Cum poate fi clasificat un stat pe al cărui teritoriu se întâmplă acțiuni pe care el nu le poate controla? În care autoritățile legitime în a lua decizii nu le iau? Sau le iau greșit sau nu sunt băgate în seamă de către niciunul dintre subiecții deciziei? Care este incapabil în a furniza servicii publice funcționale? Care este incapabil să interacționeze cu statele din comuniunea în care se află potrivit tratatelor pe care le-a semnat? După toate regulile lumii civilizate, acesta este un stat eșuat.
Capacitatea de guvernare a unui stat eșuat este atenuată astfel încât nu mai este în măsură să îndeplinească sarcinile administrative și organizatorice necesare controlului populației și resurselor. Un asemenea stat oferă servicii publice mimate, în realitate ineficiente, lăsându-i pe cetățenii săi să „se descurce” singuri. Calea spre mită este astfel nu numai înlesnită, ci chiar bătătorită. Și, încetul cu încetul, un asemenea stat devine nelegitim nu numai în ochii localnicilor, dar și în cei ai comunității internaționale.
O altă carateristică a unui asemenea stat înseamnă un guvern incapabil să adune impozitele (avem, de departe, cea mai mică rată de colectare din UE), iar consecința imediată este scăderea drastică a calității serviciilor publice. Favorizând prin legislație ambiguă corupția și criminalitatea, intervenția organelor abilitate prin lege ale unui asemenea stat devine adesea ridicolă și își pierde orice urmă de credibilitate. Într-un asemenea mediu, persistența organizării primitive de tip clan și instaurarea nepotismului pentru accesul la resurse al unui procent restrâns de favorizați este condiție sine qua non de supraviețuire a sistemului.
Prea multă teorie, mai bune sunt exemplele concrete. România este asaltată de gunoaiele Europei. Șapte servicii secrete, printre cele mai numeroase și bine plătite din lume în raport cu numărul de locuitori, nu au știut să-i pună în gardă pe cei care puteau să ia necesarele măsuri de protecție a populației. Este un atentat la sănătatea publică, nu cred că acest aspect nu le privește. A făcut-o, ca de obicei, presa. Ca în mai toate marile anchete de corupție din ultimii 30 ani. Nu-mi amintesc ca vreunul dintre cazurile celebre să fi pornit de la autorități și nu de la presă, care nu este altceva decât ochiul vigilent al opiniei publice. Ministrul însuși a afirmat că a aflat din presă. Până acum, SRI a afirmat de mai multe ori că sesizările sale ajung unde trebuie, dar nu sunt băgate în seamă. Dar nu am auzit, până acum, ca acela care a primit o asemenea sesizare să fi fost demis urgent, ba și pus să plătească.
Alt exemplu: potrivit Edupedu.ro, sindicatul din învăţământ FSLI a trimis o adresă-informare directorilor de şcoli, prin care le aduce la cunoştinţă decizia (cui?) că în anul şcolar viitor nu se vor schimba programele şcolare. Adresa nu vine de la Ministerul Educaţiei și nici de la Inspectoratele Şcolare. Rezultă că învățământul din țara asta este condus de sindicate. În interesul profesorilor, evident, și nici pe departe al elevilor sau părinților. Legea care prevede un anumit număr maxim de ore pentru fiecare ciclu de pregătire se bate cap în cap cu numărul de norme didactice, mult mai mare decât numărul de ore admise. Dacă primele ar fi respectate, mii de profesori și-ar pierde posturile. Ministerul a băgat capul în pământ și, cel mai probabil, totul va rămâne așa cum au decis sindicatele și nu legiuitorii.
Încă unul, și gata, din fotbal. Nu râdeți! Fiindcă este vorba tot de banii noștri. Televiziunile plătesc bani grei pentru dreptul de a transmite evenimentele sportive, ele își recuperează investiția și un eventual câștig de la noi, prin abonament și de la firmele care aleg să-și plaseze reclamele în timpul acelor evenimente. Iar acele firme includ, bineînțeles, costurile reclamelor în prețul produselor lor. Da, acelea pe care le cumpărăm fiindcă am văzut reclama la televizor. Mai zilele trecute, două echipe din eșalonul fruntaș s-au întâlnit la distanță de trei zile și în cupă și în campionat. De ce să se zbată? Unii au căștigat în cupă, ceilalți în campionat. Desigur, nu există vreo dovadă de blat, suporterii au ieșit mulțumiți, din câte am înțeles vorbind cu unii dintre ei. Doar că noi, doritorii de spectacol sportiv, am fost păcăliți cu mimarea jalnică a unui eveniment pentru vizionarea căruia am plătit. Evident, nici vorbă de vreo anchetă.
E cam mult să ajungi de la gândurile asupra unei banale partide de fotbal, a cărei audiență nu cred să o fi depășit pe cea a unei emisiuni culinare, la cele asupra unui stat presupus eșuat. Și totuși, exemplu cu exemplu fac întregul. De la miniștrii care habar nu au ce se întâmplă în instituțiile pe care, chipurile, le conduc, la mimarea evenimentelor din sport și cultură (aduceți-vă aminte de jalnica sărbătoare Brâncuși), de la disoluția autorității judecătorești până la acuzațiile care aduc exemple de înfrățire a unor reprezentanți ai organelor de coerciție cu lumea interlopă, de la murdăria de pe drumuri la incapacitatea sistemului sanitar de a-ți salva aproapele, toate te duc la același gând: mai suntem o țară? Și dacă nu, cum putem redeveni?
