spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăEditorialVocea patriotului naţionale

Vocea patriotului naţionale

Cătălin MORARU
redactor şef

„Am avut ameninţări cu moartea. În aprilie a fost o tentativă de a mă ucide. Au venit patru străini în România, au fost cazaţi la Athénée Palace, trei săptămâni şi am scăpat.(…). Ştiu cine îi plătise, un om foarte important în lume. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu cazul”.
Ştiţi spusa asta a lui Dragnea, de la Antena 3, probabil. Dar trebuie să o scriu, pentru conformitate. Şi ca să putem râde în voie, că parcă e o replică dintr-o piesă de Caragiale.
Fiind, cum spuneam, la Antena 3, nu l-a întrebat nimeni pe Dragnea dacă are toate ţiglele pe casă, nici de ce nu a anunţat poliţia, cum a făcut Kovesi, de exemplu. Evident, că nici poliţia, nici parchetele, nici serviciile secrete nu au un asemenea dosar sau un asemenea caz. Normal, a urmat un hohot uriaş de râs despre cum se victimizează Dragnea, condimentat cu declaraţii fantasmagorice de la diverşi pesedişti din siajul şefului.
Am acordat puţină atenţie declaraţiei iubitorului de ţară Liviu Dragnea pentru că e dată la o televiziune de casă a PSD. Şi aşa vom proceda cu toate declaraţiile de acest gen, care nu apar în conferinţe de presă. Unde participă mai mulţi ziarişti, care pot pune întrebări şi demonstra pe loc că Dragnea aiurează.
Cât despre discuţiile şi încercările de a interpreta ce spune Dragnea, sunt inutile. Ce spune omul (şi acoliţii lui) sunt doar chestii adresate propriului electorat. Acel electorat este deja convins, mai trebuie puse doar lemne pe foc. Aşa au apărut statul paralel, asasinate, Volgi negre, spioni prin pieţe şi altele asemenea. Iar noi tot încercăm să explicăm că aberaţiile respective sunt aberaţii. Total inutil. Orice om cu o fărâmă de creier în cap ştie asta, iar pe alţii nu îi interesează decât ce spune Dragnea.
Din încercarea asta de a mai abate atenţia de la cafteala dată de jandarmi oamenilor pe 10 august trebuie să înţelegem următoarele: odată ce Carmen Dan şi-a cerut scuze, înseamnă că pesedişti vajnici s-au pomenit cu copiii bătuţi şi gazaţi de jandarmi, nu de Soros, nici de statul paralel. Şi e nevoie disperată de alt subiect. Aşa că apare legea pensiilor, turismul balnear, asasinarea lui Liviu Dragnea.
De fapt, vocea curajosului patriot Dragnea a cam dispărut din scenă după mitingul din 10 august. Nu că ar dori vreun participant să îl omoare, ci pentru că aşa procedează el. Cum apare vreo mizerie, omul dispare şi lasă slugile să cureţe până „se răceşte subiectul”, cum spun ziariştii. Apoi apare cu o altă goangă, în speranţa că va schimba agenda publică.
Punerea în scenă nu e chiar o prostie. Pentru tanti Frosa din Ţăndărei e absolut normal. Dacă vin nişte oameni să îl omoare pe Dragnea unde se cazează, pe centură, undeva mai la dos? Ei, aşi! Stau la Athénée Palace, pe centru, să îi vadă lumea, probabil aveau şi pancarte. Şi umblă după Dragnea prin târg, la vedere, vreo săptămână, cu intenţii criminale. Dar nu le iese frate, că Dragnea e deştept şi scapă. După care, asasinii îşi iau catrafusele, îl înjură pe recepţioner şi pleacă nervoşi acasă. Tanti Frosa e fericită şi plânge în faţa televizorului. Eroul patriei a scăpat.
Mai sunt pesedişti care nu sunt ca tanti Frosa. Jenaţi, încearcă să spună şi ei ceva coerent, că e vorba de bani, salarii, slujbe bune. Şi trebuie să facă frumos, că nimic nu e gratis pe lumea asta.
În PSD însă, apele se cam tulbură. Filialele au primit cereri să dea comunicate că îl sprijină pe Dragnea, după scrisoarea Ecaterinei Andronescu. Au făcut asta doar cinci filiale (iar Botoşaniul, surprinzător, nu e printre ele, până la ora la care scriu eu, cel puţin). Aşa că e posibil ca partidul să nu mai reacţioneze „ca un zid” – vorba lui Carmen Dan – în jurul lui Dragnea.
În plus, cum anticipam, neconflictualul premier Dăncilă a capotat, nu mai dă pe la guvern, iar Dragnea, după ce a scăpat cu viaţă din atâtea atentate, mai că ar vrea să o schimbe. Avantajul ar fi că, după ce Iohannis refuză un alt premier PSD, poate fi suspendat. Se întoarce după referendum dar, între timp, Tăriceanu sau cine o fi în locul lui, promulgă toate legile necesare ca să scape patriotul de Dragnea de pârnaie.
Cam ăsta e cel mai simplu scenariu. Nu ştiu dacă va ieşi sau nu, dar cert e că vom mai auzi vocea plină de iubire de ţară a lui Liviu Dragnea cu goange asemănătoare. Iar dacă va avea senzaţia că nu îl crede poporul pesedist, soluţia e simplă. Creştem salariile şi pensiile. Şi mergem la sigur.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...