Virgil COSMA
jurnalist
Presupunem că politica ne interesează doar tangențial, așa ar fi firesc, și habar nu avem cine sunt și ce trăncănesc, seara la televizor, tot felul de oameni. Deși par că s-ar certa, cu toții menționează insistent cam aceiași termeni: salarii, pensii, țară, interes național, Europa etc. Știm că se apropie niște alegeri, știm că lucrurile merg prost – de la drumuri și cale ferată până la școală, spital sau administrație – și ne întrebăm ce am putea face ca situația să se îndrepte cât de cât. Cel mai simplu este să ne exprimăm părerea votând. Dar cu cine și, mai ales, de ce?
Unii îi tot dau înainte cu valorile europene, cu tratatele aderării prin care – atunci când le-a semnat și parafat prin referendum și Constituție – România a acceptat să cedeze UE o parte din suveranitate, dând prioritate aquis-ului comunitar, cu valoarea materială și achizițiile țării de când deține calitatea de membru. Ceilalți o țin una și bună că nu suntem pentru UE decât piață de desfacere a produselor mai slabe calitativ, mână de lucru ieftină și depozit de deșeuri. Că ingerințele CE în sistemul judiciar exced învoielilor semnate la aderare și că deciziile majore ale comunității se iau exclusiv de către cei mari, cu excluderea membrilor mici și mijlocii. Este limpede că și unii și alții au dreptate, dar este la fel de clar și că ambele tabere exagerează. Au dreptate fiindcă și unii și alții fac afirmații trunchiate, evidențiind fiecare doar partea care îi susține teza și evitând aspectele defavorabile propriilor convingeri. Exagerează, exacerbând aspectele negative și minimalizându-le pe cele pozitive.
Adică manipulează. Cum decidem care sunt afirmațiile cele mai apropiate de interesul nostru, cine are dreptate și cine minte? Supuşi de ani şi decenii unei intense dezinformări, nu doar ruseşti, europenii şi mai ales românii au de trecut un test major, în aparenţă simplu, în realitate extrem de dificil prin prisma educației destul de precare a noilor generații, pentru că face apel la judecata critică şi reclamă efortul informării independente şi al asumării unei poziţii morale, adesea inconfortabile. De aceasta depinde viitorul în libertate şi demnitate, supravieţuirea democraţiei și a statului de drept. Dar le vrem cu toții? Deși nu ar recunoaște-o în veci, multor români le convine un fel de stat pestriț, incert, așa cum este cel de acum, în care, cu o căciulă de bani despre care nu îi întreabă nimeni de unde îi au, pot aranja cam orice. Testul constă în a ne întreba: în cine credem și de ce? Pentru a ajunge cât mai aproape de adevăr, trebuie să mergem la surse, la fapte și la întrebarea cui folosesc manipulările.
Fapt este că progresul enorm al României din ultimii 12 ani coincide, fizic – adică măsurabil în bunuri și bani, cu dimensiunea fondurillor absorbite de la UE. Tot fapt este și că progresele enorme ale României în domeniile diminuării evaziunii, contrabandei și corupției coincid cu lărgirea graniței UE până la Prut (din vina noastră nu și până la Nistru) și cu constrângerile impuse de Mecanismul de Cooperare și Verificare. Fapt este că, exceptând câteva zeci de mii de basarabeni rusofoni – care muncesc în zona Moscova, milioane de români au ales să trăiască în țările UE, nemaiavând răbdare să aștepte să le ajungem din urmă. Fapte sunt că ne trimitem copiii la studii în Vest și nu în Est, că mergem să ne tratăm, mă rog, cei care-și permit, în Vest și nu în Est, că mergem în vacanțe, chiar mai ieftine, în Vest și nu în Est, că le cumpărăm mașinile și celelalte produse, chiar și cele mai slabe calitativ, celor din Vest, nu din Est.
La fel cum fapt este și că, într-adevăr, marile puteri iau decizii importante fără să ne consulte. Însă aici se poate spune că nu ne va consulta nimeni, niciodată, atâta timp cât le stăm în față în poziția ghiocelului. Fapt este că suntem tratați ca şi cetățeni comunitari de rang secundar. Însă aici se poate spune că respectul se cucerește, se impune prin atitudine și faptă, nu se cerșește. Fapt este că ni se trimit, ca exporturi, produse mai slabe calitativ decât cele similare vândute pe piețele din Vest. Însă aici se poate vorbi despre lipsa de exigență locală. Fapt este că sumedenie de investitori din Vest au primit contracte sau facilități industriale uzând de mituirea autorităților locale. Însă aici se poate spune, fără teama de a greși prea mult, că mita a fost întâi solicitată și abia apoi oferită. Diferența este că toate aceste disfuncționalități ale UE pot fi corectate din interior, dacă am ști să folosim calitatea de membru activ.
Puse față în față, cele două atitudini arată ce fel de stat vor unii și ce fel de stat vor oponenții lor. Ce fel de stat vor cei care ne tot împing înspre Europa, insistând pe valorile ei, și ce fel de stat vor cei care o terfelesc cum le vine la gură. La întrebarea „cui folosește” răspunsul este și mai simplu. Cine conduce propaganda anti-UE, cine are tot interesul – politic, economic și militar – ca UE să se destrame sau măcar să funcționeze prost? Evident că Rusia. Așadar, e ușor de ghicit cui slujesc denigratorii Uniunii. Eu cred că încă stă în puterea noastră să decidem încotro vrem să mergem și proximul scrutin electoral, cel pentru Parlamentul European, este prilejul cel mai nimerit ca să o și dovedim.
