spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomicMinistrul Finanţelor îşi ameninţă colegii cu amenzi uriaşe

Ministrul Finanţelor îşi ameninţă colegii cu amenzi uriaşe

Fiecare ministru are obligaţia să se încadreze în bugetele alocate şi să se asigure de creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, iar dacă nu o face, poate să primească o amendă de până la 100.000 de lei. Afirmaţia aparţine ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care vrea să-i determine astfel pe colegii săi de guvern să diminueze numărul bugetarilor şi să se încadreze în limitele bugetare aprobate, asta deşi banii nu ajung până la sfârşitul anului.

Ca ministru de Finanţe cred că este de bun simţ să ai grijă de banul public. Dacă eşti o persoană responsabilă, te asiguri, cum spune şi legea de fapt, ca lunar fiecare instituţie publică în parte să trimită o informare cu modul în care banul public în acel sector este gestionat. Cu alte cuvinte, fiecare ministru în parte sau şef de agenţie trebuie să fie în primul rând ministru de Finanţe, ca să fie bun manager a acelui ban public în acea zonă, că e ministru la Cultură, la Cercetare, la Educaţie, şi după aceea să fie ministru pe acea zonă, pentru că fiecare ministru are obligaţia, nu că o impune ministrul de Finanţe neapărat, e obligaţia ta ca demnitar să te asiguri că în acea zonă creşti veniturile şi scazi cheltuielile cu o activitate cât mai eficientă”, a explicat Teodorovici.

Întrebat despre circulara trimisă ordonatorilor de credite privind măsurile dispuse pentru reducerea cheltuielilor de personal şi dacă se va reduce numărul de salariaţi din sectorul bugetar, ministrul de Finanţe a semnalat că se făceau angajări peste banii alocaţi şi se acordau sporuri, ca de exemplu cel de praf, pentru că „femeia de serviciu sau cineva de acolo nu a curăţat cum trebuia respectiva încăpere”. El a subliniat, de asemenea, că la cheltuielile de personal intră şi cele legate de deplasările externe, iar asta încarcă foarte mult acel procent din PIB alocat de România pentru partea de cheltuieli de personal.

Botoşăneanul Marius Budăi, ministrul social-democrat al Muncii, susţine că această ameninţare cu amenda este bine venită, pentru că sunt domenii bugetare în care se face risipă de bani. El a afirmat că în domeniul pe care-l păstoreşte ar mai fi nevoie de personal. „Acum avem nevoie de personal, fără să mai luăm în calcul intrarea în vigoare a Legii pensiilor, care va presupune un efort extrem de mare pentru angajaţii caselor judeţene de pensii”, a mai spus Marius Budăi.

Referitor la restructurarea instituţiilor pe care le conduce, ministrul a declarat că sunt mai multe variante în lucru, dar încă nu a luat vreo decizie finală.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...