marți, aprilie 16, 2024
AcasăEconomicReguli noi și la Fisc

Reguli noi și la Fisc

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a pregătit amânarea termenului depunerii declarațiilor fiscale până pe 25 aprilie 2020 și alte măsuri pentru firme, în această perioadă, ca urmare a contextului economic dificil cauzat de pandemia coronavirus Covid-19.

Astfel, în această perioadă de stare de urgență și 30 de zile după vor fi suspendate sau, după caz, neîncepute executării silite a creanțelor bugetare. „În acest sens, nu se mai emit somații, popriri asupra disponibilităților băneşti și a veniturilor urmăribile și nu vor mai fi instituite sechestre asupra bunurilor. Excepție fac sumele provenite din hotărârile judecătorești pronunțate în materie penală”, a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. În același timp, se are în vedere suspendarea acțiunilor de control fiscal (n.r. – a inspecțiilor fiscale, a controalelor antifraudă) cu excepția verificărilor ce pot fi efectuate de la distanță, precum și a cazurilor de evaziune fiscală, acolo unde sunt indicii în acest sens.

O altă măsură care să vină în ajutorul populației o reprezintă rambursarea TVA în cursul acestei luni pentru toate deconturile soluționate și pentru care s-au emis decizii de rambursare la zi, dar și implementarea unui nou mecanism de rambursare a TVA, care vizează soluționarea cu celeritate a deconturilor, începând cu data de 1 aprilie.

Momentan, la Direcțiile Finanțelor Publice din județe nu au venit încă precizările metodologice și nici informații privind suspendarea sau nerealizarea planurilor de controale.

În schimb, epidemia de coronavirus a modificat și modul de lucru al Fiscului, cele mai multe operațiuni trecând pe modul online, deși sistemul informatic lasă mult de dorit. Astfel, au fost stabilite punctele cheie și activitățile care necesită un flux continuu, precum și numărul de personal necesar pentru asigurarea acestora, respectiv 15% din totalul angajaților ANAF, de exemplu la ghișeul unic, trezorerie, registratură, asistență contribuabili, relații cu publicul. De asemenea, a fost limitat accesul în cadrul spațiilor destinate contribuabililor, astfel încât să se evite crearea de cozi/aglomerație, stabilindu-se o distanță de cel puțin 1,5 metri între persoane. La intrarea în toate sediile este afișat materialul informativ cu privire la mijloacele de comunicare la distanță cu ANAF, în special recomandarea către persoanele fizice să folosească Spațiul Personal Virtual. Formularele de rezidență fiscală se eliberează exclusiv pe cale electronică. „Accesul publicului la ghișee pentru depunerea documentelor de rezidență fiscală este interzisă”, se arată într-un anunț afișat pe ușa sediului Fiscului botoșănean. Documentația va fi transmisă pe adresa de mail crina.frandes.bt@anaf.ro, iar informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0231/60.71.27.

Printr-o altă măsură decisă de ANAF toate şedinţele, întâlnirile cu participare extinsă se realizează în sistem video conferință, iar delegațiile/deplasările angajaților sunt suspendate în perioada următoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...