vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialPartidul, mamă bună pentru toţi

Partidul, mamă bună pentru toţi

Ciprian MITOCEANU
scriitor

În cele mai multe situaţii, consecvenţa este considerată drept calitate. Totuşi, cei de la PSD fac ce fac şi demonstrează că acele direcţii în care se arată consecvenţi numai bune nu sunt, cel puţin pentru cei pe care se laudă că-i reprezintă.
Prin 2017, românii care au ales să-şi plaseze pensia privată la NN au primit un mesaj dătător de fiori. Politicienii discutau despre naţionalizarea sistemului de pensii private din România. Vă mai amintiţi ce scandal a fost atunci? Ar cam trebui… PSD, prin vocea lui Adrian Dobre s-a grăbit să caracterizeze situaţia drept „fake news”. Ministrul Finanţelor de atunci, Viorel Ştefan, a respins cu vehemenţă informaţia că Guvernul ar intenţiona să naţionalizeze pensiile private, caracterizând-o drept „aberantă şi fără temei”.
S-a lăsat cu sancţiuni foarte dure. Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat NN cu 750.000 lei. Raluca Ţintoiu, cea care a trimis mesajul, a fost amendată cu o sută de mii şi i s-a retras autorizaţia de director general. Pedepse adevărate, să fie învăţătură de minte pentru toată lumea, să nu se mai trezească vreun deştept că vorbeşte ce nu trebuie.
Faptul că la scurt timp după episodul respectiv a început să se vorbească oficial de naţionalizarea pensiilor private nu a dus şi la retragerea sancţiunilor. De fapt, de atunci, guvernanţii revin din ce în ce mai des la discuţii pe marginea naţionalizării sistemului de pensii private. S-a ajuns la fundul sacului şi alte posibilităţi de a menţine corabia pe linia de plutire nu se întrevăd. Consecvenţă? Din anumite puncte de vedere despre asta e vorba.
Mai nou, pe la începutul lunii, vreo şaptezeci de parlamentari PSD a depus la Senat deja celebra iniţiativă legislativă a Recunoştinţei între generaţii. După reacţiile vehemente venite din spaţiul public, iniţiativa a fost retrasă pe 9 iulie. N-a durat mult – nici măcar două săptămâni – şi Legea recunoştinţei între generaţii a revenit în prim plan. Normal, datorită unei deputate PSD, Elena Hărătău. Aceasta susţine că proiectul „va rezolva problemele sociale şi materiale ale părinţilor noştri”. Cumva, nu prea ar fi nevoie de aşa ceva „deoarece este evident că copiii (sic!) majori au grijă de părinţii inapţi de muncă, respectiv de întreţinerea acestora, acest fapt fiind o tradiţie în ţara noastră”. Dar raporturile între copii şi părinţi trebuie reglementate şi din punct de vedere legal. Astfel, cei de la PSD ţin să demonstreze că sunt mai buni decât democraţii lui Băsescu. Prin 2010 Sebastian Lăzăroiu considera că statul nu trebuie să-şi facă griji pentru bătrâni, deoarece de problemele acestora se vor ocupa nepoţii.
Devine tot mai evident că sistemul public de pensii este în colaps. Pensiile se plătesc din împrumuturi externe, nu din încasări. Iar guvernanţii se pregătesc să se spele pe mâini, pasând responsabilitatea către familii. Cum să nu ai grijă de părinţi sau de bunici? E firesc să ai grijă de orice membru al familiei, dar asta nu dă dreptul statului să se folosească de legalizarea recunoştinţei între generaţii pentru a nu mai plăti pensiile celor care au contribuit la buget zeci de ani. Practic, se apelează la latura sentimentală, lacrimogenă, pentru a rezolva o problemă socială.
De mulţi ani românii plătesc din propriul buzunar servicii publice pentru care statul îi spoliază fără scrupule. Sistemul de sănătate e la pământ, dacă te laşi în baza a ceea ce-ţi poate oferi statul numai sănătos nu te mai faci. Ne tot mândrim cu performanţele olimpicilor, dar câte dintre acestea sunt rezultatul sistemului actual de învăţământ?
Nu mai sunt bani, e drept, dar există şi privilegiaţi. În timp ce pesediştii se zbat să promoveze o lege cu influenţe chinezeşti pentru a-şi asigura voturile bătrânilor, există pensionari de lux care încasează într-o singură lună cât un cartier într-un an întreg. Grija pentru bugetarii de lux a depăşit orice limită. România îşi permite să plătească unor angajaţi la stat salarii mai mari decât cel încasat de preşedintele Statelor Unite. Politicienii îşi angajează odraslele şi amantele pe posturi special inventate. Grindeanu, fostul premier, a angajat pe post de consiliere două domnişoare care nu pot demonstra nici măcar cu hârtii că dispun de experienţa necesară pentru a-l sfătui. Pe Miss Buzău şi pe fiica lui Paul Stănescu, fostul vicepremier. Nu au experienţă, dar au rude. Tot un fel de legea recunoştinţei între generaţii, doar că la un nivel mai select şi pe banii statului.
Instituţiile statului sunt sufocate de persoane faţă de care politicienii sunt datori cu ceva recunoştinţă. Fie că e vorba de rude, amante sau persoane care au adus voturi ori au ajutat la încasarea comisioanelor. Deocamdată nu s-au gândit să oblige şi poporanul de rând să aibă recunoştinţă legală faţă de amantă; mai e puţin şi se ajunge şi acolo.
Guvernanţii au ceva în cap, încă de pe vremea când Dragnea ne ruga să fim înţelegători – „atâta poate ţara asta”. Ţara nu mai poate prea mult. Poate doar numai pentru unii. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Şi pentru ca privilegiaţii sistemului să nu ştie ce e greul, alţii nu vor primi nici măcar pensie. Dar să nu se intre în panică, partidul are grijă de toată lumea. Cum anume, se ştie deja. Naţionalizarea pensiilor private şi Legea recunoştinţei între generaţii. Pentru că dacă PSD a apucat-o pe un drum merge până la capăt.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...