two × 3 =

A password will be e-mailed to you.

Virgil COSMA

jurnalist

 

Sigur ați auzit recent vehiculându-se cam prin toate mijloacele media trei cuvinte care deocamdată nu spun mare lucru: „referendum pe justiție”. Ce-o mai fi și asta? Altă pierdere de vreme, fără vreun alt rezultat notabil decât risipă de hârtie și de energie? Mai zilele trecute, au apărut informații potrivit cărora președintele Iohannis ar fi cerut departamentului său juridic să identifice și să demareze procedurile pentru declanșarea unui referendum pe tema legilor justiției. Asta imediat după ce CCR a avizat favorabil posibilitatea ca un asemenea demers să se desfășoare în ziua alegerilor europarlamentare, adică pe 26 mai.

Ca să ne întrebe ce? Dacă suntem de acord cu „fără penali în funcții publice”? Păi am fost de acord, mă rog, o mare parte, de vreme ce inițiatorii au strâns peste un milion de semnături. Ei, miza nu-i numai la acest nivel. În cazul unui referendum cu răspuns favorabil, lucrurile capătă altă greutate și ar mai stopa din avântul ministrului Toader de a juca tontoroiul în capul magistraților. Nu întâmplător, președintele ALDE, Tăriceanu, a sărit ca mușcat de șarpe: „Știți că referendumurile sunt caracteristice regimurilor totalitare. Nu cred că aceasta este modalitatea, adică dacă nu ne convine o decizie, atunci încercăm să schimbăm lucrul acesta”. Cam cât poate să valoreze voința populară în ochii acestui politician, care a mai și fost premier o întreagă legislatură? Se comportă de parcă ar ști dinainte că rezultatul referendumului îi va fi potrivnic. Lui, personal, nu poporului care trebuie să decidă. Așa crede al treilea om în statul nostru, că referendumurile sunt specifice dictaturilor.

În realitate, o emitere rapidă a decretului de convocare a referendumului, despre care președintele tot vorbește de vreo doi ani, i-ar lega de mâini pe Toader, Dăncilă și restul în emiterea unei ordonanțe de urgență care să îi scape de închisoare pe șefii lor. Nici legiferarea parlamentară în sensul dorit de Dragnea nu ar mai fi posibilă, fiindcă în Constituție scrie clar că „suvernitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin referendum” precum și că „niciun grup, nicio persoană nu poate exercita suveranitatea în nume propriu”. Astfel că președintele are acum la îndemână consultarea populară, o armă pe care a păstrat-o până în ultimul moment, cam prea târziu – aș spune eu, instrumentul infailibil care ar putea să oprească șleahta de infractori. Nu i se cere decât determinare, acțiune imediată, hotărâtă și transparentă. Poate așa mai diminuează din impresia de non combat pe care o afișează de la instalarea sa încoace.

Însă nici asta nu este de ajuns. Abia acum se va vedea dacă președintele va avea curajul să facă referendumul, forța departamentelor juridic și de comunicare ale aparatului prezidențial. Fiindcă trebuie găsită întrebarea fără echivoc, simplă și clară, care să tranșeze odată un fals conflict, să facă să înceteze definitiv această escaladare fără precedent a atacului unui grup de infractori asupra întregului sistem legislativ al țării. Suntem încă, din fericire, o țară a Uniunii Europene a secolului XXI și nu vreo insulă pierdută în Pacific, pe care a pus stăpânire un grup de pirați exaltați. Este nevoie de cuvinte simple, ale căror semnificații să fie la îndemâna marii mase a votanților, fără ambiguități, și care să ofere un răspuns imposibil de reinterpretat de către avocații coaliției.

Este de așteptat ca un asemenea referendum, dacă va fi convocat, să scoată la vot și mulți oameni care altfel nu ar fi ieșit. Propaganda ticăloasă „toți sunt la fel” încă face ravagii și, dacă nu vrem să fim conduși de vreun aparat cvasi-militarizat sau de vreo putere străină, suntem obligați să admitem că țara trebuie condusă de politicieni români, aleși de noi. O întrebare bine pusă ar putea să trezească apetitul de răspuns și al celor care nu mai vor altceva decât dreptate. Al acelora care înțeleg că în România ultimilor ani nu mai există nici luptă ideologică, nici dezbatere pe măsuri sau proceduri, ci una exclusiv pro sau contra prăduirii bugetului național. Este greu de crezut că ar exista unii pro-furt? Sunt, și încă prea mulți, doar că nu se numesc așa, că sună urât. Se numesc „lasă să ia, că ne dă și nouă”.

Păi nu se aleg acum conducătorii țării, ce tot spune ăsta aici? Este adevărat, însă o înfrângere drastică  la europarlamentare a coaliției PSD-ALDE, secondată de un UDMR care este la limita atingerii pragului electoral (posibil chiar să nu-l facă, urmare a scindării accentuate a electoratului maghiar), ar tăia complet apetitul corifeilor săi de a mai da ordonanțe făcute noaptea pe genunchi, după cum a tușit șeful cu o seară înainte.

Temele justiției, ale luptei anti-corupție, chiar a eliminării din funcțiile publice a celor condamnați penal, sunt mult mai preocupante acum pentru întregul electorat decât numele viitorilor europarlamentari. De aceea, convocarea unui referendum pe o asemenea temă, concomitent cu aceste alegeri, ar putea să însemne, chiar dacă nu va avea urmări juridice imediate, începutul sfârșitului pentru una dintre cele mai rușinoase guvernări din istoria țării.

 

Apreciază calitatea articolului

12 VOTURI - MEDIE: 5,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...