sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăEditorialAusteritate, să fie, dar să o ştiţi şi voi

Austeritate, să fie, dar să o ştiţi şi voi

Ciprian MITOCEANU
scriitor

 

În ciuda declaraţiilor sforăitoare privitoare la economia care duduie de nu mai poate şi la creşterea economică ce ne dă dreptul să ne autoproclamăm cel mai de soi tigru european şi chiar mondial – de ce nu? – realitatea tinde să-i contrazică pe guvernanţi. Împrumuturi externe peste împrumuturi externe, la dobânzi din ce în ce mai mari. De ceva timp guvernul a început să-şi momească cetăţenii cu titluri de stat. Cică oferă o dobândă superioară celor practicate de bănci atunci când vine vorba despre depozitele populaţiei, plus unde mai pui că aceasta nici nu este impozitată. Dar, chiar şi aşa „superioară” cum este, dobânda nu acoperă şi rata inflaţiei. Cu alte cuvinte, cine împrumută statul o face pe banul lui, la modul cel mai propriu cu putinţă.

Bugetul statului e din ce în ce mai costeliv. Unii spun că nici măcar coaste, că e doar o gaură pe care scrie buget. Guvernanţii fac eforturi disperate să reziste măcar până la alegerile de anul viitor, când se vor refugia foarte confortabil în opoziţie. Moştenirea, odată pasată, le va permite să urle că pe vremea lor era mai bine şi că ei au ţinut cu populaţia. Au mărit salariile şi pensiile şi… Şi cam atât, pentru că la altceva nu s-au priceput. Acesta a fost refrenul cu care s-au prezentat în faţa celor pe care au pretenţia că-i reprezintă. Am mărit salariile şi pensiile, nu ca ceilalţi, care le-au tăiat. Nimic despre scăderea puterii de cumpărare şi despre inflaţia care au făcut ca amărâtul de rând să poată cumpăra mult mai puţin cu salariul mărit.

Însă până la alegeri mai e ceva vreme. Şi asta o spun nu doar cei din opoziţie, nerăbdători să ajungă la butoane şi să facă exact ceea ce le reproşează celor care ne guvernează azi, adică dezmăţ pe banii publici, amante şi rubedenii angajate pe posturi inventate şi ce se mai poate. Şi pentru cei de la guvernare au descoperit că e cam mult până pot pasa „greaua moştenire” şi-şi pot lua în serios rolul de salvatori ai României şi prieteni ai poporanului de rând. Luni e posibil ca Guvernul Dăncilă să dea o Ordonanţă de Urgenţă privitoare la majorarea accizei la ţigări, reducerea numărului de posturi de secretari de stat în ministere, eliminarea sporului pentru condiţii grele şi taxarea progresivă a pensiilor speciale. Posturile vacante din sistemul bugetar urmează a fi blocate, excepţie făcând Educaţia, Sănătatea şi Poliţia.

Ar cam fi şi timpul să se facă ceva curăţenie în ministere. Schemele de personal sunt imposibil de aglomerate; în fiecare minister există câteva mii sau chiar zeci de mii de angajaţi care nu-şi pot justifica lefurile. Prea puţini secretari de stat au reuşit să se facă remarcaţi prin ceva, nu neapărat printr-o activitate pozitivă, ci prin ceva, orice… Cei mai mulţi sunt doar nişte anonimi bine plătiţi care nici măcar nu ştiu pe ce lume trăiesc. Nici nu trebuie să ştie ceva, mult mai importante decât cunoştinţele sunt relaţiile de rudenie şi pilele din sfera politică. Şi, fiindcă tot veni vorba, Grindeanu, însoţit de Miss Buzău, devenită peste noapte consilieră, cică a fost prin Azore, la o Plenară de comunicaţii poştale. Pe bani de la buget, normal.

Conform proiectului de Ordonanţă, o să scăpăm de jumătate dintre secretarii de stat. Evident, reducerea nu va avea în vedere criteriile competenţei ci pe cele ale vechiului PCR – Pile, Cunoştinţe, Relaţii – ceea ce va adăuga şi mai mult haos în funcţionarea ministerelor. Nici acum nu e foarte bine, dar să vedeţi de acum încolo…

Foarte probabil că pilele vor fi, în cel mai rău caz, mutate de pe un post pe altul. Să nu se supere acela de le ţine în spate. Cu alte cuvinte, mare economie nu se va face. Dar dă destul de bine când se aduce că Guvernul vrea să reducă fauna de prin ministere.

E cam greu de înţeles treaba cu accizele. După cum îi cunoaştem pe cei care au pretenţia că au scos România din noroaie, treaba asta cu crescutul accizelor nu o să se limiteze doar la ţigări. De regulă, când venea vorba despre ridicat preţul la ţigări, guvernanţii ne spuneau că o fac pentru sănătatea noastră; că românul va cumpăra mai puţine ţigări sau chiar se va lăsa de fumat. Acum invocă o directivă europeană. Suspectă graba cu care cei care spuneau că nu le spune lor Europa ce să facă se grăbesc să-i asculte glasul. De data asta e de vină Europa, nu grija pentru sănătatea cetăţeanului.

Cu ceva timp în urmă guvernanţii anunţau că se ieftinesc gazele. Minunea n-a durat prea mult, s-au scumpit şi se vor scumpi. În fiecare toamnă se reduc preţurile la combustibili. Nu cu mult, dar se reduc. În primăvară cresc sensibil şi, de fiecare dată când se întâmplă asta, cresc şi preţurile la produsele de bază. Acele preţuri care nu scad cu nici măcar un ban când se reduce preţul benzinei. Politică? Sigur că da…

Austeritatea bate la uşă. Dar, ca de obicei, o s-o ştim mai mult noi decât ei. Aşa a fost întotdeauna; dacă merge nu e bine să-l repari…

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...