Acum trei decenii, comunismul începea să moară. Prăbușirea zidului Berlinului, pe 9 noiembrie 1989, este un moment definitoriu.
Comuniștii și-au ținut țările după așa-numita „Cortină de fier”. Nu trecea nimic de ea, nici oameni, nici informații. Însă odată ce liderii sovietici au constatat moartea comunismului ca orânduire și au încercat, prin Mihail Gorbaciov, să construiască un comunism cu față umană (așa cum dorea și Ion Iliescu în România) regimurile comuniste din Europa de est au început să cadă ca popicele sub presiunea maselor populare. Vom publica o serie de articole care analizează cum au fost îndepărtate regimurile comuniste și evoluția ulterioară a țărilor din estul Europei. Începem cu RDG, adică Republica Democrată Germană.
Zidul Berlinului – simbolul Cortinei de Fier
În 1945, după terminarea războiului, Berlinul a fost împărțit în patru sectoare controlate de armatele aliate și de sovietici. După trei ani, sovieticii au construit un zid care tăia accesul terestru spre Berlinul de Vest, orașul devenind capitala Germaniei de Est, aflată sub influență sovietică. Germania Federală a rămas sub influența occidentului, având capitala la Munchen.
Zidul Berlinului a fost considerat simbolul Cortinei de Fier, a izolării în care erau ținute țările comuniste. Era o structură vastă de beton şi sârmă ghimpată care a separat fizic şi simbolic Occidentul de lagărul comunist. Pentru a împiedica trecerea existau terenuri minate și cuiburi de mitralieră. Peste 5.000 de oameni au evadat și 191 au murit încercând să îl treacă.
Cancelarul Angela Merkel, care a trăit în spatele Cortinei de Fier, a prezidat ceremoniile programate, sâmbătă, 9 noiembrie 2019, în capitala germană.
Zidul s-a dărâmat parţial ca urmare a unui accident birocratic, dar a căzut în contextul unui val de revoluţii care a lăsat blocul comunist condus de sovietici pe marginea prăpastiei şi a ajutat la definirea unei noi ordini mondiale. Pe 9 noiembrie 1989, la cinci zile după ce o jumătate de milion de oameni s-au adunat în Germania de Est, într-un protest major, Zidul Berlinului, care despărţea Germania de Est comunistă de Germania de Vest s-a zdruncinat. Liderii Germaniei de Est încercaseră să liniştească protestele din ce în ce mai ample prin facilitarea accesului est-germanilor în Germania de Vest, dar nu intenţionau să deschidă complet graniţa. Schimbările trebuiau să fie relativ minore – însă felul cum acestea au fost făcute a avut consecinţe majore. Când știrea a ajuns în mass media, cozi imense s-au format la punctele de trecere. Polițiștii de frontieră est-germani au cerut instrucțiuni de la superiori, însă nu au primit nimic, așa că au decis să deschidă porțile. Mii de oameni au trecut de zid fără să fie legitimați măcar, plângând și îmbrățișându-se cu vest-germanii de partea cealaltă. Apoi oamenii au început să sară zidul pe la poarta Brandenburg și să înceapă să îl dărâme cu ciocane și târnăcoape. Imaginile au fost transmise de televiziunile din întreaga lume și de atunci simbolizează căderea comunismului.
Nemulțumiri existau în Germania de Est, dar mișcările de stradă au început cu demonstranţii pentru libertate în centrul oraşului Leipzig. Pe 9 octombrie, la câteva zile după a 40-a aniversare a Germaniei de Est, 70.000 de oameni au ieşit în stradă. Existau cereri venite din Germania de Vest pentru alegeri libere şi discuţii privind reforme de la noul lider comunist al Germaniei de Est, Egon Krenz. Nimeni nu ştia că prăbuşirea Zidului avea să aibă loc câteva săptămâni mai târziu. Și apoi, pe 31 octombrie, numărul oamenilor care voiau instalarea democraţiei în Germania de Est a ajuns la o jumătate de milion. Krenz a mers la Moscova pentru întâlniri – recent el a declarat pentru BBC că a fost asigurat la acel moment că o reunificare a Germaniei nu era în plan.
Pe 4 noiembrie, la o lună după ce protestele din Germania de Est începuseră, în jur de jumătate de milion de oameni s-au adunat în Alexanderplatz, în inima Berlinului de Est. Trei zile mai târziu, guvernul a demisionat. Însă nu exista nicio intenţie de a face loc democraţiei şi Egon Krenz a rămas şef al Partidului Comunist şi liderul de facto al ţării. Nu avea să rămână în acest rol pentru mult timp. Cinci zile mai târziu, a venit conferinţa de presă pentru trecere liberă în Berlinul de Vest, care avea să schimbe lumea.
Sovieticii nu au mai interevnit militar
Ca la toate celelalte revoluții din vest, sovieticii nu au intervenit cu armata, cum făcuseră anterior în Cehoslovacia sau Ungaria. Liderul sovietic Gorbaciov era preocupat cu glassnost și perestroika, noile politici sovietice, care au dus însă mult mai departe decât doreau comuniștii ruși, în final, chiar la destrămarea URSS. E de menționat aici și factorul american, de altfel George Bush a semnat cu Gorbaciov încheierea războiului rece, pe 3 decembrie 1989, iar sovieticii nu au mai intervenit armat în nici o țară din Europa. Pentru o vreme.
În 1990, Germania s-a reunificat, după ce landurile Germaniei de Est au aprobat constituția RFG și au aprobat aderarea la țara mamă. Nemții nu au mai făcut greșeala din al Doilea Război Mondial de a proteja liderii naziști și au făcut publice, imediat după căderea regimului comunist, toate arhivele STASI (serviciile secrete din RDG).
Primele alegeri libere din Germania au fost câștigate de Helmut Kohl. Industriile din est s-au prăbușit, fiind necompetitive, la fel ca în toate țările foste comuniste, de altfel, iar șomajul a ajuns la cote foarte mari. Guvernul german a investit sume uriașe pentru a reduce diferențele dintre est și vestul țării și, în cele din urmă, a reușit.
Germania este astăzi considerată cea mai puternică țară din Europa, fiind motorul economic al UE. Nemții au militat pentru introducerea monedei unice euro, pentru un sistem de sănătate modern și pentru extinderea UE. Pe 22 noiembrie 2005 a fost aleasă prima femeie cancelar din istoria Germaniei, Angela Merkel, născută în fosta RDG. Este considerată a fi liderul de facto al Uniunii Europene, fiind considerată cea mai puternică femeie din lume.
