spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEditorialCe mai e de inventat

Ce mai e de inventat

Cătălin MORARU
redactor şef

Paul Stănescu, vicepremier PSD: „E un eşec pentru toată societatea”.
Cătălin Rădulescu, deputat PSD: „…sunt mâhnit şi este pentru prima dată când sunt supărat pe poporul român”.
Codrin Ştefănescu, deputat PSD: „Este un eşec al românilor şi a României”.
Dacă la aceste câteva declaraţii cretine – de oameni care s-au supărat pe cei care le plătesc salariul – mai adăugăm şi pe cele ale jalnicilor ălora de la „Coaliţia pentru Familie”, care s-au plâns de boicot, de faptul că votaţii au fost agresaţi, chinuiţi şi „s-au jertfit ca să voteze”, ne cam dăm seama ce cred toate specimenele astea despre români.
Ne-am lămurit că un referendum legat indisolubil de Dragnea şi al lui PSD, nu prea are trecere la popor. Amuzant acum e doar cum fug toţi de rezultatul de la urne şi aruncă pisica în curtea altuia. Tot la fel de amuzant este cum PSD transformă acest fiasco uriaş într-o victorie.
Am citit multe opinii care încearcă să explice lipsa la vot. Şi toate arată că românii le-au spus apăsat principalilor actori de pe scena politică din România că au o cu totul altă agendă. Oamenii vor altceva, nu au înţeles care e urgenţa cu referendumul ăsta, iar refuzul de a merge la vot a căpătat proporţii la care nici eu nu mă aşteptam, recunosc. Mi-am zis că Dragnea, dacă a organizat aşa de repede referendumul, e sigur pe victorie. Uitasem că avem de-a face cu nişte amatori, care se joacă de-a politica pe spatele nostru. Iar amatorul şef Liviu Dragnea a dispărut imediat după referendum, la fel cum procedează de fiecare dată când face buba.
Acum că a trecut şi referendumul, ce mai inventăm? S-a terminat şi cu asasinii din priviri şi cu românii care vor să iasă din UE (iaca nu vor, în proporţie covârşitoare). Şi cu statul paralel e cam ruginită povestea. Ne apucăm să şi facem ceva, totuşi, în afară de dat salarii?
Comisarul european Corina Creţu, chiar pesedistă fiind, strigă indignată de la Bruxelles că sunt bani pentru autostrăzi, dar guvernul nu trimite proiecte. Şi face vorbire în special de autostrada Iaşi-Târgu Mureş, pentru care sunt fonduri de la proiectare până la execuţie. Când am întrebat nişte parlamentari locali PSD de autostrada asta mi-au spus sec că nu se poate face. Poate, în loc să faceţi clipuri cu familia tradiţională, că aşa v-a ordonat Dragnea, ar trebui să vă bateţi pentru asta, dragi parlamentari PSD. Să meargă şi familia tradiţională pe autostradă. Sau măcar pe un drum bun spre Târgu Frumos, să ajungă la amărâta aia de şosea europeană.
Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, declara, după ce a votat, că creştinii ştiu când să vină la vot, nu trebuie să le zică PSD. Nu ştia, la momentul declaraţiei, câtă dreptate are. Dar acum, că a aflat asta, poate militează un pic şi pentru asfaltarea drumului spre Iaşi, prin Prăjeni. Atunci familia tradiţională o să îşi poată transporta studentul tradiţional la facultate fără să rupă roţile la maşină. Poveşti din astea mai sunt, nu doar cu drumuri, şi ar fi privite cu mare interes de familia tradiţională.
Evident, sunt sceptic că acest mod de a guverna prin inventarea de duşmani sau probleme de nerezolvat va înceta. Chiar dacă românii le-au arătat pesediştilor că nu sunt aşa proşti cum erau consideraţi.
Nici nu mă mai aştept la cine ştie ce revoluţii în PSD, chiar dacă îl schimbă pe Dragnea. Pentru că e vorba de oamenii pe care i-a ales preşedintele PSD. Un muzician român de talie mondială, intervievat recent de un coleg, spunea: „Avem miniştri limitaţi, care nu ştiu limba română. Nu găsim 20 de oameni pe care să îi punem în poziţii cheie?”. Am senzaţia că şi familia tradiţională începe să se întrebe asta. Iar pesediştii ştiu, bineînţeles. De aia umblă de nebuni să împrumute încă nişte miliarde de euro. Trebuie să mai dea repede nişte pomeni.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...