eight − five =

A password will be e-mailed to you.

Virgil COSMA

jurnalist

 

De ce şi cum rezistă infractorii atât de mult în fruntea ierarhiilor statului, deşi este clar că sfidează un cumul de legi naţionale şi europene? A devenit limpede că nu vor pleca de la butoane decât sub escortă, cu cătuşele la mâini. S-a tot spus şi scris că ar fi susţinuţi de diverse grupuri de generali, ba foşti „doi ş-un sfert” – inima fostei Securităţi perpetuată în DGIPI, ba SIE, ba mai ştiu eu care serviciu secret. Nu ajunge, nu-i suficient, oricâtă ştiinţă în manevre oculte şi manipulare ar avea presupusele grupuri de ofiţeri ai fostei Securităţi. Ca să acaparezi în mai puţin de doi ani toate instituţiile statului care contează în funcţionarea sa democratică – de la ANI, DNA, CCR, CSM şi până la Parlament, Curtea de Conturi şi încă o duzină – trebuie mult mai mult decât un grup de conspiraţionişti deghizaţi în oameni politici, magistraţi sau ziarişti.

Două sondaje recente arată o prăbuşire fără precedent a încrederii populare în guvern şi în principalele nume ale protipendadei politice. Cu toate acestea, ei se menţin acolo clamând susţinerea a mai bine de o treime din populaţie. Cum se poate asta, e o contradicţie flagrantă între ceea ce spun ei şi ceea ce fac, o prăpastie adâncă şi de netrecut între cei care-i susţin şi cei care-i acuză de hoţie şi impostură. Se poate, şi iată cum: au adoptat de la bun început discursul iliberal, extrem de uşor de impus într-o ţară ca a noastră, în care mai nimeni nu este interesat de ce se întâmplă nu în lume, dar nici măcar în ţările învecinate. Da, trebuie spus că esenţa discursului iliberal porneşte de la fapte reale (de aici şi avalanşa de ştiri parţial false, aşa numitele fakenews), un procedeu care i-a luat prin surprindere pe vestici dar – vai! – atât de cunoscut nouă, celor care am trăit în Est înainte de 1989. Împachetat bine în tehnica post-adevăr (emoţia este mult mai importantă decât adevărul în sine, de unde şi mistificările), discursul iliberal, bine alimentat de la Moscova, o capitală care are tot interesul să rupă UE, face ravagii, unind extremele stângă şi dreaptă de-a lungul şi de-a latul Europei.

Care fapte reale alimentează discursul iliberal? Păi uite un exemplu: România, care se află în primele trei ţări din UE ca mărime a rezervelor energetice, şi-a închis jumătate din minele de cărbune, a spart companiile energetice în cioburi, le-a oferit cadou acelor austrieci vânduţi ruşilor tot ţiţeiul şi jumătate din gazul românesc, a privatizat cu cine i s-a indicat distribuţia de electricitate, şi-a sărăcit populaţia şi firmele prin preţuri „liberalizate” la energie şi n-a obţinut nimic în schimb;  electricitatea la noi este cea mai scumpă din Europa, raportat la veniturile gospodăriilor, românii sunt siliţi să suporte cele mai mari întreruperi de energie de pe continent, două treimi din familiile noastre nu au acces la gaze naturale, iar cel mai profitabil producător de energie (Hidroelectrica) a stat ani buni în insolvenţă. Ştiu, au furat şi ai noştri de au rupt, dar prima reacţie este să urăşti din rărunchi Bruxelles-ul pentru situaţia asta. Cu lemnul s-a întâmplat la fel.

Alta: ai într-o bancă multinaţională două conturi, unul în lei şi unul în valută; la cel în valută nu umbli cu anii dacă nu-ţi trimit neamurile de pe afară sau dacă nu faci ceva vânzări în monedă străină; îţi intră bani în contul în lei, din salariu sau din orice alte surse legale; banca face imediat două operaţiuni de care habar nu ai; transformă din contul tău în lei câţi are nevoie în valută, la ce curs are ea nu BNR, îi încasează pentru „administrare cont valută” şi te lasă fără câteva zeci de lei cât ai clipi, fără ca tu să fi avut nevoie sau măcar să-i fi autorizat pentru operaţia respectivă. Încă una, deşi enumerarea ar dura câteva zile: te duci în hypermarket şi nu găseşti mere româneşti; când, în fine, apar, vezi că sunt mai scumpe decât bananele sau citricele aduse de peste mări; furios, abandonezi căruciorul şi te duci în piaţă; ce să vezi, ţăranii au aceleaşi preţuri, de zici că au un fir secret cu marile lanţuri de retail şi-şi coordonează vânzările. Pe cine înjuri prima dată, pe ţăranul la ale cărui necazuri te gândeşti instinctiv sau hypermarket-ul şi, pe cale de consecinţă, pe vesticii lacomi care ne jupoaie de ultimul bănuţ?

Am dat doar câteva exemple, n-or fi cele mai concludente, care pot fi combătute cu argumentele funcţionării normale, democratic şi economic, ale unei societăţi. Sunt mecanisme care pot corecta anomaliile descrise mai sus în interiorul democraţiei, nu trebuie dărâmată o orânduire pentru asta. Dar asta este percepţia omului simplu, că este furat şi minţit la tot pasul, el şi-a pierdut (pe bună dreptate) răbdarea şi pe asta se bazează discursul iliberal. Maschează autocraţia şi cleptocraţia într-o aparentă luptă pentru mai binele omului de rând. Aici ne aflăm noi acum. Într-o uriaşă mistificare. Acoperiţi de acest discurs iliberal – pe care nici măcar nu-l slujesc, fiind doar aparent, declarativ, împotriva corporaţiilor şi globalizării – liderii români duc o unică şi prost disimulată luptă: să fure cât pot şi să scape neatinşi. De aceea nu-i bagă nimeni în seamă, iar în UE suntem ca şi inexistenţi. Europa se schimbă dramatic, acum, sub ochii noştri. Ea se va salva, într-o formulă nouă şi, cu siguranţă, mai bună. Însă, dacă nu scăpăm de hoţii care ne conduc, noi nu.

 

Apreciază calitatea articolului

12 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...