De ce doar unii pacienți cu Covid-19 răspândesc boala

♦ Oamenii de știință încep să descopere cum ne infectăm de coronavirus
♦ Studiile specialiștilor arată că e posibil ca foarte mulți bolnavi să nu transmită mai departe virusul

0
Contagiozitatea SARS-CoV-2 este arhicunoscută, dar curios că 10% din cazuri duc la 80% din propagarea infecției şi că pacienții sunt foarte infecțioși o scurtă perioadă

Ziariștii de la sciencemag.org scriu despre ciudățeniile răspândirii coronavirusului și ultimele descoperiri legate de focarele de contaminare.

Când 61 de persoane s-au întâlnit pentru o repetiție la corul bisericii din Mount Vernon, Washington, pe 10 martie, totul părea normal. Au cântat două ore jumătate, au mâncat prăjituri și portocale împreună. Dar unul dintre ei suferea de trei zile de ceea ce părea a fi o răceală – ce s-a dovedit a fi COVID-19. În săptămânile următoare, 53 de membri ai corului s-au îmbolnăvit, trei au fost spitalizați și doi au murit, conform unui raport al Centrului American de Control și Prevenție a Bolilor (CDC), ce a reconstituit meticulos tragedia.

„Supercontaminări” de zeci sau sute de cazuri

Multe evenimente similare de „supercontaminare” sunt în pandemia de COVID -19. O bază de date a lui Gwenan Knight și a colegilor de la London School of Hygiene&Tropical Medicine (LSHTM) publică date despre un focar într-un dormitor cu imigranți din Singapore care e legat de aproape 800 de cazuri noi; 80 de infecții au fost legate de un spectacol muzical în Osaka, Japonia; un focar de 65 de cazuri a rezultat dintr-o clasă de zumba în Coreea de Sud. Focare au devenit și vase de croazieră, cămine de bătrâni, fabrici de prelucrare a cărnii, stațiuni de schi, biserici, spitale, restaurante sau închisori. Uneori o singură persoană infectează zeci de oameni, iar în alte focare sunt mai multe valuri de răspândire, în multiple locații.

Alte boli infecțioase se răspândesc tot în focare și, cu cinci milioane de cazuri de COVID-19 raportate, erau de așteptat mari contaminări.

Înclinaţie spre contaminarea grupurilor

Dar SARS-Cov-2, la fel ca verii lui SARS și MERS, pare înclinat în special în atacarea grupurilor de oameni strâns conectați, în timp ce îi cruță pe alții. E o descoperire încurajatoare, spun oamenii de știință, deoarece sugerează că restricționarea adunărilor unde supercontaminarea e probabil să apară va avea impact asupra celorlalte restricții – activități în aer liber, de exemplu – care ar putea fi relaxate.

„Dacă poți prezice ce circumstanțe au dat naștere acestor focare întinse, calculele îți arată foarte repede că poți, foarte rapid, reduce capacitatea bolii de a se răspândi”, spune Jamie Lloyd-Smith de la University of California, Los Angeles, care a studiat propagarea multor patogeni.

Cele mai multe discuții legate de răspândirea SARS-Cov-2 s-au concentrat pe numărul de infecții noi. Fără distanțare socială, numărul de reproducere (R) este trei. Dar în realitate unii oameni infectează mult mai mulți, în timp ce alții nu infectează pe nimeni. De fapt, norma este ultimul caz, spune Lloyd-Smith: „În mod obișnuit numărul e zero. Cei mai mulți oameni nu transmit boala.”

De aceea, pe lângă R, oamenii de știință mai folosesc și un factor de dispersie (k) ce descrie cât de mult se propagă infecția. Cu cât k e mai mic, cu atât infectarea provine de la un număr mai mic de persoane. Într-o lucrare publicată în 2005 în revista Nature, Lloyd-Smith și coautorii estimau că SARS – la care supercontaminarea a avut un rol major – avea un k de 0,16. k estimat pentru MERS, care a izbucnit în 2012, e 0,25. În gripa spaniolă din 1918 valoarea era aproape unu, indicând că focarele nu au jucat un rol major în propagarea bolii.

Estimările lui k pentru SARS-CoV-2 variază. În ianuare, Julien Riou şi Christian Althaus de la University of Bern au simulat epidemia din China pentru diverse valori ale lui R și k și au comparat rezultatele cu ce s-a întâmplat în realitate. Au ajuns la concluzia că k pentru COVID -19 este puțin mai mare decât la SARS și MERS. Pare corect, spune Gabriel Leung, cercetător la University of Hong Kong. „Nu cred că e ca la SARS și MERS, unde am observat super-focare cu răspândire foarte largă”. Dar un studiu recent al lui Adam Kucharski de la LSHTM estimează că k pentru COVID-19 este 0,1. „Probabil 10% din cazuri duc la 80% din propagarea infecției”, spune el.

Aspecte derutante

Asta ar putea explica unele aspecte derutante în această pandemie, incluzând de ce virusul nu a ajuns în toată lumea mai rapid, după plecarea din China, și de ce unele cazuri izolate apărute cu mult înainte – cum e cel din Franța din decembrie 2019 – nu au dus la izbucnirea unei epidemii. Dacă k este 0,1, atunci cele mai multe trasee de infectare au dispărut de la sine și SARS-CoV-2 trebuie să intre nedetectat într-o țară de cel puțin patru ori pentru apărea cazuri noi, spune Kucharski. Dacă epidemia chineză a fost un foc mare, care a trimis scântei în toată lumea, cele mai multe scântei s-au stins de la sine.

Spaţiile închise au cel mai mare risc

De ce coronavirusul pare a fi diferit de alți patogeni spune Christophe Fraser, de la University of Oxford, care a studiat contagiunea la Ebola și HIV. Modul de transmitere ar putea fi un factor. SARS-CoV-2 pare a se transmite prin picături mici de salivă, dar ocazional o face și prin aerosoli ce pot sta suspendați în aer, permițând unei persoane să infecteze multe altele. Focarele cu transmisia cea mai mare „par să includă transmisia prin aerosoli”, spune Fraser.

Caracteristicile individuale ale pacienților joacă și ele un rol. Unii oameni poartă virusul mai mult decât alții și se dezvoltă mai repede în organism, poate urmare a diferențelor de sistem imunitar sau distribuției în organism a receptorilor virusului. Un studiu din 2019 arată că unii oameni expectorează mai multe particule ca alții când vorbesc. Volumul la care vorbesc explică și el variațiile. Cântatul poate elibera mai mult virus ca vorbitul. Și dacă ai multe contacte sociale și nu te speli pe mâini este foarte probabil să dai virusul mai departe.

Elementul pe care specialiștii sunt pe cale să îl înțeleagă este unde e posibilă apariția de focare de COVID-19. „Clar este un risc mai mare în spații închise decât afară” spune Althaus. Cercetătorii din China care au studiat contaminarea în provincia Hubei, locul de unde a început pandemia, au identificat 318 focare cu trei sau mai multe cazuri între 4 ianuarie și 11 februarie. Doar unul din acestea a avut la origine ceva desfășurat în aer liber. Un studiu din Japonia a arătat că riscul infecției în spațiu închis este de 19 ori mai mare decât în aer liber. (Japonia, care a fost lovită printre primele de epidemie, a ținut-o sub control, și a construit strategia explicit pe evitarea focarelor și sfătuirea cetățenilor să evite spațiile închise și zonele aglomerate).

Unele situații pot fi riscante. Fabricile de prelucrare a cărnii sunt vulnerabile pentru că mulți oameni lucrează împreună unde temperatura scăzută ajută virusul să reziste. Dar sunt și zgomotoase, spune Knight. Raportul despre corul din Washington a făcut-o să realizeze legătura dintre multele focare studiate. Erau în locuri unde oameni strigau sau cântau. Clasele de zumba au fost legate de focare, cele de Pilates, care nu sunt așa intense, nu, notează Knight. „Poate respirația înceată nu e un factor de risc, iar cea greoaie, adâncă sau rapidă și strigatul sunt”.

Timpul e și el important. Dovezi noi arată că pacienții de COVID-19 sunt foarte infecțioși doar o perioadă scurtă de timp. Dacă intră într-o locație de risc mare în acea perioadă, pot declanșa o supercontaminare, spune Kucharski: „Două zile mai târziu acea persoană s-ar comporta exact la fel, dar rezultatul ar fi complet diferit”.

Studierea marilor focare este o provocare uriaşă

Țările care au încetinit contaminarea pot pierde ușor ce au câștigat cu greu. După ce Coreea de Sud a relaxat distanțarea socială la începutul lui mai, un om care apoi a fost testat pozitiv a vizitat mai multe cluburi în Seul. Autoritățile sanitare au scormonit printre miile de contacte și deja au găsit 107 de noi cazuri.

Dacă angajații din sănătate ar ști unde ar putea apărea focare, le-ar putea preveni și evita închiderea a bucăți mari din societate, spune Kucharski. „Să închizi complet este o unealtă oarbă”, spune el. „De fapt, nu știm destul despre cum are loc infectarea, așa că închidem tot.”

Dar studierea marilor focare de COVID-19 e mai dificilă decât pare. Multe țări nu au cules datele detaliate necesare. Și restricțiile sociale dure, care s-au dovedit eficiente, i-au lipsit de cercetători de posibilitatea de a studia supercontaminările.

Și obiectivitatea are de suferit, spune Knight. E mai probabil ca oamenii să își aducă aminte că au fost la un meci de baschet decât la frizer, un fenomen numit deformare subiectivă, care face ca focarele descoperite să pară mai ample. Au și un unghi social interesant. Focarele din închisori primesc mai multă atenție din partea presei, de exemplu, și sar în ochi cercetătorilor, în timp ce altele rămân ascunse. Focare cu multe infecții asimptomatice trec neobservate cu totul.

Fraser, care studiază transmiterea virusului HIV în Africa prin secvențierea celor izolați deja, spune că e dificil, dar se poate face cu atenție și ajutorul comunităților. Epidemiologii au datoria de a studia focarele, spune el: „Dacă înțelegem procesele vom îmbunătăți controlul infecției și asta va îmbunătăți viața tuturor”.

 

Articolul sciencemag.org îl găsiți aici.

 

+11 -0
se încarcă...