fourteen + 18 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

Pe vremea comunismului circula un banc ce putea aduce şugubăţului ceva ani de Canal pe Cartea de muncă sau chiar mai rău. Şi nu era decât răspunsul la întrebarea „Ce este şampania?”, care era definită drept băutura băută de poporul român prin ai săi reprezentanţi.
În ziua de azi lucrurile stau cam ca pe vremea comunismului, doar că acum poţi spune bancuri fără teama de a ajunge la Canal; s-a cam terminat de săpat ce era de săpat pe acolo. E posibil ca acele vremuri ale comunismului feroce să revină, se lucrează la legislaţia corespunzătoare sub atenta supraveghere a Cârmaciului din Teleorman, numai să fim daţi afară din Uniunea Europeană şi nostalgicii nu vor mai fi nevoiţi să-şi amintească de tinereţe pentru că vor lua de la capăt.
Şi, astăzi ca şi atunci, guvernanţii au grijă de poporul român. Dar, în ciuda faptului că poporul devine tot mai mic, aleşii dovedesc că nu se pot ocupa de nevoile tuturor celor care se încăpăţânează să mai populeze spaţiul mioritic şi au ales să se concentreze, ca şi în comunism, pe reprezentanţi. E mai simplu să lucrezi cu reprezentanţi decât la grămadă.
Prin urmare, orice propunere legislativă de bun simţ, care chiar ar veni în ajutorul românului de rând, este respinsă din start de aleşii care au cam uitat de ceea ce au promis. Astfel, la finele anului trecut, deputatul Cristian Buican a înregistrat un proiect de lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul în cazul bugetarilor. Săptămâna aceasta s-a întâmplat ceea ce era lesne de prevăzut. Guvernul a adoptat un punct de vedere negativ cu privire la iniţiativa lui Buican. Cică „pensia este un drept fundamental, garantat în întregime şi se datorează pentru munca prestată în trecut” iar „salariul reprezintă retribuţia pentru munca prezentă, datorată de angajator”.
Dintre explicaţii mai trebuie amintită şi „poate fi dificil de înlocuit, într-o instituție de stat, o persoană cu o temeinică pregătire de specialitate și experiență acumulată în domeniul în care și-a desfășurat activitatea. Lipsa personalului cu experiență poate produce blocaje și dezechilibre la nivelul bunei funcționări a instituțiilor statului”. Jalnic… Din absolut toate punctele de vedere…
În timp ce în învăţământ cadrele didactice chiuie de bucurie că ministerul de resort le oferă posibilitatea de a mai sta la catedră încă trei ani după vârsta de pensionare – şi nici măcar nu a fost vorba de încasat şi salariu, şi pensie – angajaţii din alte sectoare bugetare sunt cu mult mai norocoşi. Astfel, nu numai că pot ieşi la pensie la vârsta de 40 sau chiar 45 de ani (cel mai tânăr pensionar pe care l-am cunoscut avea frageda etate de 37 de primăveri), dar adesea mai primesc şi pensii speciale, cu mult mai mari decât le-ar da dreptul principiul contributivităţii. Şi ca grija statului să fie completă faţă de aceşti vajnici reprezentanţi ai poporului, proaspeţii pensionari au posibilitate de a se angaja chiar de a doua zi în aceeaşi insituţie din care au fost pensionaţi. Normal, e nevoie de personal cu experienţă şi pregătire temeinică (eventual facultatea făcută la foarte mare distanţă şi foarte redusă frecvenţă) pentru că altfel se produc blocajele şi dezechilibrele de care s-a pomenit.
Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă? Sigur că da… Există şi bugetari fericiţi. În timp ce unele instituţii, în care angajaţii sunt plătiţi în bătaie de joc, în altele schema de personal este supraaglomerată cu piloşi care nu numai că se pensionează înainte de cincizeci de ani de pe funcţii plătite baban, dar revin pe aceleaşi posturi şi primesc şi salariu, şi pensia specială. Pentru că există şi pensionari fericiţi; cel mai adesea fac parte din mulţimea intitulată, ca în matematică, a bugetarilor fericiţi.
Guvernul a respins o propunere legislativă de bun simţ. Nu e firesc să te poţi pensiona la 40 de ani având drept pretext condiţiile speciale dar să poţi reveni în sistem pe motiv că „încă mai poţi”. Păi, dacă mai poţi, ieşi şi tu la pensie odată cu muritorul de rând sau măcar după şaizeci de ani. Sau măcar du-te şi te angajează în mediul privat; nu are nimeni nimic împotriva acestui lucru. Evident, în mediul privat este mai dificil, acolo patronul are pretenţia să munceşti şi nu s-a prea auzit de privat cu pensie specială.
Şi, ca şi cum nu ar fi de ajuns, aleşii au pus gând rău Pilonului II de pensii. După ce au încercat fără suscces să-l naţionalizeze, guvernanţii au început să şicaneze companiile care se ocupă de pensii private, doar-doar or pleca din România şi să-i lase contribuţiile la pensia privată în mâinile specialiştilor autohtoni. De ceva vreme nu am mai primit raportări cu privire la pensia privată iar acestea sunt tot mai defazate. Adică luna asta afli că s-au livrat banii pentru decembrie sau noiembrie; timp de două-trei luni banii privaţi ai cetăţeanului se află în conturile statului. Cu ce drept? Care e scopul?
Evident, grija faţă de reprezentanţii poporului costă. Şi-i costă tocmai pe acei români care nu se bucură de atenţii speciale. Care nu au nici pensie specială, nici posibilitatea de a se pensiona la patruzeci de ani şi nici de a se reangaja în aceeaşi instituţie pe aceeaşi funcţie. Ce este şampania? Este acea băutură pe care o beau reprezentanţii poporului de care are grijă statul. Pentru restul zeamă de aguridă, ţara asta nu poate duce mai mult.

se încarcă...

Apreciază calitatea articolului

9 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...