vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEditorialLa mulţi ani, Sorina Pintea! - Ciprian MITOCEANU, scriitor

La mulţi ani, Sorina Pintea! – Ciprian MITOCEANU, scriitor

La puţine ore după ce Sorina Pintea a fost reţinută de către procurorii DNA pentru luare de mită (având în vedere circumstanţele, cred că „presupusă luare de mită” nu are niciun fel de acoperire), reţelele virtuale s-au umplut de dezvăluiri şi dezminţiri. Cei de la PSD au început să urle că, de fapt, reţinerea – şi mai apoi arestarea Sorinei Pintea – trebuie pusă în strânsă legătură cu dorinţa liberalilor de a pune mâna nu doar pe Primăria Baia Mare, pe care Pintea cică avea toate şansele să o câştige, ci pe tot ceea ce înseamnă butoane în ţara asta. Pentru că arestarea fostului ministru al Sănătăţii nu are efecte doar pe plan local, ci are capacitatea de a cangrena total imaginea social democraţilor. Iar treaba asta a şi început să-şi arate roadele.

Gabriela Firea a reuşit să adune şi mai multă „simpatie” la imensa zestre acumulată până acum, când şi-a îndemnat colegii de partid să fie „mai atenţi cu atenţiile”. Cu alte cuvinte, primiţi şi voi, dar cu grijă, că vedeţi ce se poate întâmpla, suferiţi voi, dar suferă şi partidul. Codrin Ştefănescu a început să urle că e vorba de o înscenare menită să erodeze imaginea PSD, iar televiziunile de partid au început să lucreze în direcţia indicată. Udrea, care a cunoscut îndeaproape realităţile sistemului de detenţie din România, dar şi viaţa de huzur pe care numai spolierea banului public o poate asigura, a ţinut să precizeze că nu crede că Sorina Pintea a luat mită. Desigur, nu e foarte important ce crede Udrea, mult mai important e ce dovezi au procurorii. Şi să nu-i uităm pe cei care au început să dea din casă.

Astfel, numeroşi medici – vorbim de persoane care şi-au asumat declaraţiile, nu de conturi false de pe reţelele de socializare – au considerat că e cazul să adauge o cărămidă la zidul care i se pregăteşte Sorinei Pintea. Dezvăluiri cât se poate de interesante, de care instituţiile abilitate ar trebui să ţină seama în timpul urmăririi penale. Mulţi se întreabă de ce a durat atât sau de ce a fost vorba de doar 120.000 de lei. Pentru că Pintea putea mai mult.

În timpul domniei de la Ministerul Sănătăţii, profitoarea cu nume de haiduc s-a străduit din răsputeri să-şi asigure o imagine cât mai favorabilă. Vizite fulger prin spitale şi dezvăluirea unor adevăruri pe care le ştia toată lumea, dar pe care oficialii se încăpăţânau să le ţină ascunse sub preş. Pretinsul război contra şpăgii din sistem şi culpabilizarea unui popor întreg – anul trecut, prin luna mai, Pintea a ajuns la concluzia „vă spun foarte sincer, cred că suntem un popor de infractori”, afirmaţie pentru care a fost trasă de urechi de tăcutul de la Cotroceni.

Totuşi, ar trebui să luăm în considerare câteva amănunte capabile să facă lumină în caz, dezvăluind temelia de minciună şi nesimţire pe care o impostoare şi-a clădit cariera şi reputaţia. Sorina Pintea a renunţat la mandatul de parlamentar pentru cel de manager al spitalului unde şi-a încasat mita care a trimis-o în spatele gratiilor pentru treizeci de zile. De ce anume? Profitul, se înţelege. Funcţia de senator are avantaje imense, başca pensie specială, dar înţelepciunea populară spune să nu dai cioara din mână pentru cea din par. A părăsit funcţia doar pentru minister, unde s-a făcut remarcată şi prin încercarea de a dijmui banii strânşi de voluntari pentru construcţia unui spital destinat copiilor cu boli grave. Şi tentativa de a pune mâna pe fondurile respective a presupus şi ameninţări cu arestarea şi altele asemenea.

Nu întâmplător în scandalul de mită este vehiculat şi numele lui Liviu Marian Pop, fost ministru al Educaţiei şi fost lider de sindicat, mult mai cunoscut ca „Genunche” (despre cealaltă poreclă nu ţin să pomenesc). Acesta a ajuns senator după ce Pintea a renunţat la mandat în favoarea bancomatului personal în care a transformat sistemul de sănătate din Baia Mare – cei care au urmărit fenomenul mai îndeaproape spun că nu vămuia doar spitalul pe care l-a condus spre grabnica ei chivernisire.

Şi în plină isterie legată de coronavirus – e de neînţeles cum o gripă chinezească a reuşit să bage în ceaţă grozăviile din sistemul naţional de sănătate – Pintea şi-a permis să facă o afacere. Aşa e în vremuri de criză; cei mai mulţi pierd, dar unii câştigă şi încă foarte bine. Nu s-a mulţumit cu 3% din contract, a cerut mai mult de dublu, ba chiar a apreciat ca „foarte tare” faptul că paralele se găseau în punga din biroul ei. Gata, nu mai suntem un popor de infractori?

Acum se smiorcăie şi cere să fie trimisă la spital pentru că, spre deosebire de mulţi alţii, Pintea a avut grijă să spună că e foarte bolnavă înainte să fie ridicată de procurori. Vizionară?! Puţin spus… E posibil să se alăture pomelnicului de martiri ai statului paralel, aşa că nu-mi rămâne decât să-i urez Sorinei Pintea un sincer şi nu foarte călduros „La mulţi ani!”, dar să fie toţi cu executare, pentru că altfel nu avem nicio şansă să ne însănătoşim când vine vorba de corupţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...