1 + 16 =

O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Virgil COSMA
jurnalist

Agitația provocată de un anumit cerc al puterii politice în legătură cu unele acte din justiție, respectiv cele legate de spețe în care sunt implicați membrii și acoliții grupurilor de interese ilustrate la vârf de șefii celor două camere ale legislativului, a produs un adevărat dezmăț juridic. Care discreditează până la anulare încrederea populară în puterea judecătorească și ne plasează, ca țară, în rândul efemerelor dictaturi africane.
Secretarul general al partidului care conduce coaliția de guvernământ, Codrin Ștefănescu, l-a însoțit pe trezorierul PSD, Mircea Drăghici, la DNA, unde cel de-al doilea a fost citat pentru audieri în legătură cu presupusa delapidare în folos personal a subvențiilor primite de partid de la stat. Codrin Ștefănescu a spus că își însoțește colegul pentru a depune un protest față de ancheta „abuzivă și pe lângă Constituție”. Reprezentantul unuia dintre vârfurile puterii politice se duce la procurori să le spună că nu au niciun drept să-l ancheteze pe colegul său, care este, așadar, victima unui abuz. De ce i-ar interesa pe apărătorii statului cum s-au evaporat subvențiile primite pentru funcționarea partidului, e treaba lor? Pe cale de consecință, orice cetățean român poate să fure cât și ce poftește din avutul public, iar dacă vreuna dintre instituțiile de control și coerciție îi anchetează cazul, nu-i rămâne decât să se plângă în gura mare că este victima unui abuz. Al statului paralel, firește.
Nu vreau să spun că cei acuzați sunt apriori hoțI, ci că din această atitudine – că anchetele asupra delapidării banului public sunt orchestrate de o putere ocultă, paralelă cu cea „oficială” – se înțelege că statul transparent, cel aflat la vedere, cel organizat și întreținut de puterea politică actuală, nu trebuie să ancheteeze sifonarea fondurilor alocate de la buget. Se mai înțelege că majoritatea parlamentară și guvernul ei gestionează și vrea să instaleze definitiv un stat omenos și înțelegător cu cei care fură. Din acest punct de vedere, am ajuns să trăim vremuri care depășesc cu mult distopia orwelliană. Modul în care propaganda oficială propune o realitate răsturnată este halucinant: reprezentanții puterii se prezintă ca fiind cei care apără proprietatea privată, statul de drept, drepturile și libertățiile individuale, în timp ce le încalcă în văzul lumii. Nici măcar nu se ostenesc să mascheze. De aceea, eu cred că efectul scontat nu este ca cineva să-i creadă, ci doar să scoată din joc temele respective, prin aruncarea lor în derizoriu, odată cu discreditarea definitivă a oricărei autorități aflate în afara controlului lor.
În alt caz, ÎCCJ a ajuns să întrebe Curtea de Justiție a UE dacă o instanță națională poate să nu aplice o decizie a CCR din țara respectivă. Instanţa supremă a României vrea să afle dacă aplicarea prioritară a dreptului Uniunii permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, pronunţată într-o sesizare vizând un conflict constituţional. Pentru conformitate, trebuie să spun că este vorba despre completul care judecă contestaţia în anulare depusă de Elena Udrea şi de ceilalţi inculpaţi din dosarul „Gala Bute”, care a ridicat din oficiu, la un termen anterior, posibilitatea de sesizare a CJUE, în legătură cu deciziile Curţii Constituţionale privind completurile de cinci judecători şi care afectează dosarele de fraude cu fonduri europene. Nu mă interesează cine are sau nu dreptate, asta e treaba judecătorilor, ci că ne facem de râs, iremediabil, pentru a nu știu câta oară, arătând lumii întregi că nu avem capacitate instituțională.
Asemenea și amânarea, demnă de filmele cu Stan și Bran, a deciziilor care privesc situarea în raport cu legile în vigoare a șefului Camerei Deputaților. „Dați-o voi primii, ba dați-o voi”. Cum este posibil ca instanțele supreme ale țării, una juridică și cealaltă constituțională și de contencios să-și amâne în mod repetat, fiecare cu o zi după cealaltă și cu pretexte de râsul curcilor, decizii diferite dar care privesc indirect aceeași cauză: ajunge sau nu ajunge șeful PSD la închisoare? Se vede de la o poștă că nu interesează pe nimeni legea în sine și interpretarea ei, ci doar interesele personale în raport cu persoana și cauza aflată pe rol.
Toate acestea dovedesc că întregul proces legislativ din cei 29 ani post-revoluționari și întregul construct al instituțiilor care ar trebui să împartă dreptatea au fost în permanență subminate de formulări și proceduri ambigui. Extrem de familiare celor care le-au ticluit și cu totul de neînțeles pentru oamenii obișnuiți, aceste ambiguități au fost strecurate înadins pentru a putea fi exploatate de către cei care le-au conceput și de către acoliții lor. Multe voci spun că a fost și este în continuare doar nepricepere, dusă până la prostie, excluzând rele intenții. Cum se face atunci că toate aceste găuri din plasa legii folosesc doar celor care au adunat averi colosale din salarii de slujbași la stat?
Unde ne sunt profesorii de drept, unde ne sunt constituționaliștii, unde ne sunt juriștii al căror prestigiu să fie mai sus de orice contestare, astfel încât să nu mai fim atât slabi, atât de ridicoli? Îmi este imposibil să cred că un popor de peste 20 milioane nu-și poate găsi resurse interne astfel încât acest dezmăț judiciar să înceteze odată.

Apreciază calitatea articolului

17 VOTURI - MEDIE: 4,76
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...
se încarcă...