spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăEditorialMai bine rămâneaţi în străinătate...

Mai bine rămâneaţi în străinătate…

Ciprian MITOCEANU
scriitor 

Diaspora s-a mobilizat pentru un protest de amploare. Unul care nu v-a rezolva mare lucru; e cât se poate de evident, dar care i-a cam stresat pe puternicii zilei şi le-a dat ceva speranţe celor din opoziţie.

În timp ce opoziţia încearcă să confişte protestul în speranţa că va ajunge la butoane, cei de la putere încearcă să-l arunce în desuet. Aparatul de propagandă din slujba PSD lucrează la foc automat, intoxicând în stânga şi-n dreapta. Acum vreo două zile, Mihai Gâdea, slugoiul dedicat, a prezentat ceva înregistrări cu un tip vizibil deranjat mental şi care se pretindea a fi unul dintre organizatorii protestului Diasporei. Ceea ce a spus individul e de natură să îngrijoreze şi să justifice cele mai dure măsuri de siguranţă. Ce folos că adevăraţii organizatori ai mitingului s-au dezis public de individul respectiv? Gâdea şi-a făcut treaba şi continuă să şi-o facă afişând cu ipocrizie maximă masca patriotului. România trebuie ferită de incidentele puse la cale de astfel de personaje.

Chestorul Abraham a ţinut să-şi dea şi el cu părerea, precizând că e posibil să se strângă doar câteva zeci, poate câteva sute de protestatari. Bineînţeles, la scurt timp au apărut în spaţiul public „informaţii sigure” conform cărora mitingul Diasporei s-a anulat. De asta nu se teme nimeni de Diasporă. Angajaţi la stat în posturi călduţe şi jurnalişti vânduţi au înfierat protestul, jignindu-i pe românii de peste hotare. Cică vor veni să protesteze doar cei care nu au de lucru, restul nu-şi pot permite aşa ceva pentru că muncesc. Asta e doar una dintre aprecierile „blânde” la adresa celor care, de bine ce le era în România, au preferat să plece în străinătate.

Au şters pe jos cu Diaspora, i-au făcut în fel şi chip pe românii care şi-au anunţat participarea la protest. Doar pe timpul lui Iliescu s-a mai dovedit atâta ură şi înverşunare împotriva celor care au ales să gândească altfel decât cei aflaţi la putere. Diaspora este întrebată cu ce drept se amestecă în treburile unei ţări pe care a părăsit-o şi e invitată să rămână în străinătate.

Majoritatea românilor de pe alte meleaguri n-au părăsit ţara asta cu gândul de a nu mai reveni vreodată. Au plecat că nu au avut încotro, fugăriţi de măsurile economice şi sociale luate de clasa politică pusă pe căpătuială. Cei mai mulţi speră să revină în România pentru că aici le-au rămas familiile, casele, amintirile şi sufletul. Şi speră să revină într-o Românie mai prosperă decât cea pe care au părăsit-o. Zadarnice speranţe…

Românii din Diaspora sunt cei care menţin la linia de plutire o economie care înregistrază creşteri record doar pe hârtie. Ei trimit în ţară banii câştigaţi cu trudă, acei bani pe care politicienii îi spoliază prin tot felul de taxe. Şi ei ţin în spate ţara asta, dar li se cere să nu protesteze, să nu-şi dea cu părerea. Li se cere să rămână în străinătate. Să ştiţi că nu e o idee foarte rea, ba dimpotrivă. Ar trebui să-i ascultaţi pe politicieni, dragi români de peste hotare.

În loc să protestaţi în ţară, să le oferiţi politicienilor şansa de a conifisa protestul sau de a-l denatura prin agenţi infiltraţi – fiţi siguri că aşa o să se petreacă lucrurile – rămâneţi în străinătate. O lună de zile încercaţi să nu trimiteţi în ţară niciun sfanţ. În loc să veniţi în concediu în România rămâneţi în străinătate. Luaţi-vă cu voi şi familiile. Luaţi-vă copiii. Luaţi-vă şi bunicii. Să vadă şi ei lumea, să vadă şi ei cum se trăieşte într-o ţară civilizată, ce nu a cunoscut „binefacerile” clasei politice româneşti. Să aibă şi bunicul posibilitatea de a se lăuda că a mers mai departe de cotul Donului sau de munţii Tatra. Luaţi cu voi în străinătate până şi câinele sau pisica. Rupeţi-vă de România o lună de zile. Poate că e greu, dar totuşi încercaţi. Abandonaţi România o lună de zile. Abia atunci vor vedea politicienii şi armata de slugoi ce înseamnă Diaspora pentru România. Abia atunci vor înţelege că această ţară e întreţinută în bună măsură de cei plecaţi să-şi rupă şalele în străinătate. Abia atunci îşi vor da seama de unde provin banii pentru care ei nu fac nimic. Din munca voastră, a celor care aţi fost forţaţi să plecaţi în străinătate.

Politicienilor li s-a mai servit lecţia asta, dar nu au învăţat-o. La începutul crizei preşedintele de atunci, jucătorul Băsescu, a dat asigurări că temuta criză nu ne va atinge decât tangenţial. Cum altfel? Nu aveam industrie, agricultură şi turism, nu aveam economie adevărată. Ce să afecteze criza la noi? Cât de perpendiculară s-a dovedit tangenta lui Băsescu o ştim. Criza i-a lovit în plin pe românii din străinătate care au trimis mai puţini bani în ţară, iar printre politicieni s-a instalat panica. Şi Băsescu, în dorinţa de a proteja veniturile clicii politice din jurul său, a luat măsurile cunoscute.

Membri ai Diasporei, vreţi să le arătaţi politicienilor ce însemnaţi cu adevărat pentru ţara asta? Închideţi robinetul cu bani măcar o lună de zile. După aceea vă vor implora să trimteţi valută în ţară. Pentru că fără aportul Diasporei România intră în comă. Pentru început…

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor

4 COMENTARII

  1. … mai câte o virgulă, pe ici, pe colo.
    Iar la propoziția a doua, „VA rezolva”! nu v-a rezolva… Lol, mi-e rușine să scriu cum ați scris dvs, d-le scriitor. Exclusă scuza cu graba și cu tastatura. Faceți ca la corporație, verificați de 3 ori.
    Cu stimă,

  2. Numai zizanie propagandistica stiti sa bagati , parca dupa o luna , doua de plimbare cu bunica si pisica , nu tot in ROMANIA se vor intoarce neamurelele . Spuneti ca sunteti impartiali cu partidele , scrieti doar realitati in foiletoanele dumneavoastra , insa de crezut este ca suta la suta influentati prin sprijinul orientarilor de stinga s-au dreapta viata infestata si instabila din acest al nostru teritoriu . Nu se vede nici pe departe libertatea si democratia prin aceste socuri propagandistice , reprezentarea intereselor tarii si a populatiei , mai repede se mobilizeaza sentimentele opuse linistii si respectarii legislatiei in vigoare . Nu ma refer doar la scrierea prezenta a Domnului MITOCEANU , ci la tot ce reprezinta orientare politica a populatiei la ora actuala in tara noastra si este foarte , foarte nedrept pentru noi , fie cei de aici fie cei din diaspora .

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
94 %
2.7kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...