11 + one =

A password will be e-mailed to you.

Ciprian MITOCEANU
scriitor

La doar câteva zile după ce a fost capturat, asasinul poliţistului Cristian Amariei şi-a urmat victima în mormânt. Săptămâna trecută a început cu ştirea conform căreia Ionel Marcel Lepa s-a sinucis, spânzurându-se grupul sanitar al celulei în care era închis la Timişoara. La puţin timp după ce evenimentul a fost făcut public au apărut şi o mulţime de reacţii. Cei mai mulţi care au considerat că e necesar să-şi dea cu părerea pe marginea subiectului erau cât se poate de încântaţi de deznodământ. Asta în condiţiile în care majoritatea covârşitoare erau de părere că sinuciderea a fost aranjată.
Ancheta deschisă în cazul morţii lui Ionel Marcel Lepa a durat surprinzător de puţin şi dosarul a fost clasificat în mai puţin de o săptămână. Sinucidere. Decedatul a fost înhumat, cazul închis. Din păcate, în urmă au rămas cam multe semne de întrebare şi prea mulţi români care se bucură că, în sfârşit, s-a făcut dreptate, iar criminalul a fost ajutat să se sinucidă. Nicio spaimă nu umbreşte veselia românului care consideră că asta merita asasinul de poliţişti.
Este destul de dubios cum regretele care împing la sinucidere îi apucă doar pe asasinii de poliţişti. Cu ceva timp în urmă Ion Beşa, asasinul poliţistului Sorin Vezeteu din Suceava s-a sinucis în Penitenciarul Botoşani. Asta deşi individul a declarat în repetate rânduri că nu regretă ceea ce a făcut şi cerea să fie cercetat în libertate. Cum de l-au apucat regretele mortale în scurt timp? Explicaţii teoretice se pot găsi. Cădere psihică, depresie… În realitate lucrurile stau diferit. O mulţime de asasini care au pe conştiinţă mult mai multe victime nu au niciun fel de regrete. Dorm liniştiţi şi visează la ziua când vor fi eliberaţi, chiar dacă iniţial au fost condamnaţi pe viaţă. Dar există legi care se schimbă, graţieri, reabilitare… Există speranţe.
Teoria conspiraţiei tinde să capete tot mai multă substanţă în condiţiile în care Ionel Lepa nu era genul de individ instabil psihic. Omul avea un cazier impresionant din care nu lipseau omorul prin imprudenţă şi infracţiunile violente. Nu era prima dată când se găsea în spatele gratiilor, aşteptând o sentinţă grea. I se mai întâmplase şi în trecut şi a depăşit momentul cu bine. Un veteran călit în puşcării, dificil de impresionat. Şi care, pe deasupra, tocmai suferise două intervenţii chirurgicale destul de complicate. Când a fost capturat nu era în stare să se ţină pe picioare, dar în câteva zile şi-a revenit fizic suficient cât să se sinucidă. Sunt cam multe aspecte care nu se prea leagă, nu credeţi?
Pe de altă parte, Lepa ar fi putut oferi unui anchetator serios detalii cât se poate de interesante despre corupţia care domneşte în penitenciare şi nu numai. În trecut individul reuşise să evadeze, foarte probabil cu complicitatea cuiva din interior. Nu poţi fugi din penitenciar la fel de simplu cum chiuleşti de la şcoală. Moartea criminalului a făcut pe mulţi să răsufle uşuraţi şi pe prea mulţi să se bucure când, de fapt, ar trebui să ne îngrozească.
Din păcate, oameni certaţi cu legea, capabili să omoare alţi oameni, inclusiv poliţişti, au existat şi vor exista mereu. Carmen Dan, ministrul Internelor, a încercat să bagatelizeze nefercitiul eveniment, susţinând că în România nu se întâmplă „prea des” ca un poliţist să fie asasinat. Se întâmplă tot mai des, din păcate. Şi de vină pentru asta nu e doar înzestrarea agenţilor, care ţine să ne amintească de vremurile de aur ale Miliţiei. În afară de denumirea instituţiei şi de uniforme nu s-a schimbat mare lucru. Dar nu consider normal ca în poliţie să fie la modă practici de pe vremea lui Dej, atunci când cei care deranjau cu ceva regimul erau sinucişi. Din păcate, astfel de practici nu au dispărut odată cu căderea regimului Ceauşescu.
Gjeorghe Samoilescu, protagonistul „cazului Anca”, unul dintre cele mai grave cazuri de eroare judiciară, a murit în 2005 fără să i se fi făcut dreptate pentru ceea ce a pătimit în 1977. Miliţienii şi procurorii care l-au obligat să-şi asume o crimă pe care nu a comis-o şi-au mâncat în continuare pensia, fără ca nimeni să dispună vreo măsură împotriva lor. Organele de Miliţie au încercat să-l suprime fizic pentru a nu scoate la iveală erorile şi corupţia din sistem. Mai aproape de zilele noastre, Marcel Ţundrea, în prezent şi el decedat, a povestit cum în închisoare era să fie ucis după ce s-a demonstrat că nu el a comis crima pentru care a stat închis doisprezece ani. În sistem existau destule persoane care ar fi avut de suferit dacă Ţundrea ar fi cerut cercetarea amănunţită a dramei sale. O „sinucidere” era de preferat unei ameninţări care punea în pericol armonia din sistem.
Practic, în sistem mai există reziduri şi practici comuniste. Justiţie, dreptate, adevăr… Sunt doar cuvinte fără sens. Căpătuială, învârteli, parvenire, astea contează cu adevărat. Şi pentru asta unii sunt în stare de orice fărădelege, sunt mai răi decât criminalii pe care pretind că-i vânează. Cazul „sinuciderii” lui Lepa ar trebui să declanşeze o anchetă adevărată, una care să scoată la iveală mult mai mult decât ceea ce presupune cazul în sine. Pentru că există mult putregai în sistem. Mult prea mult putregai.

Apreciază calitatea articolului

17 VOTURI - MEDIE: 4,94
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...
se încarcă...