sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEconomicBani în carantină din cauza coronavirusului

Bani în carantină din cauza coronavirusului

Bancnotele de dolari care ajung în SUA după ce au circulat în Asia vor intra în carantină, pentru a limita riscul de propagare a noului coronavirus, a anunţat o purtătoare de cuvânt a Băncii Centrale americane (Fed), informează AFP.

Aceste bancnote vor rămâne închise pentru o perioadă minimă de șapte-zece zile, în loc de cinci zile cum se întâmpla până acum, şi până la maximum 60 de zile, a precizat sursa citată, confirmând relatări apărute în presa de peste Ocean. „Ca măsură de precauţie, procedurile de tratament a banilor au fost modificate” pentru „bancnotele trimise din Asia”, a adăugat ea.

Măsura este în vigoare din 21 februarie şi, deocamdată, nu vizează decât bancnotele venite din Asia, dar ar putea fi extinsă dacă autorităţile americane din domeniul sanitar consideră necesar acest lucru, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Fed.

Și China dezinfectează banii

Şi Banca Centrală a Chinei a transmis la jumătatea lunii februarie că bancnotele folosite vor fi dezinfectate şi plasate în carantină pe o perioadă de până la 14 zile înainte de a fi repuse în circulaţie. Măsura vine într-un moment dificil pentru economia Chinei.

În plus, banca centrală a Chinei ia în calcul punerea în circulaţie de noi bancnote şi scoaterea din circulaţie a celor vechi.

Preşedintele Xi Jinping i-a avertizat pe oficialii comunişti că măsurile luate împotriva coronavirusului au mers prea departe şi ameninţă economia ţării, transmite agenţia Reuters.

Coreea de Sud ia în calcul arderea unor bancnote

Banca Centrală din Coreea de Sud (BOK) a anunţat că bagă în carantină pentru două săptămâni bancnotele pentru a înlătura orice urmă de coronavirus şi chiar va arde o parte din ele în efortul de a stopa epidemia, potrivit Reuters.

În plus, BOK va supune bancnotele „unui proces de spălare” la temperaturi extrem de ridicate, aşa cum a făcut întotdeauna, înainte de a le repune în circulaţie. „Pentru tot numerarul care vine la Banca Centrală de la băncile locale, Banca Centrală a Coreei de Sud le va păstra în siguranţă timp de două săptămâni, ţinând cont că virusul dispare după nouă zile”, a declarat pentru Reuters o oficialitate a BOK sub rezerva anonimatului, adăugând că deja au fost înăsprite procedurile de rutină pentru incinerarea bancnotelor murdare colectate din întreaga ţară, în scopul de a combate extinderea epidemiei.

Conform procedurilor standard din Coreea de Sud, bancnotele sunt supuse unor temperaturi de 150°C timp de două-trei secunde, apoi sunt păstrate la 42°C Celsius după împachetarea lor, ceea ce efectiv dezinfectează bancnotele.

De asemenea, BOK a anunţat că ar putea arde unele bancnote, ca parte a eforturilor de opri extinderea epidemiei de coronavirus.

Coreea de Sud este ţara cu cele mai multe cazuri de Covid-19 după China, punctul de plecare al epidemiei. Aproape 100 de ţări au impus restricţii de călătorie persoanelor care vin din Coreea de Sud. Seulul a anunţat că numărul de cazuri în ţară a ajuns acum la 6.284. Şapte noi decese au fost anunţate de Centrele coreene pentru controlul şi prevenirea bolilor (KCDC), ridicând bilanţul epidemiei la 42 de morţi.

Banii sunt cele mai murdare obiecte

Bancnotele și monedele sunt unele dintre cele mai murdare obiecte. Banii de hârtie sunt mediul perfect de schimb de bacterii, aceştia trecând cel mai des dintr-o mână în alta. Analizând bancnota de 1 dolar, experţii au descoperit mii de bacterii, mult mai multe faţă de studiile precedente când au examinat mostre la microscop. Chiar şi aşa, au găsit doar 20% din ADN-ul non uman, pentru că multe microorganisme nu au fost încă înscrise în baza genetică de date.

Cea mai abundentă specie de bacterii este cea care provoacă acneea. De asemenea, sunt multe care duc la ulcere, gastrite, pneumonie sau infecţii cu stafilococi, spun oamenii de ştiinţă. Altele sunt purtătoare de gene responsabile cu rezistenţa la antibiotic. „A fost uimitor pentru noi să facem aceste descoperiri. Am găsit microbi care cresc la propriu pe bani”, spune Jane Carlton, director al programului de la Universitatea din New York.

Cercetarea lor oferă o imagine importantă a problemei internaţionale a banilor murdari la propriu. De la rupii la euro şi dolari, banii de hârtie sunt cei mai folosiţi din lume. Mulţi experţi în medicină sunt îngrijoraţi că pot deveni o sursă de contaminare.

Pentru a face banii mai rezistenţi, anumite state i-au creat din polimer. Într-un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Ballarat din Australia, din 2010, au fost testate bancnote din 10 ţări, luate din supermarketuri sau cafenele. Au observat că pe banii din plastic erau ceva mai puţine bacterii. „O bancnotă din polimer nu este absorbantă. Ceea ce este un atu”, spune Philippe Etienne, manager director la Innovia Security Pty Ltd., compania care face bancnote pentru 23 de ţări.

Alţii au descoperit, din contră, opusul. O echipă de cercetători de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda, a primit premiul Ig Nobel pentru un studiu privind transmisibilitatea bacteriilor de pe bancnote, ale cărui concluzii arată că bancnotele românești, făcute din polimeri, sunt cele mai murdare din lume. Potrivit studiului, bacteriile supravieţuiesc cel mai mult pe bancnotele româneşti, în timp ce Croaţia are cele mai curate bancnote din lume.

În ceea ce priveşte rata de transmisibilitate la oameni a bacteriilor, aceasta a fost cea mai ridicată în cazul bancnotelor româneşti şi americane, în timp ce transmisia în cazul euro a fost negativă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...