O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Iulian Comănescu
– analist media

Refuzul presei acreditate la Camera Deputaţilor de a-l înregistra pe Eugen Nicolicea e o zvâcnire de demnitate a unor oameni care s-au săturat să fie reporteri-stativ la dispoziţia politicienilor. Cu atât mai remarcabilă cu cât e rară. Şi întrerupe un fel de conferinţă de presă permanentă, în care Nicolicea şi alţii ca el se află de vreo 10 ani. Atâta cât se poate auzi, discuţia poate fi rezumată aşa:
Eugen Nicolicea: [Dacă tot] sunteţi aici vreau să vă fac o corecţie la…
Jurnalistă: …Nu faceţi o declaraţie fără să vă [fie cerută].
Jurnalist: [Nu îl preluăm] pentru că vorbeşte urât. Nu. Nu.
Completările din parantezele drepte îmi aparţin. Presa a pus în legătură incidentul cu un conflict al lui Nicolicea cu Cătălin Predoiu, în care Nicolicea folosise expresia „la budă”, dar mai ales cu faptul că zilele trecute jurnaliştilor de la Camera Deputaţilor le-au fost impuse restricţii de acces, după ce Nicolicea îi admonestase: „Staţi tolăniţi aici ca la autogară”, adică în holul din faţa Comisiei pentru legile justiţiei.
Cum spuneam, presa s-a supărat pe limbajul lui Nicolicea şi nu vrea să se implice într-un scandal de doi lei, în care Nicolicea e agresorul. Dar e mai mult de atât.
Prin februarie 2017, mă plimbam de la proteste la DNA şi de la DNA la Parlament cu Marco Kauffman Bossart de la „Neue Zürcher Zeitung”, un cotidian quality elveţian. Pe lângă relatarea propriu-zisă a protestelor, ne trebuiau bineînţeles interviuri de la actorii politici şi instituţionali implicaţi. Cu PSD a fost însă foarte greu. După o serie întreagă de tentative de a îl obţine pe Liviu Dragnea şi, mai apoi, pe Lia Olguţa Vasilescu, de la biroul de presă ni s-a întors o contrapropunere, formulată oarecum evaziv: Dacă ne interesează Eugen Nicolicea…
Da, ne interesează, am răspuns. Normal e să ai şi poziţia PSD. Deşi alte dăţi mă mai chinuisem să obţin PSD pentru presa străină, iar PSD nu prea voia.
În ziua respectivă, am ajuns la Parlament, unde ne-a luat de la poartă chiar Eugen Nicolicea. Dar, în birou, Nicolicea ne-a aşezat la o coadă. Probabil, fusese desemnat – sau se ceruse – vector de comunicare al partidului în acele zile. Înaintea noastră, era o jurnalistă de radio suedeză. Dacă aveţi legătură cu presa, ştiţi că genul de interviu pe care-l voiam noi e de regulă scurt. Timpul trecea însă şi recunosc că am început să glumim pe seama suedezei: Vrea să ştie tot sau ce naiba face acolo cu Nicolicea?
După vreo trei sferturi de oră, iese suedeza şi intrăm noi. Marco pune o întrebare, nu mai ştiu care. Nicolicea spune că vrea să înceapă cu nişte explicaţii. Şi începe, iar după ce începe nu se mai termină. Vreo oră. Deja vu total din zilele anterioare, toate spin-urile aruncate în piaţă de PSD despre partide perdante care nu se pot consola cu rezultatul alegerilor şi destabilizează ţara şi aşa mai departe.
Schimbăm o privire complice: uite, asta făcuse suedeza cu Nicolicea.
Politicos în persoană şi al naibii în scris, Marco reuşeşte cumva să asculte toate elucubraţiile repetitive ale lui Nicolicea. Mai are vlagă să pună şi nişte întrebări, la sfârşit. Întrebările primesc nişte răspunsuri sumare şi neconcludente.
De ce se comportă PSD aşa cu presa? Nu e o decizie care a fost luată în secret la o anumită dată, dar e clar: prin presă, PSD înţelege yesmanii de la posturile TV prietene. Se duce la emisiunile de la Antena 3 sau România TV ca să se bălăcească-n propriul noroi catodic, cu beneficii de orgoliu. Atunci când un politician are nevoie de notorietate, se expune şi în alte contexte, aşa cum a făcut Nicolicea.
Nenorocirea e alta: PSD nu e singurul partid care face asta. Iar România TV şi Antena 3 nu sunt singurele posturi care se comportă cum se comportă. Nicolicea a făcut în iulie 2018 ceea ce a făcut şi în februarie 2017. Presa s-a comportat altfel doar în iulie 2018, altfel e de multă vreme dispusă să înghită cam orice poziţie exprimată de un politician, indiferent de relevanţa ei.
Din fericire, nu absolut orice poziţie, aşa cum s-a văzut zilele trecute. Acum un an şi jumătate, după ce i-a făcut capul cât o baniţă lui Marco, Nicolicea a obţinut doar vreo trei citate în „Neue Zürcher Zeitung”. În mediile româneşti, el şi alţii ca el obţin cam ce vor. Tradiţional, cu presa nu vorbeşti neîntrebat. Sau convoci o conferinţă de presă. Dar, în realitate, pe teren, lucrurile funcţionează şi altfel. Cel puţin la noi.
Momentul de demnitate al jurnaliştilor de politic de la Parlament e cu atât mai remarcabil cu cât s-a raliat şi reporterul Antena 3, al cărui microfon se îndepărtează de Nicolicea în imaginile filmate acolo. De ani de zile, televiziunile de (fake) news din România sunt o conferinţă de presă permanentă, în care politicienii îşi debitează minciunile şi atacurile oricând vor. Iar întrebările rămân fără răspuns.

se încarcă...
EVALUAȚI ARTICOLUL -
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...