O campanie ciudată – Virgil COSMA, jurnalist

0

Uite că neamțul, pe care timp de patru ani și jumătate din „ficus” nu l-am scos, ne-a tras una de nu ne-am văzut. Ba chiar mai multe. Deși infractorii care au căpușat România au fost dezavuați de către popor încă din vară, la europarlamentare, președintele, cu mijloace numai de el știute, a reușit să amâne cutremurul politic până în pragul campaniei electorale pentru prezidențiale. Zgomotul și replicile produse de acest cutremur au trecut prezidențialele în derizoriu.

Jos guvernul, din prima încercare, investirea unui nou guvern, tot din prima, au produs discuții aprinse privind componența și sarcinile noii echipe, degringolada stângii și perspectivele țării. Aparițiile celorlalți candidați în acest context au părut aproape ridicole, oricum departe de importanța subiectelor zilei. Cu alte cuvinte, fără să iasă în primul rând, președintele în exercițiu a făcut agenda opiniei publice, a mass media și chiar și pe aceea a contracandidaților săi. Cu toții au fost obligați să se raporteze la evenimentele politice din ultimele săptămâni. Că o fi opera gândirii sale sau a unor consilieri versați, cert este că Johannis și-a pus adversarii la pământ înainte ca lupta să înceapă iar celor care au uitat că „neamțul tace și face” le-a tras o lecție greu de uitat.

Nu întâmplător votul moțiunii a avut loc în pragul campaniei și nu întâmplător PNL a tergiversat cât a putut depunerea moțiunii. Principalul beneficiar a fost președintele Johannis, care a putut în acest fel să se laude că ne-a scăpat de cea mai toxică guvernare din istoria României, dar – la fel de important pentru cei câțiva ani în care a părut a fi amorțit – a evitat orice fel de dezbatere asupra mandatului său. Ați văzut pe undeva vreun bilanț? Nici eu. Iar șansele unor dezbateri reale, asupra problematicii compatibile cu atribuțiile prezidențiale, scad vertiginos spre zero odată cu împingerea (interesată, evident) a dnei Dăncilă în turul II. Un meci cu caraghiosul președinte al PSD ar fi un galop de sănătate pentru orice candidat ajuns în finală.

Așa se explică atacul de nicăieri asupra lui Barna, declanșat de surse PNL, spun unii – respectiv de la Consiliul Județean Alba, sau de surse PSD, spun alții – din subsolurile Ministerului de finanțe. Nu știu dacă este vinovat sau nu, avem organe abilitate să cerceteze faptele candidatului USR, însă important în acest caz este momentul atacului, fiindcă faptele incriminate sunt cunoscute de mult timp autorităților. Nu este greu de înțeles de ce s-au întâmplat toate acestea exact acum și, probabil, vor continua: pentru pesediști Dan Barna este principalul obstacol pentru intrarea Vioricăi Dăncilă în al doilea tur iar dl Iohannis beneficiază și el de pe urma acestui atac, fiindcă și pentru el Dan Barna este un adversar incomod. O finală Johannis – Barna ar presupune dezbateri aprinse asupra mandatului tocmai încheiat, propuneri, soluții, răspunsuri la întrebări dificile venite dinspre societatea civilă. Or, asta nu convine președintelui în funcție. Discreditarea candidatului USR, perceput drept cel mai vehement partid anticorupție, pică numai bine tuturor.

Pe cale de consecință, ne putem aștepta la un tur secund Johannis – Dăncilă, convenabil amândorura chiar dacă din motive diametral opuse. În așteptarea lui, PSD s-a repliat în jurul candidatei sale, doar pentru a-și salva poziția pe scena politică, în perspectiva alegerilor din 2020. Așa se face că, sfidând orice ridicol – în care dna Dăncilă plonjează cu o inconștiență nemaivăzută la acest nivel – PSD s-a refugiat în teritoriu, organizând evenimente de care râde o țară întreagă. În plan secund, cele trei femei care au închis gura baronilor de tradiție ai partidului, Dăncilă, Firea și Vasilescu, își pun poalele în cap seară de seară, oferind cel mai penibil spectacol al luptei pentru putere în partid văzut vreodată în țară. Departe de a fi misogin, admir femeile meritorii în funcții politice, cred că aici este vorba despre trei tipologii umane, indiferent de sex, pe care îmi doresc să le văd dispărute din peisajul administrației naționale.

Ocupate cu temele date de schimbarea guvernului, așa cum arătat la început, televiziunile nu și-au bătut capul să organizeze dezbateri legate de alegerile de duminică. Este drept că nici nu aveau cu cine, pentru că principalii candidați, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, au refuzat să participe, iar Dan Barna a refuzat o confruntare cu candidații slab cotați în sondaje, exprimându-și totuși disponibilitatea să ia parte la o dezbatere cu președintele sau cu premierul. Doar că nici președintele, nici premierul nu au fost interesați de o dezbatere cu Dan Barna – singurul candidat emergent, preferând evenimentele regizate, cu fani asigurați. Iar ceilalți, cu tot respectul pentru unii și disprețul pentru alții, nu contează.

Care pot fi consecințele? Cea mai previzibilă este dezinteresul pentru acest tur de scrutin. Iar consecințele nu sunt de neglijat. Prezența și exprimarea unei opțiuni în cabina de vot este imperios necesară, fiindcă nimic bun nu se realizează de la sine. Cu atât mai puțin o Românie democrată și puternică.

Deja ai votat!
se încarcă...