În ultimii treizeci de ani au existat câteva momente în care cei aflaţi la butoane au evitat să ofere date concrete despre ceea ce se petrece în sistemul sanitar, pe motive legate de secretul de stat. Chiar aşa, acum ceva ani numărul de paturi de spital alocate la mia de români era ditamai secretul de stat şi tratat ca atare. Să nu cumva să afle duşmanii ţării cam pe ce se poate baza românul atunci când vine boala peste el. Ironic, aşa ceva s-a întâmplat într-o vreme când nici măcar Dragnea nu ştia cine este George Soros.
Însă timpurile s-au schimbat şi dezastrul din sănătate nu mai reprezintă un secret pentru nimeni, dar, cu toate acestea, cei de la butoane încă se străduie să ascundă dimensiunea dezastrului şi ne asigură că totul este în regulă, că există capacitatea decizională, specialiştii şi resursele necesare pentru a gestiona nu doar sănătatea românilor, ci şi situaţiile de criză.
Intenţia liberalilor de a privatiza sistemul de sănătate a stârnit reacţii care de care mai vii în rândurile celor care au pretenţia că şi-au pus toată energia în slujba cetăţeanului. Raed Arafat, fondatorul SMURD, s-a grăbit să-şi ia ţoalele de Casandră şi să urle că aşa ceva e inadmisibil şi cetăţeanul are numai de pierdut dacă spitalele private ajung să primească bani de la bugetul asigurărilor de sănătate. Cică o vizită la Urgenţe ar putea să ne sărăcească şi de zece mii de lei. În America, de pildă, la o răceală acompaniată de febră trebuie să achiţi o factură de trei mii de dolari.
Se pare că lui Arafat i s-a cam suit la cap notorietatea, ori a văzut prea multe filme produse peste ocean, altfel nu-mi explic de unde le scoate. E adevărat că pentru majoritatea americanilor asigurarea medicală reprezintă o problemă, dar asta din cauză că preferă să nu plătească, spre deosebire de români care sunt obligaţi să contribuie cu un procent însemnat din venituri la bugetul sănătăţii. Care sănătate e în moarte clinică de multă vreme.
Previziunile astrale ale lui Arafat (da, sigur, şi Mercur e retrograd) privind serviciile de sănătate au fost preluate de lideri politici şi rostogolite în spaţiul public creând panică în special printre vârstnici. Ce o să se aleagă de sănătatea noastră dacă sistemul o să fie privatizat?
Arafat e aşa de îngrijorat că a ignorat câteva aspecte care pot face diferenţa. Majoritatea românilor care chiar îşi caută de sănătate apelează de multă vreme la serviciile privaţilor, acolo unde au fost alungaţi chiar cu complicitatea medicilor din spitale. Cu ceva ani în urmă am fost să-mi fac un consult oftalmologic. Doctoriţa m-a pus să citesc litere de pe un afiş de pe timpul lui Dej, mi-a dat cu lanterna în ochi şi mi-a spus că mai mult nu poate face pentru mine. Dacă vreau ceva de calitate, să merg la un cabinet particular unde voi găsi tot ce trebuie. Nu întâmplător, acolo presta soţul doamnei în cauză, cu aparatură modernă, tot ce trebuie, dar şi tarife pe măsură.
Pentru banii pe care statul mi-i reţine în contul asigurărilor de sănătate anul trecut am primit analize medicale de cincisprezece lei. Analizele stric necesare au trebuit plătite din buzunar, aşa asigurat cum sunt. Dar se cheamă că sunt asigurat, nu?
În spitale e jale, se moare cu zile, însă malpraxisul este privit cu o indulgenţă vecină cu incoştienţa şi cârdăşia. Medicamentele de strictă necesitate lipsesc din farmaciile spitalelor şi bolnavii asiguraţi trebuie să vină cu bandaje şi ce le mai este necesar de acasă. Practic, spitalele asigură un soi de cazare la preţuri exorbitante, pentru că altceva nu prea mai au cum să ofere, în condiţiile în care bugetul Sănătăţii este spoliat cu inconştienţă de cei care pretind că nu mai pot de grija cetăţeanului. O spitalizare de patru zile în care un pacient nu a primit decât perfuzii cu paracetamol şi ceva vitamine au dus la o factură de peste cinci mii de lei. Asta într-un spital de stat, nu vă gândiţi că e vorba despre unul privat. În America nu există facturi de trei mii de dolari pentru răceală, dar în România da. Iar pe post de bonus primeşti şi ceva infecţii nosocomiale.
Şi în condiţiile acestea, Raed Arafat şi restul Casandrelor din Sănătate mai au tupeul să vorbească de lipsă de respect pentru sănătatea românului de rând şi de facturi încărcate. Banii sănătăţii sunt risipiţi pe studii de fezabilitate care nu produc decât hârtii. Investiţii adevărate nu prea există, în schimb ministerul de resort are mii de angajaţi care doar încasează salarii. Direcţiile de Sănătate Publică sunt pline de pile şi inficienţi, în timp ce spitalele duc lipsă cronică de angajaţi care să lucreze efectiv. Facturile pentru spitalizare sunt enorme şi nu sunt justificate cu servicii medicale, dar marea problemă o reprezintă spitalele private. Cu alte cuvinte, Arafat vrea să sugereze că, de fapt, statul sponsorizează sănătatea românilor.
Măi deştepţilor, dacă nu sunteţi în stare să oferiţi ceva de calitate, atunci lăsaţi muzicuţa mai moale. Există un Consiliu al Concurenţei care poate face lumină în cazul tarifelor exagerate. Există şi alte instituţii, că la capitolul înfiinţat câini de pază nu vă întrece nimeni. Există posibilitatea de a limita tarifele, de a le păstra în limitele normalului, dar se pare că nu vă interesează.
Singurul interes e legat de bani şi putere, pentru că dacă rămâneţi fără aşa ceva nu vă mai salvează niciun spital din România. Indiferent dacă e de stat sau privat.
