfort, înainte să apelăm la clasicele medicamente.
Durerile de cap pot fi cauzate de numeroşi factori, printre care se numără stresul, oboseală fizică şi oculară, deficienţele de magneziu, deshidratarea, răceala sau gripă, un stil de viaţă haotic, abuzul de alcool şi tutun, hipertensiunea, alergiile, zgomotul excesiv, variaţiile presiunii atmosferice, aerul prea uscat, insolaţiile.

Cu cât durerile de cap sunt mai intense, cu atât ne putem concentra mai puţin, suntem irascibili, apatici, cu alte cuvinte avem o stare generală proastă. Înainte de a apela la analgezice, avem la îndemână câteva remedii naturiste care fac minuni. Nu numai că ne vor ajuta să ne simţim mai bine, dar nici nu sunt dăunătoare pentru organism.

În cele mai multe cazuri, terapiile cu plante dau rezultate foarte bune: rozmarinul, muşeţelul, ghimbirul, teiul sau pelinul sunt analgezice naturale, care pot calma simptomele durerilor de cap, oricare ar fi cauzele care stau la originea lor: oboseală, stres, febră, exces de cafea, de alcool sau un curent de aer rece.

 

Ghimbirul este antiinflamator

 

Proprietăţile antiinflamatoare ale ghimbirului fac ca această plantă puternică să lupte într-un mod eficient împotriva durerilor de cap cronice. Iată de ce ghimbirul este primul “ingredient” al trusei de ajutor pe care trebuie să o ai la tine atunci când călătoreşţi, lucrezi sau iei parte la o activitate care ţi-ar putea declanşa o durere de cap.

 

Rozmarinul este psiho-stabilizant

 

Un extraordinar antiseptic, rozmarinul a fost folosit pentru purificarea aerului până în secolul XX în spitalele din Europa, prin arderea de crenguţe. Proprietăţile binefăcătoare ale plantei sunt date de diferite tipuri de antioxidanţi pe care le conţine. Plantă este foarte de bogată în vitamine din complexul B, cantităţi importante de vitamina A şi vitamina C. Rozmarinul este un remediu consacrat în afecţiunile cardio-vasculare, ale sistemului nervos, combate cu succes durerile cauzate de reumatism şi artrită, are proprietăţi diuretice, îmbunătăţeşte memoria şi capacitatea de concentrare. De aceea, rozmarinul se numără printre puţinele plante psiho-stabilizante cunoscute de medicină naturii. În plus, terapia cu rozmarin contribuie la evacuarea bilei, stimulează secreţia gastrică, reduce balonările, tratează frigiditatea şi impotenţa (în egală măsură) şi creşte tonusul psihic.

 

Pelinul are efect dovedit

 

Ceaiul de pelin este benefic pentru durerile de cap de deasupra ochilor şi la nivelul frunţii. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă peste care se adăuga o ceaşcă cu apă fierbinte. Ceaiul se lasă la infuzat timp de două-trei minute, după care se strecoară şi se bea. Tratamentul cu ceai de pelin nu trebuie să dureze mai mult de trei săptămâni. Folosită pentru proprietăţile sale tămăduitoare încă din Evul Mediu, pelinul trebuie consumat cu mare atenţie, deoarece, în cantităţi mari, este toxic. Planta este interzisă cu desăvârşire gravidelor.

 

Teiul face minuni

 

Durerile de cap care apar seara, înainte de culcare, sunt provocate de solicitările de peste zi sau de grijile care ne ocupă mintea şi nu ne lasă să adormim. Pentru a ne linişţi, putem bea un ceai din flori şi din frunze de tei uscate (o linguriţă de plantă uscată se lasă la infuzat într-o cană cu apă caldă). Acvesta combate stresul şi ajută la calmarea sistemului nervos central. Ceaiul de tei face minuni atunci când suferim de dureri de cap, oboseală, răceală şi gripă, anxietate. Important este să fie preparat corect pentru a beneficia de toate proprietăţile sale. Floarea de tei, mărunţită bine se infuzează, nu se fierbe, pentru nu mai mult de patru minute. Când apa prinde o culoare roşie-maronie intensă, nu se mai bea, pentru că ceaiul este toxic.

 

Muşeţelul este un adevărat elixir

 

Cunoscut încă din Antichitate ca leac pentru nevralgii şi reumatism, muşeţelul, cea mai populară plantă medicinală, este un adevărat elixir: calmează greaţa şi balonarea, îi scapă de colici pe sugari, alungă insomnia, tratează depresia, iritaţiile şi acneea. Substanţele active pe care le conţine au efecte antiimflamatorii, analgezice, antiseptice, antispastice, emoliente, anestezice, cicatrizante, sudorifice şi antialergice. Muşeţelul poate fi folosit deopotrivă de adulţi dar şi de copii, inclusiv de sugari. Specialiştii spun că acesta poate fi consumat atât sub formă de ceai, infuzie, cea mai des întâlnită formă, cât şi sub formă de tincturi sau unguente. Toate au proprietăţi miraculoase.

 

Menta luptă cu migrenele

 

Şi ceaiul de mentă alină durerea de cap. De asemenea, acesta are capacitatea de a diminua nivelul de stres şi de a oferi organismului energia de care are nevoie. Peste o linguriţă de frunze de mentă uscate şi mărunţite se toarnă o cană de apă fiartă, după care se lasă la infuzat timp de 30 de minute. Se strecoară şi se îndulceşte, după gust, cu miere. Se beau câte trei căni pe zi, după mesele principale. Nu se administrează pe perioade îndelungate, deoarece produce obişnuinţă.

Măceşele reglează tensiunea arterială

 

Măceşele au efect tonic şi reglator asupra vaselor de sânge, fiind indicate atât în caz de tensiune mare (hipertensiune), cât şi în caz de tensiune mică (hipotensiune) care pot cauza ambele dureri de cap. Măceşele pot fi consumate în stare proaspată, coapte, eliminând sâmburii, sau pot fi mărunţite şi fierte un minut. Ceaiul de măceşe conţine o cantitate mult mai mică de vitamina C şi antioxidanţi comparativ cu măceşele proaspete.

 

Lavanda alungă stresul

 

Lavanda este cunoscută în medicina naturistă ca având efecte puternice asupra stării psihice şi nu numai. Este indicat să folosiţi lavanda în perioadele de suprasolicitare, atunci când obişnuiţi să adormiţi târziu în noapte sau în perioadele stresante.

Lavanda este un bun tonic cerebral, are efecte energizante, combate depresia şi durerile de cap. De asemenea, lavanda prezintă în general efecte analgetice şi de calmare.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
3.8 ° C
4.3 °
3.6 °
48 %
6.9kmh
42 %
mar
5 °
mie
6 °
joi
7 °
vin
8 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

Pe vremea când Petre Daea a transformat Ministerul Agriculturii într-o veritabilă scenă pentru interminabilele lui spectacole de stand up comedy, marea întrebare a unora...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...