joi, aprilie 18, 2024
AcasăEconomicMajorarea salariului minim se amână

Majorarea salariului minim se amână

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spune că Executivul mai are nevoie de o serie de avize pentru ca Hotărârea de Guvern care prevede majorarea salariului minim să poată fi aprobată. Din această cauză, salariul minim pe economie va creşte, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, spune Eugen Teodorovici, şi nu de la 1 decembrie cum doreau iniţial guvernanţii şi cum a anunţat premierul Viorica Dăncilă.

„E o discuţie cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Ca şi principiu şi concept, e corect ca în timpul jocului regulile să fie schimbate cât mai puţin şi invocând mereu acea predictibilitate pe care trebuie să o respectăm, trebuie să arătăm mediului de afaceri că suntem un partener serios şi care sprijină această zonă a economiei, înţelegând cu toţii, mai ales cei de stânga, că un mediu economic puternic este cel care îţi asigură şi redistribuirea unei părţi a veniturilor către partea mai puţin fericită a populaţiei. Este o logică, zic eu, de bază”, a încercat să explice ministrul Finanţelor.

Pe 9 noiembrie, Guvernul Dăncilă a adoptat o ordonanţă de urgenţă de modificare a Codului Muncii în sensul introducerii salariului minim diferenţiat.

Salariul minim ar urma să ajungă la 2.080 de lei brut, de la 1.900 de lei cât este în prezent.

Pentru cei cu studii superioare sau pentru cei cu vechime de peste 15 ani, salariul minim va fi de 2.350 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
6.5 ° C
6.7 °
4.9 °
96 %
2.7kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
14 °
lun
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...