Ciprian MITOCEANU
scriitor
Sâmbătă seara, după cum probabil deja aţi aflat, un incendiu de proporţii a distrus clădirea Palatului Episcopiei Greco-Catolice din Oradea. Un incident cu multe semne de întrebare, ce nu vor fi lămurite pe repede înainte, aşa cum se întâmplă de obicei cu evenimente similare. Bunăoară, prima ipoteză a anchetatorilor, conform căreia focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, a fost repede desfiinţată de către reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice, care au ţinut să precizeze că Palatul nu era racordat la reţeaua de energie electrică. O precizare menită să arunce umbre de îndoială în ceea ce priveşte seriozitatea celor care anchetează astfel de situaţii. Oare pentru câte cazuri de neglijenţă criminală sau chiar incendiere intenţionată a fost găsit vinovat scurtcircuitul – o chestie plauzibilă şi care rezolvă dosarul în doi timpi şi trei mişcări? Ştiu câteva cazuri în care proprietarii unor anexe făcute scrum au avut câte ceva de spus despre superficialitatea anchetelor, în condiţiile în care respectivele construcţii nu erau electrificate, dar amănuntul nu i-a deranjat pe anchetatori atunci când şi-au redactat rapoartele finale.
Însă în cazul Palatului Episcopal vorbim de mult mai mult decât o şandrama menită să adăpostească ceva găini. E vorba de mult mai mult, dar seriozitatea se menţine la aceleaşi cote ridicole. Şi nu e vorba numai de cei care au descoperit „vinovatul” pentru dezastru.
Alexandru Pugna, mare secretar de stat la Ministerul Culturii – surprinzător, omul nu este din Videle şi nici măcar din Teleorman – aflat sâmbătă pe la Oradea, a făcut un apel emoţionant la solidaritatea românilor. „Este extrem de dureros ceea ce s-a întâmplat astăzi în Oradea. Şi pentru că suntem în Anul Centenarului, poate Dumnezeu ne-a dat acest semn: Să fim mai uniţi! Cred că este momentul în care trebuie să înţelegem acest lucru. Aş vrea să fac un apel către toţi românii, indiferent de confesiunea pe care o au, să vină în sprijinul reabilitării acestei clădiri. Să fim alături de fraţii noştri, pentru că împreună vom fi mai puternici. Şi la lucrurile acestea, de durere, putem trece mai uşor prin ele. Este o clădire monument istoric de o valoare extraordinară şi cu toţii avem o obligaţie morală de a contribui cu cât putem pentru reabilitarea ei”.
Emoţionante cuvinte, nimic de comentat la capitolul încărcătură emoţională. Mai ales partea în care omul ne asigură că incendiul e semn de sus, să fim uniţi şi să înţelegem asta. Oare acest discurs merge şi când e vorba de politicieni? Când li se cere să fure mai puţin şi să se ocupe de adevăratele nevoi ale ţării? Sau ei au nevoie de altfel de semne, mult mai concrete, eventual de precizări de genul „cu executare”. Spun asta deoarece incendiul a scos la iveală ilegalităţi pe care aleşii le vor ignorate. În primul rând vorbim de o clădire monument istoric. Şi e ştiut că există o legislaţie care prevede obligativitatea încheierii unor tipuri de asigurări pentru astfel de clădiri. Abia după incendiu s-a aflat că Palatul Episcopal nu era asigurat. Cu toată legislaţia care obliga la acest lucru. Clădirea ar fi trebuit asigurată la valoarea integrală stabilită de o expertiză, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Nu e un caz singular; majoritatea clădirilor monument istoric nu sunt asigurate, la fel cum se întâmplă cu majoritatea construcţiilor în care funcţionează instituţii de stat, cum sunt şcolile sau grădiniţele. Multe funcţionează fără autorizaţie din partea pompierilor, dar nu se scandalizează nimeni. În schimb există o lege care vrea să ne oblige pe toţi cetăţenii să ne asigurăm locuinţele contra câtorva tipuri de riscuri.
Statul însă dă dovadă de zgârcenie şi chiar inconştienţă când vine vorba de cheltuit bani pentru a respecta legislaţia de care tot el se face vinovat. Dacă Palatul ar fi fost asigurat, societatea de asigurări ar fi trebuit să acopere costul reabilitării. Ori, cum spuneam, acest lucru nu s-a întâmplat. Şi de această situaţie este vinovat şi domnul Alexandru Pugna, printre alţii. Şi nu poate spune că n-a ştiut sau că a aterizat în minister direct de la vreo cumătrie sau botez; pe lângă cariera artistică omul se poate lăuda cu ditamai cariera politică, chiar dacă se laudă că totul a început „dintr-o întâmplare”.
Pugna şi alţii de prin Minister – inclusiv George Ivaşcu – ar trebui traşi la răspundere nu doar pentru dezastrul de la Oradea, ci pentru nerespectarea legislaţiei în cazul monumentelor istorice. Mai sunt şi altele, dar să ne limităm doar la acest aspect. Ori n-am văzut pe nimeni care să-şi ceară scuze, să-şi pună cenuşă în cap sau să-şi dea demisia. Pugna cere solidaritate şi precizează că toţi avem o anume obligaţie morală. El şi alţii ca el au mai mult decât atât. În cazul lor e vorba de o obligaţie profesională. Banii ministerului sunt risipiţi în tot felul de activităţi care nu au nimic comun cu cultura, dar asta nu deranjează pe nimeni. Cine răspunde pentru asta? Deocamdată nimeni, noroc că există solidaritatea românească.
