1 + 9 =

A password will be e-mailed to you.

George LAZĂR

director

 

Periodic, în istorie, câte o generație se socotește ratată, de obicei din motive care nu-i aparțin și constată acest fapt aproape de momentul în care trebuie să predea ștacheta celor ce vin din urmă. Desigur, nu întreaga generație se consideră așa, cu excepția celor trecute prin războaie, când tinerii soldați sunt trimiși să moară pentru scopuri geopolitice mai mult sau mai puțin obscure.

Totuși, generația care a înfăptuit Marea Unire, chiar dacă a trecut prin focul Marelui Război, în nici un caz nu poate fi numită una ratată. Acea generație a luptat la Oituz și Mărășești, păstrând peticul de pământ moldovean numit România, liber. Acea generație a scris istorie așa cum puține au făcut-o.

Generația ratată au fost, fără îndoială, cea care a prins începutul perioadei comuniste. Evident, este vorba despre generația de intelectuali care a fost aruncată și decimată în temnițe ca dușmani ai poporului, dar și de generația de țărani gospodari, numiți chiaburi, siliți să-și dea pe degeaba agoniseala CAP-urilor, ori generația patronilor care și-au văzut naționalizate bunurile. Cu greu însă ar putea să se socotească ratată generația mult mai masivă de țărani care, când a început industrializarea, și-a părăsit satele și a migrat masiv, umplând blocurile de apartamente din noile orașe, unde au găsit condiții de viață neînchipuit de bune, cu apă curentă, încălzire centralizată, electricitate și canalizare, cu salarii și autoturisme, cu concedii și stațiuni, și posibilitatea să-și dea gratuit copiii la școală, ba chiar să-i îndrume să urmeze, tot gratuit, o facultate. Dacă ar fi, printr-o matematică absurdă, să adunăm beneficiile și să scădem neajunsurile, dacă ar fi să punem în balanță numărul celor fericiți contra celor nefericiți, ei bine, se poate spune, fără teama de a greși, că generația de sub comuniști a fost una fericită, cel puțin în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut.

Unii dintre noi cred că și generația post revoluție este una ratată. Dacă, într-un elan patriotic, în loc de Ion Iliescu, am fi pus noi, ăștia, mâna pe putere, atunci când eram tineri și plini de entuziasm, altfel ar fi arătat țara. Așa însă, noi ne-am preocupat atunci să ne facem un rost, prin muncă, pentru că nu știam altfel, în vreme ce vechii și noii politruci au acaparat puterea și au trecut la jefuirea sistematică a țării în folos propriu, proces care nu s-a oprit nici acum, după trei decenii de capitalism. Din nou, este imposibil să dai o sentință pentru întreaga generație. Nu se poate vorbi de ratare în cele mai multe dintre cazurile milioanelor de români plecați peste hotare. Ei și-au găsit o șansă nesperată în noua lor patrie, chiar dacă nu au uitat-o pe cea în care s-au născut și au crescut. De asemenea, sunt alte milioane de întreprinzători particulari sau de angajați suficient de bine plătiți la multinaționale ca să ducă o viață lipsită de griji, care se pot socoti împliniți. Și aici poate funcționa acea matematică, prin care se poate cumpăni binele colectiv contra răului, tot colectiv, însă rezultatul nu ar fi nici pe departe unul de genul alb sau negru. Lunga linie de politicieni hrăpăreți a lăsat o dâră de profundă frustrare. Pentru că, da, am fi vrut autostrăzi ca în Germania. Am fi vrut turism ca în Austria și Grecia. Am fi vrut ca resursele pământului în care sunt îngropați strămoșii noștri să le lăsăm copiilor noștri. Am fi vrut ca industria, ridicată cu mari sacrificii de părinții noștri, să nu fie distrusă sau dată pe nimic de o mână de hoți care au ajuns să facă legile. Am fi vrut ca, în loc să vorbim și să ne consumăm energia despre ce declară cine știe care politician vremelnic, să ne gândim și să realizăm lucruri serioase. Am fi vrut ca în loc de bude, la școlile de la țară, primarii să inaugureze parcuri și gări adevărate, iar miniștrii spitale și aeroporturi, în loc de cioturi asfaltate de drum, adică am fi vrut o țară normală, în care să trăim și să ne creștem copiii fără frica zilei de mâine. Am fi vrut o țară din care să nu mai trebuiască să plecăm. Asta am fi vrut și ne frământă că, dacă am fi fost noi acolo, în politică, poate că toate nemulțumirile noastre și-ar fi aflat rezolvare. Sau poate că nu.

Apreciază calitatea articolului

40 VOTURI - MEDIE: 3,93
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Încarc...