eighteen − two =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Historia magistra vitae (est). Istoria este învăţătoarea vieţii. Aşa a spus Marcus Tullius Cicero cu mai bine de două milenii în urmă şi vorbele sale sunt considerate de actualitate. Istoria nu uită şi nici nu iartă, istoria îi va judeca pe ticăloşi… Expresii mari, dar fără mare acoperire în realitate. Din păcate istoria uită; uită destul de repede. Cât despre iertare, ce să mai vorbim… Personaje cumplit de urâte la vremea lor ocupă astăzi locuri de cinste în galeriile unor popoare cărora le-au făcut foarte mult rău. Prin fostele republici comuniste reînvie cultul lui Stalin. Seminţe mici, deocamdată, dar care ameninţă să facă roade hidoase. În România Ceauşescu e mai adorat decât a fost vreodată atunci când se considera cel mai iubit fiu al poporului. Nu ştiu ce părere şi-o fi făcut tatăl dictatorului atunci când a aflat că fiul despre care credea că e al lui este al poporului, dar istoria nu ţine să lămurească acest amănunt.
Istoria nu judecă decât prin prisme subiective; obiectivitatea reclamată de stabilirea adevărului istoric lipseşte în cele mai multe cazuri, dar mulţi se încăpăţânează să se încreadă în judecata istoriei.
Dar istoria poate fi şi ironică (să nu spun parşivă). Poate asta este răzbunarea istoriei pe cei care se folosesc de istorie doar ca un mijloc de propagandă şi însufleţire artificială a patriotismului.
Săptămâna trecută a murit Ioan Ficior, tartorul de la Periplava. A murit în închisoare la nouăzeci de ani după ce fusese condamnat la două decenii de detenţie pentru crime împotriva umanităţii. Douăzeci de ani de închisoare pentru mai bine de o sută de morţi. Pare puţin dacă ne gândim că Ficior a fost închis abia anul trecut. Să-şi ispăşească pedeapsa ar fi trebuit să mai trăiască mai bine de un secol. Cumva, în cazul lui, sentinţa a fost pe viaţă. Trist e că a venit prea târziu. Şi nu putem vorbi că s-a făcut dreptate, ba dimpotrivă, condamnarea lui Ioan Ficior a fost mai degrabă o palmă pe obrazul victimelor decât un act de justiţie. Individul putea fi judecat şi condamnat foarte bine cu aproape trei decenii în urmă. Nimeni nu s-a deranjat să-l acuze, să-l trimită în judecată, mult prea târziu s-a pornit roata justiţiei. Ficior şi-a trăit viaţa în tihnă, încasând o pensie uriaşă, peste cinci mii de lei, sumă la rotunjirea căreia au contribuit indirect urmaşii victimelor monstrului de la Periplava. Faptul că a murit în închisoare nu înseamnă nimic mai mult decât rânjetul sarcastic al istoriei. Un an de detenţie în condiţiile în care putea să stea după gratii aproape trei decenii.
Şi ca Ficior sunt încă mulţi, încă mai trăiesc printre noi aşteptând să-i judece istoria. Au fost şi mai mulţi, dar autorităţile n-au făcut niciun efort să-i trimită în boxa acuzaţilor. Iar pentru cei care încă mai trăiesc gestul e oarecum inutil, sunt trimişi să moară în închisoare pentru că nu mai are cine să-i îngrijească pe acasă.
Ca o coincidenţă stranie, în ziua în care Ficior îşi dădea sufletul, maiorul Laurenţiu Cazan susţinea la Parchet că, dacă s-ar repeta 10 august, ar acţiona la fel. Adică dacă în Piaţa Găzarilor (cum a început să fie cunoscută printre mucaliţi Piaţa Victoriei) s-ar mai aduna pensionari şi părinţi cu copii în braţe, Cazan i-ar gaza şi i-ar snopi în bătaie la grămadă. Pentru că aşa crede el că e legal, pentru că aşa a primit ordin. De la cine anume, nu e prost să spună. Acolo de unde vin sforile care-l manevrează vine şi sprijinul pe care se bazează pentru a ieşi basma curată. Şi are toate şansele pentru că sistemul ticăloşit are nevoie de el. Aşa cum a avut nevoie de Ficior, de Vişinescu, de Eugen Alimănescu sau Eugen Ţurcanu ( e drept că ultimii doi au fost eliminaţi chiar de mâna pe care au lins-o şi au slujit-o).
Ca şi Cazan, Ficior şi-a susţinut nevinovăţia şi faptul că a acţionat legal, aşa cum i s-a ordonat. Nu a contat legea, nu a contat omenia, doar ordinele au contat. Ficior a sfârşit ca o fosilă a unor vremuri de care mulţi nu-şi aduc aminte însă Cazan, Sindile şi alţii asemenea lor sunt vii şi activi, cât se poate de periculoşi. O nouă generaţie de slugoi sadici în slujba unor ticăloşi oportunişti. Istoria se repetă, nu-i aşa? Doar că nimeni nu învaţă nimic din aceste repetiţii. Nici victimele şi nici călăii.
Şefii Jandarmeriei au fost puşi sub acuzare. Nu e suficient, vinovaţii trebuie condamnaţi la ani grei de puşcărie. Numai aşa vor deveni o lecţie din care se poate învăţa ceva. Vinovaţii de represiunea din 10 august trebuie pedepsiţi acum şi nu când vor ajunge la vârsta senectuţii. Să priceapă şi cei care le vor urma în funcţie că legea trebuie respectată şi nu ordinele primite de la păpuşari lipsiţi de scrupule. Numai aşa vor înţelege şi marionetele că sforile aduc mai multe probleme decât beneficii. Din păcate, după cum merg lucrurile, e posibil ca totul să fie lăsat la judecata istoriei. Pentru asemenea lichele puşcăria e prea puţin, iar judecata istoriei e egală cu zero.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

9 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...