vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialLupul în blană de hamster

Lupul în blană de hamster

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Scandalul valizei „găsite întâmplător” l-a forţat pe sforarul din Teleorman să iasă la înaintare. Momentul pică tare prost pentru el şi gaşca de profitori cu care a bătut palma pentru a spolia banul public, aşa că Dragnea a ales să renunţe să mai stea în umbră şi să manevreze prin interpuşi. Şi, aşa cum ne-a obişnuit de ceva vreme, a ales să joace cartea măscăriciului. Sau Păcăliciului; mai ţineţi minte în copilărie ce hohote de râs se declanşau la jocurile de cărţi în momentul în care realizam la cine se află Păcăliciul? Singurul care nu prea găsea nimic de râs era însuşi deţinătorul cărţii.
În cazul lui Dragnea lucrurile stau puţin diferit. Omul mizează pe Păcălici pentru a se face simpatic. În august, după Mineriada Jandarmilor, omul a reuşit să creeze un paravan mediatic cu asasinii care aproape că l-au ucis din priviri. I-a reuşit destul de bine, mai bine decât cartea Milogului, astfel încât i-a dat posibilitatea de a juca şi cartea Borfaşului Tupeist – de văzut reacţii de genul „sunteţi procuror?”, „domnişoara procuror”.
Deocamdată Dragnea se joacă de-a Păcăliciul. În plin scandal Teleormanleaks s-a prezentat la Parlament cu două valize. Una plină cu gogoşi de la Rise Project (dacă aducea gogoşile din programul de guvernare avea nevoie de o garnitură de tren) şi una plină cu aşa-zise dosare privitoare la activităţile oneroase ale preşedintelui Iohannis. Ăsta e Livache; când e încolţit devine agresiv şi arată cu degetul spre altul mai ticălos. Curios e că în „dosarele” preşedintelui Iohannis – de fapt nişte tăieturi cu articole de presă despre afacerile neamţului scriitor – s-a strecurat şi o anchetă a celor de la Rise Project, ceea ce ridică unele semne de întrebare. Cum adică, domnule Dragnea? Când scriu despre activitatea adversarilor politici cei de la Rise Project sunt corecţi, iar când fac publice dovezi despre siluirea acestei ţări prin intermediul Tel Drum şi-au deschis fabrică de gogoşi?
Într-o ţară civilizată, demnitari politici au demisionat pentru acuzaţii mult mai puţin grave. La noi nu se întâmplă nimic, aşa cum nu s-a întâmplat nici după scandalul Panama Papers în urma căruia s-au făcut dezvăluiri importante despre afacerile de peste ocean ale liderului PSD. El personal a negat totul; a ajuns până acolo încât s-a lepădat şi de propria odraslă când în spaţiul public s-a aflat, datorită valizei buclucaşe, că beizadeaua a primit valize de bani (că tot veni vorba de valiză) de la Tel Drum pentru plata unor plăceri personale. Să ne mirăm că nu mai recunoaşte vreo legătură cu Petre Pitiş şi Mugurel Gheorghiaş, cei care fac manevrele la Tel Drum, cu care cică nu a mai vorbit de vreun deceniu? Dragnea nu vrea să iasă ca prostul din funcţie şi din viaţă.
Evident, există semne de întrebare cum anume a ajuns valiza buclucaşă taman la cei de la Rise Project şi nu în altă parte, dar, având în vedere că este vorba despre un personaj politic de talia lui Dragnea, ar trebui să existe o precupare mai atentă pentru dezvăluiri şi nu pentru culoarea sau mânerul valizei. Mai ales că e vorba despre dezvăluiri explozive despre modul în care cei de la Tel Drum sifonau banul public. Şi e vorba de valize de bani; să ne mirăm că, deşi i-a fost alocat un buget comparabil cu jumătate din ce a primit toată Moldova, Teleormanul rămâne unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară? Bani pentru dezvoltare s-au alocat, dar s-au alocat cu dedicaţie şi cu garanţia că paraîndărătul va ajunge unde trebuie. Şi, evident, nici cei care au făcut posibile aceste potlogării nu au fost uitaţi. Şefii de la Tel Drum se deconectau în vacanţe de lux şi făceau cumpărături exotice decontate de o firmă căreia îi tot cereau insolvenţa. Dezmăţul a fost completat şi de ceva domnişoare – şi doamne – tunate în clinici de lux în străinătate la preţuri corespunzătoare. Păi dacă erau bani de ce să nu se profite? Şi, că tot veni vorba, trebuie amintit că la Tel Drum a fost angajată o fostă vedetă din revistele pentru adulţi. Aşa, să aibă cu ce-şi clăti ochii şefimea adunată pe acolo. Se ştie doar că parvenitul ajuns într-un post bine plătit are grijă să-şi angajeze amanta şi eventual să dea cu piciorul fostei soţii. Un fel de „programul Rabla” pentru familia tradiţională; Dragnea şi Tăriceanu ştiu mai bine.
Culmea aroganţei pare să fie o vestă căptuşită cu blană de hamster, vestă cumpărată cu o mie patru sute de euro într-o călătorie la Viena. Câţi dintre români ştiau până la scandalul Teleormanleaks că există astfel de veste şi că hamsterul e bun şi la altceva, nu doar la învârtit roata? Câţi dintre cei care muncesc cinstit pe salariu de mizerie pentru că „atât poate ţara asta” îşi permit să viseze la haine noi an de an? Ţara nu poate mai mult când vine vorba de cetăţean, când e vorba de amante şi parveniţi politic ţara mai are rezerve.
Cumva, vesta respectivă i se potriveşte de minune lui Dragnea. Nu e lupul judecător în blană de oaie ci un lup îmbrăcat în haine de hamster. Cu glumiţe şi valize vrea să arunce totul în desuet, să acopere cu ridicol. Să sperăm că n-o să-i meargă şi că, până la urmă, o să-şi schimbe garderoba. Şi o să mai pregătească o valiză. Deşi acolo unde va fi cazat n-o să-i fie necesară; statul asigură tot; de la pază la hrană şi asistenţă medicală, başca unelte de scris.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...