Marius ILINCARU
jurnalist
Social-democraţii şi-au ales noua conducere după ce tătucul Dragnea a fost băgat la zdup, iar ceea ce au ales le garantează intrarea în cărţile de istorie, alături de PNŢCD, PSDR, Conservatori, etc.
Graba organizării congresului de alegeri după pierderile în cascadă înregistrate pe 26, respectiv 27 mai putea avea două explicaţii: prima – se apropie prezidenţialele şi nu mai vor să piardă timpul şi încearcă să schimbe radical totul, să aducă în faţă feţe noi, care să poată da o altă orientare partidului, mai prizabilă publicului, iar a doua – Dăncilă şi-a găsit un nou sforar şi vrea să-şi întărească poziţia în partid.
După congres, a doua variantă este cea câştigătoare. De fapt, încă din momentul depunerii şi validării candidaturilor s-a văzut că nu se va schimba nimic în PSD, că nu au învăţat nimic din lecţiile destul de dure primite în mai sau, mai grav, că Victor Ponta avea dreptate atunci când a spus că „la umbra lui Liviu Dragnea, nici iarba nu creşte” şi că „Liviu Dragnea a pârjolit totul în jur”. Se pare că, într-adevăr, PSD nu mai are „cadre”, că rezervorul de specialişti cu care se lăudau social-democraţii în momentul în care erau cel mai mare partid a cam secat, că nu mai au feţe noi, credibile, pe care să le scoată în faţă.
Viorica Dăncilă, Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu a fost maximum ce a putut propune partidul pentru funcţia de preşedinte. La fel şi pentru preşedintele executiv, acolo unde doi miniştri, care s-au acoperit de ridicol cu minciunile pe care le-au tot spus în campania electorală – Eugen Orlando Teodorovici şi Daniel Suciu – şi-au disputat întâietatea, în timp ce pentru funcţia de secretar general s-au bătut talibanii lui Dragnea (Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar şi Felix Stroe) şi a câştigat cel mai puţin radical.
Puneţi-vă în postura delegaţilor PSD la Congres. Dumneavoastră ce-aţi fi ales?
Probabil mulţi nu aţi fi votat, presupun şi eu, dar cei care aţi fi făcut-o mai mult ca sigur aţi fi ales „răul cel mai mic”. Cam aşa s-a întâmplat şi la Sala Palatului. Să nu credeţi că social-democraţii debordează acum de bucurie cu noua conducere. Nu! Sunt convins că foarte mulţi din grosul activului de partid nici nu ştiu cine sunt cei care îi vor conduce, bineînţeles, cu excepţia Vioricăi Dăncilă. Dar asta e treaba lor.
Mai grav e că nici ei nu mai cred în acest partid, drept urmare, în momentul intrării conducerii partidului pe celebra melodie a trupei britanice Right Said Fred, „Stand Up (For the Champions)” sala a fost inertă, deşi melodia este clar una mobilizatoare. „Will build to be the best/ Number one nothing last/ Leave me to my destiny/ I have waited passion glee/ I have wishen or all believe/ I am what can count me/ Stand up/ For the champions/ For the champions/ Stand up”, nu au trezit niciun feeling, deşi ele au ridicat stadioane întregi în SUA la competiţiile de fotbal american sau în celebrele finalele mondiale de crichet dintre India şi Pakistan.
Acum nu cred că şi-au pus problema delegaţii la congres că liderul Right Said Fred, Richard Fairbrass, este printre cei mai acerbi activişti ai drepturilor persoanelor gay şi că a moderat emisiunea Gaytime TV de la BBC, iar ei au susţinut din toate puterile referendumul pentru familie.
Nu, nicidecum! Mai degrabă s-au întrebat: „Ce campioni suntem noi, când am terminat pe locul 2 şi dacă mai ţineau vreo 10 minute alegerile în diaspora terminam pe 3, după USR?”
Această stare de spirit trădează faptul că perspectivele, pentru ei, nu sunt deloc îmbucurătoare, chiar dacă au ales cea mai moderată echipă de conducere. E adevărat, dar e şi cea mai lipsită de carismă conducere a PSD, care nu a reuşit să-şi mobilizeze activul de partid, darămite întregul electorat aşa cum au făcut-o „înaintaşii” lui Dragnea, care, chiar dacă au mai şi pierdut alegerile prezidenţiale, ţineau partidul sus, undeva la dublul scorului de acum.
